JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (36)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

2. Lucrurile neimportante pentru supravieţuire

– altă variantă –

Copil fiind, părinţii îl tot muştruluiau pe Julius că-şi pierde timpul cu lucruri inutile, în loc să se pregătească, aşa cum s-ar cuveni, pentru o viaţă unde nimic nu cade din cer. Pe vremea aceea, copilul încă nu era în stare să-i contrazică, spunând că tocmai lucrurile neimportante pentru supravieţuire fac diferenţa dintre om şi animal. Au trebuit să treacă ani până să poată argumenta de ce preferă să stea ore întregi în faţa jocurilor de pe calculator, <în loc să se pregătească, aşa cum s-ar cuveni, pentru o viaţă unde nimic nu cade din cer> ori de ce este pasionat de pescuitul sportiv, unde, după cum se ştie, peştele prins este cântărit, fotografiat, sărutat şi aruncat înapoi în apă.

Deşi n-a scăpat niciodată de veşnicele dojeni ale părinţilor, Julius nu a fost un copil problemă şi a absolvit, fără să strălucească, învăţământul preuniversitar şi apoi şi facultatea. Totuşi, ai lui nu erau încântaţi întrucât erau convinşi că fiul lor mai mare nu a devenit doctor decât pentru a scăpa de gura lor. <Dacă ar fi după el, spunea cu năduf Mauriciu Zimberlan, Julius ar tăia toată ziua frunze la câini>. Şi, drept dovadă că nu se înşela, Julius a refuzat să-şi deschidă un cabinet ori să lucreze într-un spital, asemenea oricărui medic, ci şi-a găsit un <bârlog călduţ> într-un institut de cercetări, unde câştiga de cel puţin trei ori mai puţin decât un stagiar practicant. <Eşti mare acum, i-a spus disperat Zimberlan tatăl, te-am ţinut la şcoli ca să-ţi construieşti o situaţie, tu nu vrei să faci nimic util, aşa că de acum n-ai decât să te descurci singur!>. Iar mama plângea toată ziua.

<Un medic de aia-i medic pentru ca să stea la căpătâiul bolnavului şi să-i aline suferinţele, a spus domnul Mauriciu Zimberlan. Să-l văd şi eu pe cel ce poate să-mi demonstreze contrariul! În loc de asta, Julius stă toată ziua în laboratorul lui şi nu pare cu nimic mai responsabil decât atunci când, copil fiind, şedea ore întregi în faţa jocurilor de la calculator!>

După ce Julius a devenit cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru medicină, tatăl său n-a exclamat decât: <Lumea s-a întors cu fundul în sus!>. Iar fiul a trecut brusc din laborator în sala de bridge, unde realiza lucruri atât de neimportante pentru supravieţuire încât familia a ajuns să-l compare cu o maimuţă.

<Nu-i adevărat, le-a răspuns Julius, o maimuţă nu va juca niciodată bridge.>”

Varianta aceasta este strict folclorică, întrucât Julius n-a fost absolut niciodată medic, doar cuvântul „doctor” ducând la această confuzie regretabilă. Nu trebuie să luaţi de bune toate legendele din jurul oamenilor mari!

Iată, chiar şi din aceste exemple, putem observa că lui Julius nu i-a prea păsat de ceilalţi în jocurile sale, că acestea îi făceau plăcere fără să fie cooptaţi şi alţi participanţi, că asemenea jocuri cu sine, „jocuri inutile”, pot, aşa cum am spus, oferi numeroase beneficii tuturor: chiar şi celor care condamnă în gura mare „pierderea de timp, energie şi fonduri”. Iar cazul lui Julius Zimberlan Senior nu este decât unul dintre numeroasele exemple în diferite variante, numeroase dar nu atât de numeroase pe cum se crede. (Dacă privim la fiul şi la nepoata sa, vom constata că şi aceia fac parte tot dintre persoanele performante în „jocuri inutile”, dar că le execută la cel mai înalt nivel. Remarcabilă spiţă!)

Nu numai jocul în sine al lui Julius Zimberlan Senior are consecinţe atât de benefice pentru civilizaţie, nu numai jocul în sine a lui Julius Zimberlan Junior aduce atâtea necazuri, iată, au fost şi mai sunt destule cazuri de infractori care au folosit experienţa dobândită prin joc. Şi, aşa cum am specificat, nu ne referim la marii infractori, la cei ce, încântaţi de ambiţiile lor, au pe conştiinţă milioane de oameni, ci la infractorii de lângă noi, cei ce, asemenea lui Jiri Dobos, pe care l-am amintit, îşi freacă mâinile de satisfacţie făcând rău. Să mai dăm un exemplu de acest soi, un exemplu care ilustrează cum un joc ajuns pentru sine, poate avea cele mai neaşteptate urmări. Mai înainte jocul, aşa cum a fost atestat în surse:

Oul de Aur

„Cât stătea în sala cu pergamentul, lui Niger nu-i plăcea să fie deranjat. Dacă nu citea, îşi admira figurinele colorate şi le muta de pe un câmp de o culoare pe unul de altă culoare. Era, desigur, un joc acesta, o variantă mult complicată a ceea ce se cunoscuse pe vremuri sub numele <Oul de Aur>. În timpul lui Hadrian nu se mai găseau decât puţine asemenea garnituri de piese şi poate şi mai puţini oameni instrumentele cele mai diferite, a încercat să forţeze cifrul. „Da, acesta este un seif inexpugnabil!” s-a dovedit, iar lumea s-a înghesuit să-şi depună rezervele la Banca RVS. „Un seif inexpugnabil?” Ultima tentativă nereuşită a avut loc la 23 aprilie.

La 28 aprilie a căzut bomba: în faţa sediului filialei din Plomb a fost, ca de obicei, o coadă apreciabilă de virtuali deponenţi: după o publicitate atât de agresivă, oamenii veneau cu noaptea în cap pentru a prinde un loc la ghişee. (O altă prevedere incitantă a  reclamei a fost aceea care prevedea că banca nu acceptă zilnic decât un număr limitat de clienţi şi, drept urmare, înghesuiala în faţa superbelor uşi de la intrare a crescut şi mai mult: „Orice bancă îţi face curte ca să-i devii client, dar, iată, ăştia sunt atât de aglomeraţi cum este doar cineva foarte sigur pe el!”)

Şi a venit şi dimineaţa de 28 aprilie: când au sosit primii funcţionari, aceştia au constatat că peste noapte seiful inexpugnabil fusese spart şi golit. Cei patru oameni de pază n-au putut da nici o explicaţie, aşa că poliţia i-a luat drept primii suspecţi, dar nu s-a găsit nimic la ei. Tâlharii n-au lăsat nici o urmă, iar camerele de luat vederi, ca şi alarma, fuseseră oprite. Iniţial, banca a decis să nu recunoască public spargerea, însă sosirea numeroşilor poliţişti a făcut ca vestea să se propage fulgerător. Din clipa aceea, cozile nu mai erau pentru depuneri de numerar, ci chiar dimpotrivă, pentru retrageri de numerar. Asemenea unui foc uriaş, haosul a cuprins întregul sistem bancar, ameninţând cu o criză economică majoră. Sigur mai ţineţi minte vâlva stârnită de spargerea de la filiala Băncii RVS. Însă ceea ce probabil n-aţi aflat este modul profesionist prin care a fost prins suspectul. Da, suspectul şi nu suspecţii! Un singur om a fost capabil să pună pe jar întreaga ţară! Suspectul se numeşte Jan de Silar şi a fost capturat după ce un detectiv cu multă experienţă – al cărui nume nu-l vom divulga, fiind specialist în munca sub acoperire – s-a infiltrat în sediul Societăţii Naţionale a Infractorilor, filiala bine camuflată a S.M.I.P. (Societatea Mondială a Infractorilor Profesionişti). Societatea Naţională, după cum se poate deduce şi din denumire, spre deosebire de Societatea Mondială, nu este compusă doar din infractori profesionişti, fiind un fel de sindicat al tuturor infractorilor. Acest lucru a făcut posibil ca şi Jan de Silar se poată fi întâlnit în sediul naţional. Ceea ce a aflat experimentatul detectiv reprezintă un secret de serviciu: făptuitorul este campion mondial la jocul Oul de Aur, un joc cu o veche istorie, dar care a ajuns astăzi să mai fie practicat doar de o elită exclusivă. Acel joc de I.C.g.Î (inteligenţă, cunoştinţe generale şi îndemânare) i-a permis inculpatului să descifreze lesne – aşa s-a exprimat Jan de Silar în faţa instanţei: „lesne”!! –, să descifreze lesne cifrul „seifului inexpugnabil” şi să neutralizeze şi cele mai performante sisteme de alarmare. N-aţi aflat aceste lucruri pentru că ele au intrat sub consemnul secretului de stat: pe de o parte, nu se doreşte ca un joc să poată servi drept sursă de iniţiere pentru infractori, iar, pe de altă parte, Jan de Silar nu a fost trimis după gratii, ci i s-a fabricat o identitate nouă, fiind folosit în misiuni de stat la fel de secrete pe cum este şi deznodământul speţei: „Spargerea de la filiala Băncii RVS”. O impardonabilă scurgere de informaţii a făcut ca trei lucruri să pătrundă la cunoştinţa publicului: câteva bănci au dat faliment, mai mulţi deponenţi s-au văzut cu banii pierduţi, iar titlul de campion al jocului „Oul de Aur” este deocamdată vacant. (Doar că lumea n-a făcut legătura dintre respectivele informaţii.)

Aceste exemple sunt pilduitoare şi demonstrează că un joc, oricât de aparent inofensiv, poate fi sursă de inspiraţie atât pentru aplicaţii benefice traiului nostru de zi cu zi, cât şi extrem de periculos pentru potenţialii răufăcători.

Păi, nu porneşte toată civilizaţia noastră, cu bunele şi cu relele, de la joc?

Notă:

Au existat şi există numeroşi jucători pentru sine, adică jucători ce câştigă satisfacţie din jocul propriu-zis, interesându-i mai puţin scorul. Robert Luft a declarat că deschiderea unui seif securizat cu un cifru performant îi făcea mai multă bucurie, chiar decât prada găsită. Drept dovadă, au fost depistate trei cazuri în care Luft a spart seifuri fără să ia nimic din ele, acesta fiind şi argumentul folosit de avocatul său la proces. „Să învingi un cifru complicat oferă o senzaţie la fel de sublimă ca savurarea oricărei alte opere de artă” a spus Luft la proces. (Luft a fost doctorand în ştiinţe aplicate şi mare amator de muzică dodecafonică.)

Iată şi un exemplu de joc pentru sine care n-a făcut nici rău şi nici bine, un exemplu ţinând tot de un seif.

“Nici o răsplată, oricât ar fi de mare, nu egalează acea mulţumire nespusă pe care o simte un om care poate spune, arătându-şi opera: “Vedeţi? S-a făcut!” – (Wassermann, Stanley, 145.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.