Jeff Koons, un star al artei la Beaubourg

Jeff Koons nu cunoaşte criza. În acest an, vânzările la casele de licitaţii de artă contemporană ale lui Jeff Koons au cunoscut un total de 1,5 miliarde de euro, cu 33% mai mult faţă de perioada precedentă, după raportul anual Artprice din 2014.

13 opere contemporane au fost vândute cu mai mult de 10 milioane de euro şi un desen a devenit opera cea mai scumpă din lume, Baloon Dog (Orange), vândut pentru 52 de milioane de dolari, respectiv 38,8 milioane de euro la căderea ciocanului.

Homarul, una dintre lucrările sale apreciate

Artistul american şi-a multiplicat recordurile în cifre din 2007, cu două licitaţii de câte 30 de milioane de dolari (22 de milioane de euro) pentru Jim Beam – JB Turner Train (1986) în 13 mai 2014, şi Tulipes (1995-2004) din 14 noiembrie 2012, la Casa Christie’s de la New York.

În faţa operei Baloon Venus

După cum se vede, preţuri record, un parfum de scandal, o supra expunere mediatică, toate ingredientele au fost reunite pentru a face faţă Retrospectivei Jeff Koons, care a fost deschisă în 26 noiembrie la Centrul Pompidou din Paris, un veritabil block buster.

Artistul alături de Urşii lui de iarnă

Atelierul lui Jeff Koons din Manhattan are alura celui al unui savant nebun. În acest spaţiu clinic, luminat cu neoane, se învârt zilnic duzine de tineri asistenţi. Câţiva poartă măşti şi combinezoane albe de protecţie, alţii transportă pe mese rulante homari gigantici care se amestecă cu statuete antice”, nota criticul de artă Miriam Boutoulle. De altfel, Jeff Koons mărturiseşte: ”Echipa mea este compusă din aproximativ 100 de persoane, 9 sunt la administraţie, dar cea mai mare parte sunt pictori şi sculptori, plus o secţiune de modelare în 3D”.

Handing Heart

În secţiunea pictori, unii tineri amestecă culorile, alţii, urcaţi pe eşafodaje mobile, lucrează meticulos cu mici pensule. Mai departe, o imagine este creată de un computer şi proiectată pe o mare pânză albă, un asistent desenează contururile cu un cod colorat: CCM9 pentru sian magenta rece sau WCB4 pentru cobalt albastru cald 4. Alţi tineri artişti, după competenţele lor, pictează figurile sau obiectele.

Antiquity, ulei pe pânză

În secţiunea sculptură, jucării gonflabile au fost cumpărate din comerţ, au fost numerotate înainte de a fi modelate în 3D de către computer. Din aceste modele virtuale se vor naşte machete, care vor fi transformate apoi în mulaje. Cea mai mare parte a mulajelor sunt trimise într-un atelier din Germania pentru fabricarea unor sculpturi monumentale, în oţel inoxidabil cromat, acoperite de un lac de culoare translucidă, precum faimoasele Baloon Dog şi Tulipes.

Baloon Monkey (Orange)

Sculpturi în granit, cum sunt cele intitulate Popeye sau Woman Recicling (2014), sunt concepute în sânul unei societăţi fondate de Jeff Koons în Pennsylvania, în parteneriat cu Massachussetts Institute of Technology, The Antiquity Stone. Operele în lemn sunt încredinţate sculptorilor în acest material din Bavaria, în timp ce bulele din sticlă, Gazing Balls, sunt fabricate de artizanii de la Murano. ”Atelierul meu nu este o uzină. Unii oameni se referă la Factory a lui Warhol imaginându-şi o producţie industrială. Eu produc foarte puţine piese pe an, în jur de 10 tablouri şi 10 sculpturi. Cer enorm de multă muncă şi am o grijă considerabilă pentru fiecare obiect”, explică Jeff Koons.

Buster Keaton

Din atelierul său au ieşit un număr important de opere ce se află acum la Paris. Artistul american cel mai faimos după Warhol este expus deja pe panourile publicitare de câte 7×3 metri pe importantele faţade din Paris, precum cea de la BHV din Marais, ca şi cum ar fi o extraordinară producţie de cinema: Made in Heaven, starring: Jeff Koons, Cicciolina. Artistul nud, cu o figură imberbă în faţa actriţei de film pornografic Ilona Staller, pe un ecran ce a fost instalat pe Broadway în 1959.

Artistul cel mai scump de pe piață

Gazing Ball

În ceea ce priveşte presa, ea îl celebrează de câteva săptămâni pe artistul cel mai scump de pe piaţă, anunţând un veritabil eveniment.

De ce acest cult pentru Koons? În primul rând, după cum remarcă observatorii, a fost Baloon Dog (Orange), al cărui preţ a urcat la 52 de milioane de dolari în 2013, obţinând suma cea mai ridicată pentru o operă a unui artist în viaţă. În al doilea rând, piesele sale au fost vândute prin lovituri de piaţă de galerişti precum Gagosian, David Zwirner, miliardarilor: antreprenorului american Eli Broad, girantului Hedge Funds, Steven A. Cohen, omului de afaceri François Pinault, fericitul proprietar al unui Split Rocker şi al unui Balloon Dog, expuse în 2008 la Castelul de la Versailles.

Faimosul Ballon Dog (Orange), adjudecat pentru 52 de milioane de dolari

Piesele lui Koons sunt un veritabil cofret cu jucării pentru miliardari”, ironizează New York Magazine.

În al treilea rând, Jeff Koons creează o artă accesibilă tuturor. În locul unor instalaţii sibilinice, el inventează picturi colorate şi seducătoare sculpturi, inspirate de imaginaţia populară: jucării gonflabile, personaje din desenele animate (Popeye, Hulk), bibelouri. ”Unul dintre lucrurile de care sunt foarte mândru este acela că lucrez în aşa fel încât să nu intimidez spectatorul”, afirmă acest maestru al kitsch-ului. ”Eu încerc să realizez opere care să intre în dialog cu publicul meu. Sunt fericit atunci când entuziasmez copiii. Nimic nu poate fi mai minunat decât să-i auzi spunând: «Nu vreu să plec, vreau să mai rămân cu aceste obiecte»”, explică el.

Jeff Koons împreună cu prima sa soţie, Cicciolina, din seria Heaven

Într-un alt loc al expoziţiei se află o gigantică sculptură din aluminiu, policromă, imitând la perfecţiune o grămadă colorată de plastilină, intitulată Play Doh.

După criticul de artă Jad Perl de la New York Review of Books din luna septembrie, artistul are atâta talent încât este în stare ”să recicleze evidenţa, producând versiuni supradimensionate ale unor trucuri ce nu sunt scumpe, în materiale extrem de scumpe”. Într-adevăr, Jeff Koons nu creează forme, el preia formulele cele mai cunoscute, mărindu-le, de la materiale la preţuri, de la soclu până la vitrine. Este comparat adesea cu Marcel Duchamp pentru că promovează obiectul cel mai uzual la demnitatea obiectului de artă.

Artă sau marketing?

Popeye la Beaubourg

Pantera roz, vândută la Sothby’s din New York

Jeff Koons ţine să se pună în evidenţă ca un regizor, ştie să-şi promoveze munca în marile reviste de artă americane unde pozează chiar nud, precum a făcut-o în Vanity Fair cu ocazia deschiderii retrospectivei de la Whitney Museum din New York în vara trecută. Artistul, sub obiectivul lui Annie Leibovitz, apărea alături de soţia sa, Justine Wheeler, şi cei şase copii, în acelaşi pat. ”Jeff Koons a fost întotdeauna fascinat de Dali. Ca şi el, şi-a construit un personaj”, analizează Betrand Blistène, directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă şi comisarul expoziţiei.

Opera de artă cea mai scumpă a unui artist în viaţă, vândută în 12 noiembrie la Christie’s

La fel ca şi Andy Warhol, ultimul dintre artiştii pop ştie să se joace cu media, ştie să se expună, ştie să-şi expună arta. Să ne aducem aminte de performanţa sa din 1990, având-o soţie atunci pe starul porno Cicciolina, când afirma că oamenii trebuie să accepte propria lor natură, sexualitatea lor. ”După ce am văzut Izgonirea din Rai a lui Masaccio, am dorit să realizez o serie de lucrări care să elimine din artă această culpabilizare a sexualităţii ca şi cum ar fi o ruşine”, îi mărturisea el lui Norman Rosenthal.

Made in Heaven

Jed Perl merge mai departe, declarând: ”Jeff Koons îşi prezintă lucrările sub numele de mărci”. Printre mărcile vechiului curtier de pe Wall Street figurează Equilibrium (mingi de baschet plutind într-un acvariu), Statuarii (replici ale iepurilor gonflabili şi ale unui bust al lui Ludovic al XIV-lea din oţel inoxidabil), Banality (reproduceri în porţelan şi lemn policrom ale diverselor bibelouri), Made in Heaven (picturi hiperrealiste şi sculpturi erotice din sticlă, fabricate în Paradis), Baloon Dog (din seria Celebration), cele mai scumpe lucrări ale artistului american.

Yorkshire Terriers, din lemn policrom

Producţia lui Jeff Koons tinde să creeze arhetipuri.

Inversul lui Warhol, el s-a ataşat de tehnicile clasice ale picturii. Ultimul Archetype creat de Jeff Koons este constituit din mulaje în ghips ale capodoperelor statuilor clasice (Hercule Farnese sau Venus ghemuită…) adăugând bule de sticlă albastre, inspirate de decoraţiunile grădinilor din Pennsylvania, în Gazing Balls. El face să se întâlnească o capodoperă devenită marcă cu un obiect obişnuit din cultura americană, după cum decodifică Bernard Blistène. O celebrare a contrariilor, oferită publicului.

Ballerinas, în prim-plan şi Gazing Ball la Beaubourg

Starul artei americane a luat în posesie Centrul Pompidou cu o vitalitate debordantă. Artistul defilează în faţa operelor sale pentru a putea fi văzut.

Care sunt punctele în comun ale artiştilor Laurent Grasso, Bertrand Lavier, Gloria Friedmann, Fabrice Hyber, Pierre şi Gilles, Annette Messager, Christian Boltanski, Claude Lévêque şi Xavier Veilhan? Toţi defilează pentru a fi văzuţi.

Toţi au sosit la Retrospectiva lui Jeff Koons din 24 noiembrie de la Beaubourg. Li s-au alăturat Miuccia Prada, François Pinault. Un număr frapant de artişti veniţi să vadă un alt artist este un indice interesant.

Un spirit kitsch şi rocambolesc

După decenii de succes cucerind marile muzee ale lumii, de la Kiev la Miami, de la Los Angeles la Frankfurt şi Basel, Jeff Koons continuă să divizeze părerile. Sub pana lui Bertrand Dommergue, care îşi punea întrebarea: „Trebuie să sucombe Centrul Beaubourg în faţa operelor «made in Koons»?”. Impostorii s-au întrebat: „Jeff Koons e formidabil pentru că este scump?”. Sofiştii au răspuns: „Este prost Jeff Koons pentru că e scump?”.

Desigur, Jeff Koons a făcut să explodeze piaţa de artă care nu e inocentă, şi tronează impudic pe papier glacé. Ca un star la Cannes, Jeff Koons nu a uşurat munca presei de a-i controla imaginea, teoretizând până la abstract ca un guru al artei. Koons a făcut din singularitatea sa o coroană de lauri sută la sută aurită.

Staked, opera în lemn policrom achiziţionată în licitaţia de la Sotheby’s

Să ne aducem aminte de scandalul produs în jurul anilor ’90, realizând opere ”sugestive”, cu fosta sa soţie Cicciolina.

Întrebat care este punctul de plecare al unei opere, Koons a răspuns: ”Ceva îmi bântuie mintea cel mai adesea mai mulţi ani la rând. Ceea ce caut trebuie să aibă un ecou în viaţa mea actuală. Munca mea constă în a căuta imagini, în a le plasa într-un context, a găsi obiectele care pot să-mi declanşeze o nouă idee, care pot să ducă la un dialog mai larg. Sunt foarte agresiv în lucrările mele. Ele trebuie să celebreze plăcerea, sexualitatea şi conceptul de eternitate. Mă întreb ce poate să provoace un spectator. Dacă petrec doi ani pentru a realiza o operă, aceasta se întâmplă pentru că port un timp îndelungat în mine nevoia de a mă lămuri. Voiajez mult, asist la vernisaje, sunt prezent peste tot, dialoghez… Sunt în atelier de la orele 9 la 17 în tot timpul săptămânii, dar seara o rezerv familiei. Este echilibrul meu”.

Metalique Venus din oţel inoxidabil cu oglinzi şi verniuri transparente

Cu animalele sale lucioase, cu imaginile pornografice, precum Cicciolina transformată în nimfă de bazar, cu marmurele sale, cu glumele sale ambigui, pline de ironie, cu artileria sa de prost gust, de multe ori kitsch, Jeff Koons a devenit celebru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.