Judecarea recursului în dosarul „Trofeul calităţii”, amânată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ÎCCJ) a amânat, miercuri, pentru 10 mai, judecarea recursului formulat de fostul premier Adrian Năstase împotriva deciziei de condamnare la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”.

Motivul amânării a fost lipsa de avocat în cazul unui inculpat, dar şi pregătirea apărării solicitate de ceilalţi.

Instanţa le-a pus în vedere inculpaţilor şi avocaţilor să fie prezenţi la termenul stabilit pentru a fi audiaţi.

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat miercuri că termenul acordat este extrem de scurt mai ales în condiţiile în care instanţa a solicitat să se depună la acea dată motivele de recurs şi cererile de probatoriu.

El a subliniat că volumul şi complexitatea cazului sunt deosebit de mari, fiind vorba de un dosar de 37.000 de pagini, rechizitoriul 900 de pagini, iar sentinţa pronunţată la fond peste 150 de pagini, reprezentând un efort atât din punct de vedere intelectual, cât şi fizic.

În 30 ianuarie, ÎCCJ l-a condamnat la doi ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul „Trofeul calităţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.