Judecătorii scot artileria grea

Judecătorii scot artileria grea. Nemulțumiți de abrogarea pensiilor de serviciu, magistrații sunt hotărâţi să blocheze alegerile din acest an.

Tribunalul Argeș a decis, joi, suspendarea activităţii de judecată pe termen nedeterminat și a anunțat că judecătorii refuză să participe la constituirea Birourilor Electorale pentru alegerile locale şi parlamentare.

Potrivit unui comunicat emis joi de Tribunalul Argeș, a fost convocată Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș, pentru a stabiliri continuarea sau încetarea protestului magistraţilor, după adoptarea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu.

Prin Hotărârea nr. 4/30.01.2020, cu majoritate de voturi, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Argeș, a hotărât următoarele: continuarea formei de protest, pe perioadă nedeterminată, în sensul că se va proceda la înregistrarea şi repartizarea acţiunilor şi a dosarelor în sistemul informatic ECRIS. Toate secţiile Tribunalului Argeș vor judeca numai cauzele cu caracter urgent”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, judecătorii Tribunalului Argeş solicită, printre altele, autorităţilor publice implicate în garantarea independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public, „revenirea asupra măsurii abrogării pensiei de serviciu, în condiţiile în care aceasta reprezintă o garanţie a independenţei magistraţilor, obligaţie asumată de Statul Român la nivel internaţional”.

Judecătorii Tribunalului Argeș au stabilit, în cadrul ședinței, că refuză să participe la constituirea Birourilor Electorale Judeţene în anul 2020, când se vor desfășura alegeri locale şi parlamentare.

Anunţuri similare referitor la alegeri au fost făcute şi de tribunalele din Bucureşti, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Bacău, Călăraşi etc.

Pensiile speciale au fost eliminate, marți în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcand militarii și polițiștii.

Inițiativa legislativă a fost adoptată de Cameră, în calitate de for decizional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Paguba-n ciuperci ! Ba eu as zice ca e chiar mai bine asa : pe de o parte multi din astia, niste adevarati golani spagari, vor pierde banii (spaga) pe care ar fi luat-o ca sa faca scapati niste infractori (de toate felurile), pe de alta parte vor avea mai putin posibilitatea sa condamne („in compensatie” ?!?) niste nevinovati.

  2. Banuiesc ca participarea la constituirea Birourilor Electorale pentru alegerile locale şi parlamentare , intra in atributiunile de serviciu ! Nu cred ca este la bunul plac al momâilor in robe ! Nu poti bloca o tara din motive personale ! Nu isi indeplinesc atributiunile de serviciu , sanctionati conform legii pana la desfacerea contractului de munca ! Sunt destui tineri absolventi de Drept care sa le ia locul , fara nazurile prostilor astia ingamfati care se cred Dumnezei in amarata asta de Romanie !

  3. Daaaa, pai haidetio sa-i rugam frumos experimental, sa „traiasca o luna de zile cu pensia de 1000 de lei a unui roman din Romania”, dupa aia mai vedem ce parere au magistratii ?. Sigur respectandu-le rangul si fara ranciuna sau repros !. Chiar ii invitam sa vedem daca ne raspunde vreunul !.

  4. Sa li se taie salariile daca nu lucreaza. Un magistrat este platit bine in timpul activitatii ca garantie a independentei. Odata iesit la pensie face ce pofteste, nu trebuie platit suplimentar in perioada de pensie cand poate taia si frunza la caini ca nu-l intreaba nimeni. Lacomi si nesimtiti sunt magistratii nostri. Modul in care gandesc, este semnalul clar al inclinatiei lor catre coruptie. Asta nu este justitie cand ai asemenea magistrati. Lacomia si coruptia merg mana in mana. Au salarii babane, avantaje peste avantaje,indemizatii peste indemnizatii, pensionare la varste fragede, ce mai vor in plus? Sa economiseasca in timpul activitatii si sa se angajeze la privat daca vor banii in plus dupa ce ies la pensie. De ce sa munceasca altii ca sa le bage lor bani in buzunar cand ei sunt la pensie si nu lucreaza nimic? Noua muritorilor de rand de ce nu ni se dau pensii suplimentare? Si activitatea noastra a fost importanta, ca altfel magistratii nu ar fi avut nici apa la robinet fara munca noastra. Nu mai vorbesc de paine, hrana, imbracaminte, locuinte si masini de lux. Aste nu le-au facut magistratii, ci noi astaialalti. Noi nu suntem specuiali ca i-am hranit pe parazitii astia care au lasat tara sa fie pradata lungind perioadele de judeacata pana la prescierea faptelor? Pentru prescrieirile astea sunt speciali magistratii? Pentru asta sa muncim noi ca sa le dam lor in plus bani nemunciti la pensie?

  5. VOI SUNTETI JUDECATORI ?,cititi ce-a scris (RC) :Cine asemnat protocoale ilegale cu SRI ?-VOI ;ce legatura are pensia cu independenta justitiei ?;de CONSTITUTIA ROMANIEI ATI AUZIT ?,DE EGALITATEA IN FATA LEGILOR CE PARERE AVETI ,SUNT MAGISTRATII MAI PRESUS DE LEGE ?;DE CONTRIBUTIVITATE VOI N-ATI AUZIT ?;VOI VRETI SA IMPUNETIDISCRIMINAREA CA SI METODA DE CALCUL A PENSIILOR ?;DE CE VOUA SA VI SE CALCULEZE PENSIA DIN CEL MAI MARE SALARIU UMFLAT ARTIFICIAL IN PROCENT DE 85% ,IAR RESTUL DUMNEZEU CU MILA .CE-I ROMANIA DICTATURA VOASTRA ??.
    IN FARSA PRIVATIZARE AU FOST LASATI PE DRUMURI MILIOANE DE ROMANI ,zeci de mii de profesori medici arhitecti ingineri ,specialisti de valoare au pleca pribegi ,nu va place in Romania sunteti liberi sa plecati ,nimeni nu-i de neinlocuit .
    N-am vazut caine sa plece de la macelarie nici judecator ,procuror ,politai or popa care sa-si ia lumea in cap.

  6. Politrucilor, care l-aţi condamnat politic pe Dragnea şi încă o mie ca el, ce are penisia specială cu indepenednţa voatră. Ce-ar fi dacă militarii ar refuza să se mai ducă în tetrele de război că li se taie pensia specială. Voi sunteţi în activitate nu pensionari

  7. Chiar nu aveți un pic de bun simt?
    Sunteti absolut imorali! LA ce judecată dreaptă sa te astepti de la acești lacomi si ipocriți?
    Chiar atat de josnici sunteti? Salariu de 5000 de euro intr-o țara in care salariu minim e de 300 de euro?? CE dreptate faceți voi cu procese întinse pe 7-8 ani cu peste 30 de termene de judecată?

  8. Acum isi dau arama pe fata acesti magistrati. De unde le vin oare tupeul si puterea? Raspunsul este simplu, mai toti au beneficiat de influenta directa a securitatii. Inclusiv cei tineri dedati la meserie pe langa tartorii batrani.

  9. Se pare ca ,furtuna’ a ajuns din urma si justitia din Romania.Problema este ceva mai veche,dinaintea atingerii pensiilor.Primii care au fost ,aratati cu degetul’,era fosta Securitate(de 30 de ani inca sunt amintiti),in ultimii ani,si SRI-ul a fost pus ,ín prim plan’la capitolul „negatív”.Partidul unic,a scapat ,ceva mai ieftin’.Esaloanele superioare au fost cercetate(si in cateva cazuri au ispasit penal),dupa care problema lor s-a clasat.Magistratura,care trebuie sa recunoastem ca a facut ,concesii’ si in vechiul regim,a beneficiat de incredere populara(printre primele 3 locuri,alaturi de Armata si Biserica)multi ani.Daca nu se ,combinau’ cu politicul,poate si azi erau intr-o zona comfortabila.In public,toti oamenii(care au fost traumatizati de vreo institutie sau persoana)sustin ca iarta dar nu uita.Realitatea este mai putin prozaica.Ce afecteaza radical viata unui om(negatív binenteles)nu se iarta.”Pacatele vechi au umbre lungi”.

  10. @georgel , bravo ai ochit punctul lovit!!!
    Aceste gunoaie si lepre de 30-40 de ani ajunsi in justitie, selectati de CIA-Basescu-Kovesi-Johannis , si-au batut joc in ultimii 15 ani de sentintele civile din tara asta dand castig de cauza hotilor, fiindca sunt protejati sa ia mita , sa favorizeze interlopii si avocatii interlopi, pentru ca de astia se folosesc ei ca apoi sa bage in puscarii pe cine li se opune cu patriotismul si cu adevarul din punct de vedere politic!
    TOTI „GREVISTII” TREBUIE CONCEDIATI SAU ARESTATI PENTRU SUBMINAREA SECURITATII STATULUI DE DREPT IN SCOPURI PERSONALE DE CEA MAI JOASA SPETA: FURT DE LA BUGETUL STATULUI!!!!

  11. Adica, urla sa fie „independenti”:
    – sa fure cat vor ei din bugetul statului?
    – sa fure cat vor ei din buzunarul cetateanului?
    – sa fure cat vor ei de la hotii pe care-i apara?
    – sa nu tina cont de adevar, dreptate, probe evidente la dosar?
    – sa favorizeze infractorul?
    – sa ruineze si sa scoata din casele lor oameni nevinovati?
    ASTA ESTE INDEPENDENTA PE CARE O CER?
    De ce nu cer independenta fata de politic, fata de SRI, fata de ambasada USA……???
    De ce nu-i aresteaza DNA pe cei ce dau sentinte in prime instante, pe invers fata de probele evidente la dosar, adica sentinta este impotriva victimei si in favoarea hotului, escrocului, mincinosului, ….???
    PENTRU ASTA CER PENSII ILEGALE FATA DE SISTEMUL DE PENSII NORMAL DUPA CONTRIBUTIA FIECARUIA???

  12. Oare de ce sunt iritați hashtag-zornăitorii și rezist-derbedeii de excepționala cronică-rechizitoriu-mărturie „Tot degeaba” a Maestrului Tudor Gheorghe?
    Poate pentru excepționalul portret ce li l-a creionat (cursor min. 18.37)?

    „Că e plină țara de căpușe,
    de lipitori și de guzgani,
    de fel de fel de rozătoare
    puse să toace nervi și bani.

    Cum de se nimeriră, Doamne,
    toate deodată, la un loc,
    ca un blestem căzut pe capul
    sărmanului fără noroc?”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.