Jumătate din barajele din România nu au autorizație de funcționare

În România, capacitatea infrastructurii de protecție împotriva inundațiilor este afectată semnificativ atât în ceea ce privește prevenirea riscului de inundații, cât și în perspectiva limitării efectelor produse de acestea pe teritoriul țării, relevă un audit al performanței realizat de Curtea de Conturi la entitățile responsabile cu gestionarea riscului la inundații. Potrivit datelor analizate de auditorii publici externi, sistemul de protecție împotriva inundațiilor nu este complet funcțional din cauza insuficienței resurselor financiare, umane și materiale alocate. Această situație a condus în timp la o întreținere necorespunzătoare a infrastructurii pentru protecția împotriva inundațiilor, precum și la nefinalizarea unor obiective de investiții începute în urmă chiar și cu 30 de ani.

Misiunea de audit al performanței a urmărit evaluarea eficienței și eficacității programelor, acțiunilor și măsurilor întreprinse pentru prevenirea riscului de inundații, răspunsul și refacerea după efectele produse de acestea pe teritoriul României, în perioada 2014-2021. În cadrul misiunii a fost analizat modul în care Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în calitate de autoritate responsabilă cu rol principal, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de autorități responsabile cu rol secundar și Agenția Națională „Apele Române” și-au desfășurat activitatea potrivit responsabilităților specifice în domeniul managementului riscului la inundații.

Conform raportului de audit, mai mult de jumătate din cele 2013 baraje existente la nivel național funcționează fără autorizație (809) sau au autorizația de funcționare în condiții de siguranță expirată (221). Inexistența unei autorizații de funcționare în condiții de siguranță nu implică și avarierea implicită a acestor lucrări în cazul unor inundații, procesul de autorizare/reautorizare fiind unul continuu, însă barajele care nu beneficiază de lucrări de întreținere și reparații, aflate într-o stare accentuată de degradare, abandonate sau cu probleme la echipamentele hidromecanice pot reprezenta pericol la viituri, în funcție de starea acestora, cu riscul unor accidente cu efecte negative asupra siguranței populației și bunurilor din zonă.

În cazul digurilor de apărare împotriva inundațiilor nu există nicio autorizație de funcționare în condiții de siguranță, una dintre cauze fiind lipsa atestării experților care să evalueze starea de siguranță în exploatare a acestora.

De altfel, lipsa acută de specialiști în domeniul hidrotehnic conduce la imposibilitatea aplicării, conformării și respectării în integralitate a măsurilor și responsabilităților privind evaluarea stării de siguranță în exploatare, verificarea respectării exigențelor de performanță referitoare la siguranță și comportarea în timp a construcțiilor.

În domeniul elaborării și omogenizării normelor privind așezările umane, inclusiv pentru zonele expuse la inundații, au fost întreprinse acțiuni semnificative, însă activitatea privind verificarea modului de respectare a acestor norme este afectată de numărul redus de personal cu atribuții de control în acest domeniu.

Valorificarea hărților de hazard și de risc la inundații la nivelul unităților administrativ teritoriale, prin includerea în documentația de amenajare a teritoriului, în scopul adoptării unor categorii de măsuri pentru managementul riscului la inundații nu este una eficientă. Numai 438 de unități administrativ-teritoriale au finalizat aceste demersuri importante în vederea respectării regimului de construcții în zonele inundabile și evitării construcției de locuințe şi de obiective sociale, culturale sau economice în zonele potențial inundabile, astfel încât să se prevină pagubele potențiale generate de inundații.

În ceea ce privește intervenția în timpul inundațiilor, auditul a reținut că, la nivelul entităților auditate este organizat sistemul de management al situațiilor de urgență și se asigură coordonarea tehnică de specialitate a acțiunilor operative la nivel național. Cu toate acestea, pot interveni dificultăți în ceea ce privește operaționalizarea acestor sisteme generate fie de inexistența unei infrastructuri eficiente privind comunicarea internă și interinstituțională, fie de colaborarea defectuoasă între autorități. Un rol esențial în asigurarea activităților specifice și funcționarea sistemului de management al situațiilor de urgență în condiții de eficacitate îl reprezintă personalul specializat în domeniu, insuficiența acestuia sau gestionarea unor sarcini multiple putând crea dificultăți în derularea operațiunilor aferente unor inundații de amploare. În cadrul auditului s-a constatat faptul că entitățile auditate se confruntă cu o lipsă acută de personal specializat (din domeniile hidrotehnic/construcții, personal de control, personal operativ), în strânsă corelație cu numărul obiectivelor și complexitatea măsurilor de întreprins.

Procesul de evaluare a efectelor inundațiilor se bazează pe informațiile transmise de către comitetele locale pentru situații de urgență și de ceilalți deținători de lucrări. O comunicare greoaie cu autoritățile locale sau cu celelalte instituții cu responsabilități pe domenii de competență poate conduce la imposibilitatea evaluării pagubelor într-un timp util care să permită măsuri urgente de refacere și reabilitare.

În perioada 2014-2021 au fost centralizate pagube produse de evenimente hidro-meteorologice periculoase în sumă totală de 8.847.974,76 mii lei. Potrivit auditului, lipsa unei metodologii unitare la nivel național, de evaluare a pagubelor în urma producerii unor situații de urgență, conduce la posibilitatea ca valoarea financiară totală a pagubelor să nu reflecte realitatea, cu implicații în valoarea sumelor alocate de Guvern din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului și din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4615 Articole
Author

14 Comentarii

  1. darimati-le! te pui la mintea autoritatilor? cine a facut auditul?????

    • Golite si cumparat curent de la „bombele” nucleare americane, proaspat contractate!

  2. Cine sunt cei care au facut ” auzitul „? Ce pregatire au? Cine i-a pus acolo? Ce interese se ascund in spatele controalelor? Asta e ca avizele de la pompierii absolventi de Spiru, Ecologica si alte ” universitati ” dubioase. Asta e dovada prostocratiei.

  3. Sa vina arafat sa le dărâme ca e prea periculos. Ce atitea baraje, marcele? Vrei sa pierzi alte miliarde penenere? Stingeți lumina,chinezii consuma și nu salvează nimic dar ursula se face ca salveazăeuropa haha. .Greta la fel e pe mana cu svab.

  4. Pe model ‘Dupa noi, potopul’, l-a omorat pe Ceausescu si omoara tot din ce s-a construit bun in Romania.

  5. Adica sunt ilegale?

    Ca sa folosim limbajul de lemn a politicienilor de la cel mai inalt nivel,
    si a functionarilor din sitem de la cel mai jos nivel!

  6. cu multi ani in urma mergeam si inotam la Vidraru, mai sus de baraj cu mult. superb. pustiu. padure, apa adanca si atat de limpede si racoroasa. apoi ajungeam la Balea Lac. vremuri bune, prin 2005-2007. astia nu mai stiu ce sa distruga…cum sa ne indatroreze. acum s-au pus pe apa noastra VINDECATOARE. da, apa aceea care curge din stanci in drumul spre Balea Lac, atat de buna la gist si limpede ca nu te saturi sa o bei…NU VEI MAI AVEA NIMIC ROMANE SI VEI FI „FERICIT”!

  7. De ce ar investi România în aducerea barajelor la standardele cerute de siguranță când mai poate trimite niște bani în Ucraina și mai poate cumpăra niște avioane (care ar fi doborâte în primele secunde ale vreunei misiuni împotriva unei puteri militare străine)?!

  8. A sunat broasca aurie pe burta si a amenintat ca ne face plangere la Bruxelles, Washigton si UE ca ii stricam habitatul. Ciolacu a zis ca trimite imediat controale si inchide si restul de hidrocentrale.

  9. Dați-le pe mâna celor de la USR care ar avea o plăcere să le arunce în aer.

  10. Pe vremuri nu se auzise de autorizatie si au putut sa functioneze pana azi. Ma intreb daca Piramidele si Zidul chinezesc au obtinut autorizatie de la inalta poarta prin care unii taie frunza la caini de ani buni va dati seama ca anul are 365 de zile si barajele sunt vreo 300, iar ”specialistii” precis sunt mai multi cu sef de birou, director, directoas etc. de ce nu si un presedinte peste controlorii de baraje…ca partidele au multi copii nepoti numai buni pt a ocupa cate un poste de presedinte inaine de a-i cadea casul de la gura….

  11. Să le închidă Arafat de Urgență … să rămână A3 fără cei Maxim 1000 de telespectatori :))) bine că ei se uită pe sondajele lui Pieleanu care ii le dictează Voiculescu :))))))

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.