Kelemen Hunor: Au fost cheltuite 70 de miliarde peste venituri

Cât de mult s-a cheltuit pe datorie, pentru că despre asta vorbim…

De (V.N.)
Kelemen Hunor: Au fost cheltuite 70 de miliarde peste venituri

Cât de mult s-a cheltuit pe datorie, pentru că despre asta vorbim…

Cât de mare este gaura? Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a spus, joi seara, că au fost 70 miliarde de lei cheltuieli peste venituri.

”Au fost cheltuite 70 de miliarde peste venituri. Și de acolo apare această gaură mare. O parte, sigur, au mers pe pensii și pe salarii, că au fost creșteri importante, peste inflație – și acest lucru trebuie spus, dar, ok, era așteptarea oamenilor – și supracontractare la investiții. Anul trecut am avut 120 de miliarde investiții, în acest an, sigur, și datorită PNRR-ului, a crescut la 150 de miliarde. Dar cu un an înainte era sub 100 de miliarde. A crescut și PIB-ul, este adevărat. Noi ne-am asumat o reformă fiscală în PNRR. (…) Într-un an electoral trebuie să recunoaștem că cei care au guvernat atunci au cheltuit mai mulți bani și cu gândul de a câștiga alegerile și au și pierdut alegerile. Și de aceea am spus eu la un moment dat că asta e artă, nu politică, ceea ce au făcut anul trecut. Noi, când ultima dată am fost în guvern, înainte de această perioadă de cinci luni de zile, în 2023 iunie, când am plecat, atunci deficitul era undeva la 2,6 (la sută din PIB n.r.), la sfârșitul anului era 5,6, dacă nu mă înșel, în 2023. De la 5,6 sau 5,7 a sărit la 9,3. Vă dați seama cât de mare a fost creșterea, cât de mult s-a cheltuit pe datorie, pentru că despre asta vorbim”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3.

El a mai spus că a crescut co-finanțarea, de exemplu la autostrăzi, din cauza crizei energetice, a inflației și războiului din Ucraina.

”Trebuie construite autostrăzi. Autostrăzile, marea majoritate, se construiesc din PNRR. Cofinanțarea e relativ mare. Inițial nu era atât de mare cofinanțarea pe autostrăzi când a fost PNRR-ul acceptat în 2021, dar între timp a fost criza energetică, a fost inflația și războiul, după 2022, care a crescut prețurile enorm de mult. Și nu puteai să acoperi această creștere din PNRR, trebuia să acoperi din cofinanțare. Dar este o creștere. Trebuie să facem autostrăzi, corect. Dar tu și într-un an electoral trebuie să știi să menții un echilibru, că altfel vine factura peste tine. Deci nu se poate să cheltuiești permanent mai mult. (…) dacă nu se întoarce o economie, nu există un stimulent pentru a crește economia, atunci la un moment dat factura trebuie plătită din datorie, că nu ai venituri, e simplu”, a explicat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a precizat, joi seara, că nu există deocamdată o propunere de premier din partea niciunui partid în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului guvern și, în aceste condiții, n-au avut loc nici discuții pe portofoliile ministeriale.

Întrebat la Antena 3 dacă în negocierile de până acum PSD a propus un premier, liderul UDMR a răspuns: ”Nu există o propunere în acest moment, din partea nimănui”.

”Nu există o propunere. Nu vreau să intru eu în detalii. Nu există în acest moment, din partea acestei coaliții, o propunere de prim-ministru. (…) Da, trebuie premier. Trebuie un premier desemnat sau dacă nu e încă desemnat, trebuie să știe lumea cine e premierul și, bineînțeles, cum sunt împărțite portofoliile. (…) Da, deci noi suntem în situația, în faza în care mai putem nuanța anumite chestiuni, sigur, și trebuie nuanțate de specialiști, dar la un moment dat putem depăși faza actuală dacă există o nominalizare sau măcar o asumare din partea unuia dintre partidele care vor alcătui guvernul”, a subliniat Kelemen Hunor.

În opinia sa, între PSD și USR ‘există viziuni diferite, relativ diferite, legate de fiscalitate, legate de investiții, legate de partea socială’.

”Asta este. Nu avem ce să facem. Sunt două formațiuni politice cu viziuni diferite și probabil că există și alte animozități care vin din trecut. Alea trebuie discutate, de aceea am spus că nu poți să pui pumnul în gura nimănui. (…) Ce se poate spune? Va asuma PSD-ul, că este partidul cel mai mare, între ghilimele, ‘mare’ în acest moment înseamnă cât au câștigat anul trecut în decembrie. Dacă nu e, atunci al doilea, PNL-ul. Sau a existat o propunere de rotativă, ceea ce eu nu agreez, dar dacă toată lumea este de acord, nu o să mă opun eu”, a explicat liderul UDMR.

El a adăugat că există și varianta unui guvern tehnocrat, ceea ce ar fi, din punctul său de vedere, un mesaj greșit către societate, ca și rotativa guvernamentală.

”Guvern condus de un premier tehnocrat – și astea erau o propunere la un moment dat, nu trebuie să ne ascundem după degete, dar nu au fost persoane cu care să discutăm. Din punctul meu de vedere, este un mesaj greșit. Asta înseamnă lipsă de curaj, lipsă de asumare, de responsabilitate. Eu am spus: ‘Oameni buni, sigur, cel care va guverna, uzura va fi mare. Dar dacă are curaj, dacă are mână foarte, dacă are viziune, dacă spune cetățenilor că va fi o guvernare justă, dreaptă, atunci și sacrificiile pot fi acceptate mai ușor și dacă spui care e dezideratul’. Dar pentru asta trebuie curaj. (…) Trebuie să fim foarte atenți să nu intrăm în recesiune abruptă în anii în care urmează, De aceea trebuie făcut foarte, foarte echilibrat orice mișcare, orice decizie, nu pentru guvernanți, pentru cetățeni, pentru economie, pentru România și nu pentru Comisia Europeană”, a adăugat liderul UDMR.

El a anunțat în context că dacă PNL îl va propune pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier, UDMR va fi de acord, apreciind că ‘are prima șansă’.

Cu toate acestea, Kelemen Hunor spune că discuțiile pe tema nominalizării premierului vor continua, partidele fiind cele care trebuie să facă o nominalizare.

”Se dorește încă o discuție, se dorește încă căutarea unei soluții bune și sigur că în câteva zile vom ajunge la o concluzie și va exista o propunere către președintele României. (…) Dacă nu reușește coaliția, președintele s-ar putea să ne pună în fața faptului împlinit: ‘Asta e propunerea mea, adunați-vă’. Și va trece de Parlament dacă nu la prima, la a doua încercare va trece de Parlament fără nicio problemă. Dar nu asta este soluția. Soluția este să vină partidele care sunt acum în acest format de patru plus minoritățile naționale și să aibă o propunere. (…) În a doua parte a lunii iunie trebuie să avem un guvern votat în Parlament. În momentul în care premierul este desemnat, lucrurile o să meargă mult mai repede”, a arătat parlamentarul.

Întrebat ce a vorbit cu președintele joi după-amiază, Kelemen Hunor a arătat că ”a fost o discuție foarte constructivă și coerentă, mai ales pe partea legată de buget, de fiscalitate, de deficit”.

”Și vom continua discuțiile în zilele următoare, ca să găsim și celelalte răspunsuri la întrebările care au rămas în suspensie. Deci nu a fost nici măcar între USR și PSD, nu a fost o dispută, nimic. Căutăm soluții. Și am spus că acordul de coaliție trebuie să conțină foarte detaliat ce vom face, când vom face, fiindcă trebuie să recâștigi și credibilitatea societății”, a precizat președintele UDMR.

În ceea ce privește domeniul fiscal, el a precizat că susține cota unică, acesta fiind unul dintre ”subiectele discutate foarte aprins”.

”Deci eu sunt pentru cota unică. Și la noi, în UDMR, există discuții, dispute pe acest subiect. În 20 de ani, de când avem cota unică, România a câștigat. Și acum să scoți cota unică, din punctul meu de vedere, înseamnă să lovești în clasa mijlocie, care este extrem de importantă (…)”, a punctat Kelemen Hunor.

El a menționat că, în cadrul discuțiilor, ”toată lumea a fost de acord că această ‘cură de slăbire’ trebuie făcută”.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Tot ce a spus hunul s-a dovedit a fi neadevarat ! Praid este dovada ca nu te poti baza pe ei. Hahaha, ungurii la mediu !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.