37 ianuarie 3547, Tokio: Șapte roboți au atacat un senator în plină stradă și l-au făcut una cu pământul. Poliția a arestat roboții pentru 29 de zile. Încă nu a fost dat publicității nici un fel de comentariu, nici un fel de informație sau vreo dovadă concludentă a odioasei crime. Unele surse afirmă că senatorul ar fi fost inițiatorul unui proiect de lege care-i privește pe roboți dar nu e nimic sigur. Vom reveni cu amănunte în curând.
59 decembrie 2678, Madrid: Președintele Curții Europene a fost călcat azi dimineață de un camion condus de un android. Androidul se află acum în arestul poliției. Din primele declarații ar reieși că e vorba de o crimă din gelozie. Poliția s-a abținut de la declarații pe moment. Președintele Parlamentului European s-a arătat indignat de această crimă și a afirmat într-o conferință de presă că va cere limitarea drepturilor androizilor.
24 aprilie 9574, Moscova: Un milion de refugiați venusieni au părăsit ieri seară Moscova îndreptându-se spre Vest. Uniunea Europeană a somat Rusia să nu trimită refugiații europeni spre Europa dar Moscova a afirmat că dorința refugiaților a fost clară, ei toți vor să ajungă la Paris să viziteze Luvrul. Situația va deveni explozivă în câteva ceasuri.
39 august 2577, București: Un oarecare individ certat cu legea, un cyborg, se pare, simpatizant PSD, s-a cocoțat pe statuia lui Carol I și a strigat de toate felurile, în văzul întregii lumi. L-am văzut pe Tony Blair. Era braț la braț cu Po-nta pe Magheru, la Scala. Mâncau profiterol, să mori tu dacă mint! strigă Ba-dea lui Gâ-dea, care se interpela cu Cris-to-iu, care se înjura vârtos cu Po-pescu, care suduia pe Ro-man, care nu se avea pe bune cu Cons-tan-ti-nescu, acela de-l critica pe Bă-ses-cu, certat cu Anto-ne-scu, certat cu Or-ban, certat cu Van-ghe-lie, care-l trăgea de atenție pe Jo-han-is, care-l trăgea de urechi pe Kogălniceanu să nu mai ia tramvaiul către Filaret.
29 iunie 3546, București: Și roboții din Rusia, care se au pe bune cu roboții din Germania, or să pună la cale o pompadură chiar în Piața Universității ca să-i atragă-n capcană pe roboții din America, zice Protopopesca dând ochișorii peste cap. La Teatrul Național, mare hărmălaie, a venit Mircea Crișan prin Tunelu’ Timpului să ne facă să ne râdem, s-auzim de bine!
44 mai 2576, Berlin: Psihologul de la Pentagon, Bill, se arătă nedumerit, afirmă sursele noastre din Berlin. Psihologul de la NATO se arătă nedumerit. Până să le treacă nedumerirea, un grup de țărani pieptoși din Videle s-au dus cu mic cu mare înspre graniță, să facă harcea-parcea un pâlc de ruși care-și făceau de cap prin satele din jur. Caporalul Francois a auzit despre lupta asta bărbătească și, rușinându-se foarte, a scris pe Facebook, la modul laudativ, despre rumânii curajoși. Caporalul Senkiewici, din Varșovia, s-a minunat și el de curajul rumânilor dar tot nu s-a putut elibera de vrăjeala pe care Natașa, un produs IT, sută la sută rusesc, a răspândit-o în întreaga și mândra garnizoană NATO din Craiova.
35 noiembrie 1765, Londra: La București e mare confuzie. Bineînțeles că lucrurile s-au complicat în ziua alegerilor aniticipate când Orban a zis că nu mai candidează la președinție și că-l invită pe Crin Antonescu să încerce marea cu sarea, așa ca să nu se facă liberalii de mare batjocură prin Europa. Europa e jumate sub apă, am uitat să vă spun, că a venit un taifun de peste ocean sau din Lună și ne-a pus în cofă de numa, numa. Una peste alta, cică o să fie o invazie extraterestră. Păi dacă o să fie așa, uite că ne prinde fără garnizoană, fără cavalerie, numai cu rumânii vajnici, puși pe mardeală ceva de speriat.
88 iulie 2940, București: Spiridon, acela de la UNPR, ne-a pus pe jeratec, rușii, cu țarul Alexandru în frunte, intraseră deja în Gara de Nord în timp ce noi ne trimiteam bezele la Bookfest cu Manolescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Tănase, Eminescu, Arghezi, Dinescu, Sorescu, Odobescu, Sadoveanu, Machado, Bellow, Coelho, Camus, Kundera, Calvino, Joyce, Pound, Salinger, Wells, Grămătici. Aici încheiem știrile zilei până când ne lămurim ce și cum.
32 aprilie 5673, București: Nu se știe cum, din Laboratorul de cercetări genetice din Ferentari, au fugit niște pisici din astea de-ale noastre, de maidan, vărgate, negre, sare cu piper, roșcate, toate deștepte foc, agile și nemaipomenit de băgăcioase. Nu se știe cum, o parte dintre ele, s-au aciuat în clădirea Parlamentului. Pesediștii, peneliștii, uneperiștii, peciștii, useriștii și mulți alții le-au privit cu simpatie încă din prima zi și s-au întrecut să le aducă de mâncare cumpărată de șoferii lor de la petshop. Șoferii erau cu toții ofițeri acoperiți astfel că pisicile au aflat în scurt timp o sumedenie de secrete legate de siguranța națională.
42 septembrie 2022: Clujul fierbe!? Municipiul Cluj fierbe la foc mic, să iasă papară mare, mare de tot. Partidul Verzăturilor s-a inflamat foarte. Partidul Pesediștilor face gât la Antena Trei. Chiar și Joe Biden e inflamat, Vladimir Putin pare îngrijorat. Care ar fi tevatura? Partidul Comunist Chinez cere clarificări la ONU. OMS urlă sus și tare că un Covid Spațial a fost introdus pe planeta noastră de primarul Clujului.
Emiliano Boca-Boca, primarul Clujului, neagă plin de hotărâre toată povestea, ONG-urile soroșiste din București împreună cu guberniile bolșevice din Botoșani și cu grupările oculte franțuzești de la Chitila fac scandal de scandal, să știi.
iunie 1918. București. Observatorul Popular. Un astronom amator citește în viitor cu luneta lui. El vede multe năzdrăvănii. Bacalbașa stă jos, la scară. Strigă, ce vezi, ce vezi, nu ne mai perpeli. Astronomul amator zice una, zice alta. Fiți atenți, oameni buni. Se fac pregătiri intense pentru marşul gospodinelor din Bucureşti. Se aşteaptă ca la marş să participe peste două sute de mii de gospodine cu polonice, tigăi şi furculiţe.
Bomb-ironi= minți inteligente care ironi-zeaza și detonează bomb-ele cu idioti spre deliciul spectatorilor.
Bomb-ironi= persoane care îl ironi-zeaza pe Bomb-o-nel și pe cei care așteaptă tăcuți la market ca ouăle sub forma de bomboanele ale fostului premier sa între in circuitul comercial.
Bomb-i-ronii- cetățeni care ironizeaza ronii nurdari si pe cel care datorează statului contravaloarea în lei a 320.000 euro.
PS. Steagurile fâlfâie, fâlfâie în timp ce culmii impotentei, navetistul cu statut de șezătoare globalista, i se fâlfâie in bătaia vântului corectitudinii politice și a reproșurile genunchilor ajustati cu implant rotula-os.
Un cyborg politic face misto pe rețelele de socializare de toată lumea, mare pehlivan! A zis că toți politicienii sunt bombironi! Bombironii? Ăștia ce mai sunt că nu-i găsesc printre quarci! O fi vreun gând de-al meu, sprințar, jucăuș. Dar oare sunt gândurile mele? Povestea cu unda și corpusculul e doar o poveste. Dacă mă uit în jur, totul e vălurit. Păi cum să nu fie așa când de mii de ani, steagurile războinicilor fâlfâie și fâlfâie?! Și steagurile de la Alba Iulia au influențat evenimentele viitoare. I-am spus asta lui Vogoride dar el mi-a râs în nas, n-ai înțeles vălurirea, tu o înțelegi în sens fizic. Ba, în sens virtual, ripostez eu lui Vogoride. Vogoride e aproape știrb în scena asta. A primit un pumn în nas de la Stalin care e foarte supărat pe el. Pe bună dreptate, Vogoride! Dacă știi unde e Troțki, zi-i omule lui Stalin, oricum nu poți influența istoria. Ba bine că nu, zice Vogoride. În scena asta are părul portocaliu pentru că tocmai a participat la revoluția portocalie din Ucraina. Vogoride călătorește prin timp, are el un schepsis, călătorește și gata. Eu i-am spus că de la 1 Decembrie 1918 i se trage, că l-a vălurit steagul țării, uite-așa l-a vălurit. El nu crede. Îmi trimite tot felul de depeșe prin comisarii politici din Armata Roșie. Îmi dă mesaje pe WhatsApp. Îmi trimite poze. Își tot face selfie cu tot felul de personaje istorice ca să-mi demonstreze că el, pe bune, se trambalează prin timp.
Momentan creatura este internata la un spital covid de rele tratamente. Gurile rele afirma ca spitalul ar urma sa ia foc. Doamne ferește.
Sibiu: o pisica sălbatică aleagă după un proprietar de șapte case ca sa-l prindă și sa-l interogheze. Proprietarul ajuns șoarece din cauza blestemele concetățenilor obișnuiește sa se furișeze prin mii de gauri în cele șapte case și distruge instalația de electricitate, lăsând ocupanții de drept în bezna. Situația cu bezna a devenit o obisnuibta de când era președinte de țară și facea totul,la ordine, ca România să între în cea mai neagra noapte a existentei sale. În acest moment suntem informati ca pisica a prins patrupedul cu coada de michiduta. Lumea e agitata. Ii cere pisicii sa nu-l consume, ci sa-l dea pe mana justiției. Va aducem la cunoștință ca justiția a fost desființată de aceasta făptură și ca o acțiune în instanta e imposibil de realizat. În atare condiții, o femeie peste măsură de frumoasa, s-a apropiat de pisoi și i-a zis: da-l pe mana mea. Mâța a ezitat o clipa, apoi a zis: fie. Am aflat ca femeia era Zâna cea Iubareata și i-a dat pedeapsa alogenului sa iubească orice ființă. Cred ca vi-l imaginați pe alogen iubind animale, pasari, rame, insecta și firește oameni. Frumoasa pedeapsa. Frumoasa, crunta, dar justa.
1. Bucuresti: un mutând, care se prezintă ca fiind vârful de lance al corectitudinii politice bântuie cartierele orașului. Patrule de cetățeni, înarmați, îl cauta neîncetat. Aseară i-au dat de urma si au reușit ca sa-i cauzeze daune serioase în zona pașilor cu pasi mărunți, astfel ca sinistea creatura a tulit-o la fuga în mâini. Se zvonește ca de fapt creatura ar fi un strigoi pe care Dumbezeu l-a făcut din unul care nu era om, ci proprietar abuziv de case. Fiind o creație a Lui Dumnezeu, creștinii ortodocși au cerut brigăzile de ordine sa aiva mila de el, exact atat cât a avut și el mila de romani în perioada cât la cârma corabiei erau forțele antinationale și pandemia. Patrulele au ținut cont de doleanțele creștinilor.
România. Un android înalt și slab mobilat în zona sufrageriei superioara, simbolul prompterului universal, a lovit cu bata de golf un cetățean care striga cât îl țineau plamanii: arestați hoții de șuruburi de la casele de marcat care nu taxează vânzătorii de copii. Cetățeanul si-a încheiat activitatea după ce alogenul l-a introdus în gaură, de unde cu toate intervențiile organelor judiciare nu a mai putut fi scos decât câteva sute de ani mai târziu când se cercetau crimele statului sanitar securist și ale alogenilor veniți pe Valea Oltului în urma unei viituri întreținută financiar de către norii serviciilor Europene și ale Licuriciului.
2. Valea cu Suspine: o ființă neidentificată, care-si aroga calitatea de om de al zăpezilor și al stâncilor fără creier, a accidentat grav cu bicicleta ecologica cu motor în dou timpi, pe Valea Oltului, un cetățean care circula regulamentar pe partea stânga a Oltului. Polițiștii sosiți la fata locului, cu o intarzaiere de 48 de ore din cauza unei revolte a coafezelor și a câinilor de apartament, au ajuns la concluzia ca cetățeanul nu a respectat regulile de protecție a mediului și ca a poluat peste limita admisa de legea lui Jhoiana cursul apei, care s-a învolburat brusc și a dat cu el de stanci pana l-a scos decedat la mal unde Nvetistul spatial l-a privit cu dispreț și l-a admonestat pentru lipsa de respect fata de girofar și fata de creierul insuficient dezvoltate, ceea ce a creat o nemulțumire enorma în rândul minoritarilor de acest gen, de alta data, și care între timp au ajuns majoritari.
toate pisicile sunt „de rasa”… si „rasa” o da Jenik. nici n-ar fi de mirare, se spune ca este cel mai flexibil si mai adaptabil animal din simulatie ha! dar aranjamentul datelor este facut de androizi si boti, care la randul lor sunt „ofiteri acoperiti” :)))
http://www.bizworld.co.uk/quarterstaff/about/cat.html