Joe Biden anunță „Starea națiunii”

Împotmolit în sondaje, împovărat de ani, zdruncinat de incidentul cu balonul de spionaj chinez, preşedintele Joe Biden va încerca marţi, în faţa Congresului, să le spună americanilor că, în pofida tuturor vicisitudinilor, rămâne cea mai bună opţiune a lor, relatează AFP.

De la reşedinţa din Camp David, unde s-a instalat de sâmbătă seara, democratul în vârstă de 80 de ani a postat luni pe Instagram fotografii în care apare înconjurat de consilieri, promptere şi schiţe ale discursului său privind „Starea Uniunii”.

Dacă îşi va oficializa în curând candidatura pentru alegerile din 2024, aşa cum prevăd toţi experţii, preşedintele Joe Biden va trebui să îşi convingă compatrioţii să îi acorde sprijin pentru un nou mandat la Casa Albă până la vârsta de 86 de ani. Cel mai bătrân preşedinte din istoria SUA consideră că are nevoie de mai mult timp pentru a-şi duce la îndeplinire marile promisiuni: relansarea industriei în beneficiul clasei de mijloc, liniştirea unei societăţi frământate, afirmarea autorităţii SUA în faţa autocraţiilor din ce în ce mai active la nivel global, în frunte cu China.

Joe Biden nu porneşte de la un nivel ridicat al încrederii populaţiei. Potrivit unui sondaj al Washington Post şi al canalului ABC, 62% dintre americani consideră că democratul „nu a făcut mare lucru” sau „nu a făcut nimic sau aproape nimic” din ianuarie 2021, când a ajuns la Casa Albă.

Acest lucru este deosebit de problematic pentru Joe Biden. Nu foarte carismatic şi fără înclinaţii oratorice remarcabile, preşedintele american se bazează mai ales pe bilanţul său. Investiţiile gigantice şi reformele economice majore iniţiate de Joe Biden nu impresionează electoratul, aşa cum nu o fac nici creşterea robustă sau rata scăzută a şomajului. Familiile americane sunt încă marcate de o creştere istorică a inflaţiei, mai tangibilă decât creşterea PIB-ului, notează France Presse.

Executivul american a planificat o serie de deplasări pentru „a arăta cum agenda preşedintelui creează locuri de muncă, ne renovează infrastructura, reduce costul vieţii, investeşte în viitorul nostru şi oferă rezultate pentru gospodăriile prea des ignorate”. Preşedintele se va concentra pe inaugurări de tuneluri şi poduri şi călătorii în lungul şi în latul ţării pentru a vorbi despre costul vieţii, dând dovadă în toată această perioadă de campanie că are energia necesară pentru a guverna.

Joe Biden ştie că, aşa cum s-a întâmplat deja în 2020, şansa sa împotriva fostului preşedinte Donald Trump, aflat deja în campanie, nu este să se prezinte drept un candidat „al inimii”, ci unul „al raţiunii”. Biden mizează aşadar pe imaginea unui preşedinte pragmatic, deschis dialogului politic.

Pe de altă parte, o oarecare consolare pentru Joe Biden ar putea fi reprezentantă de faptul că nici candidatura miliardarului republican nu inspiră electoratului american mai mult entuziasm. Conform sondajului menţionat anterior, 62% dintre americani ar fi „dezamăgiţi” sau „nemulţumiţi” dacă Joe Biden ar fi reales în 2024, iar 56% dacă Donald Trump ar ajunge din nou la Casa Albă.

În discursul despre „Starea Uniunii”, preşedintele atinge, în mod tradiţional, toate problemele posibile de politică internă. Dar anul acesta, ca şi în 2022, pericolele internaţionale vor ocupa un loc important în discursul preşedintelui. Anul trecut, Joe Biden s-a adresat Congresului la câteva zile după invadarea Ucrainei de către forţele ruse. Anul aceasta, el se va putea prezenta drept liderul răspunsului occidental împotriva Rusiei. Va fi aşteptată însă cu mult interes mai ales poziţia sa în privinţa Chinei. Potrivit unuia din purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, John Kirby, preşedintele va vorbi despre „rolul motor al Americii în lume” în general şi, în special, despre „gestionarea rivalităţii strategice cu China”. Opoziţia conservatoare îl acuză pe preşedinte că a dat dovadă de lipsă de fermitate în gestionarea incidentului generat de balonul de spionaj chinez care a survolat teritoriul SUA şi care a fost, într-un final, doborât.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Starea națiunii este: criminală, îngâmfată, adormită și nasoală…

  2. Are „nevoie de mai mult timp” pentru a implica in mod direct Europa in razboiul dintre Rusia si Ukraina !

  3. „TREBUIE SĂ SPUNĂ ȘI DESPRE MILIOANELE DE MORȚI DIN TOATĂ LUMEA CE LE ARE PE CONȘTIINȚĂ”—AMERICA IS THE FIRST TO THE CRIME!!!

  4. O natiune terminata si degenerata cu drogati ,criminali si transgenders ,Lui Bidon ii mai trebuie sa resolve problemele 50 de ani ,de ce nu

    spun amerlocii cite datorii au peste 31 de trilioane

  5. …AM INFORMAȚIA CĂ ȚARA LA CARE USA ESTE CEA MAI ÎNDATORATĂ ESTE R.P.CHINEZĂ! Ș-ATUNCI DE CE CHINA NU-ȘI RECUPEREAZĂ „BANII” PRIN ORICE MIJLOACE?

  6. Tantatia natiunii americane de a avea in functie in anul 2024 pe cel mai batrin Presedinte din istoria SUA nu poate fi refuzata de nimeni .J.R.Biden , daca va ramine cu sanatatea in parametrii actuali , va deveni pentru a doua oara Presedintele SUA . Trump este binutit de esecul recent si toate datele ce fac referire la el converg spre Rusia , alte personalitati ce a rputea trece sticla fara sa fie supuse contestarii in Media nu prea exista singurul si ultimul „mohican” ramas in lupta este J.R.Biden ce daca inchide razboiul in 2024 devine Presedinte.Doar in luna ianuarie a acestui an 500 de mii de noi locuri demunca au aparut .Totul este pe crestere si fotoliul prezidential il asteapta atunci cind si UE va pune umarul in a face asta .

  7. Sa ii dorim domnului Joe Biden cit mai repede sa se bucure de un loc cu verdeata si liniste, ca sa faca miliardele de oameni ai planetei bucurosi.

  8. Pentru corectitudine, „Starea deplorabilă a națiunii”.Nici vorbă ca obiectivul actualului coropcar bătrân și decrepit sau mai degrabă al celor care l-au plantat, sa fie vreun progres științific sau economic real, o îmbunatățire a nivelului de trai general, o încurajare a clasei de mijloc și a sectorului privat, o îmbunătățire a securitații interne sau externe ci mai degrabă exact inversul tuturor acestora.Accesul neîngradit al Chinei la tehnologie și în universități, la cumpărat terenuri oriunde, documente secrete, politicieni, locuințe, la lansat baloane, export de fentanyl, importul slujbelor americane si a tehnologiilor cu fabrici cu tot și declinul SUA este adevăratul lor obiectiv.Si nu numai al lor, ci a Davosului în general.Emularea PCC în controlul social absolut si strict, debarasarea conducerii de responsabilitate și accesul la putere absolută si incontestabilă, punitivă, creearea „omului nou” si a castei conducătoare care foloseste poliția electronică omniprezenta pentru dresarea cetățeanului, pus la muncă, și jefuit de avere si libertate, pus sa danseze îmbracat ca un clown la parade si serbări tâmpite, sa ridice foi de vinilin si să umble cu partidul unic în gură în speranța unui punctaj social suficient pentru o vacanță de vis de o săptămână pe litoral, doar el, cu o jumătate de rom și trei pachețele în plus de marijuana.Si o cina cu o bucațica de ciocolată si pește la grătar cum vede prin filme ca au cetățenii model, si despre care se întreba de mic, ce gust are.Am văzut d-astea si se văd azi prin Coreea de Nord și usurel, prin China.Raiul oligarhilor, ce mai.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.