Kelemen Hunor: Să spunem franc, urmează o criză economică

Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, vorbind de măsurile pentru protejarea populaţiei şi economiei, că urmează o criză economică de a cărei apariţie nu este responsabilă România.

„Trecem printr-o perioadă grea. Trebuie să spunem franc: urmează o criză economică. Nu noi am generat această criză economică”, a spus Kelemen Hunor, la Digi 24.

El a precizat că măsurile care urmează să fie luate pentru sprijinirea populaţiei şi protejarea economiei nu sunt întârziate, ci trebuie „bine gândite”.

„Măsurile nu sunt întârziate, pur şi simplu, sunt nişte măsuri care trebuie bine gândite, ca să nu revii peste 2-3 săptămâni şi să mai nuanţezi o ordonanţă de urgenţă. (…) Sigur, deficitul e un lucru important, dar, când e criză economică, atunci toată lumea se gândeşte cam unde poate să meargă cu deficitul. Noi încercăm să ne încadrăm în deficitul stabilit în Legea bugetului, dar, în acelaşi timp, suntem conştienţi că urmează o perioadă grea şi degeaba am spune ‘staţi liniştiţi’. Nu, noi trebuie să adoptăm acele măsuri prin care efectele crizei pot fi suportate de fiecare stat, societate în condiţii cât mai bune. Deci asta e ideea Guvernului, nu să ne grăbim şi, după aceea, să revenim şi să mai corectăm”, a explicat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, soluţii la inflaţie şi, în general, la criza economică se caută împreună cu Uniunea Europeană, dar şi în fiecare stat membru în parte.

„Peste tot în lume şi peste tot în Europa, din cauza războiului, din cauza pandemiei, creşterea economică nu va fi cea dorită sau cea prognozată anul trecut prin octombrie, noiembrie, decembrie. Asta este situaţia, nu noi am creat-o, noi trebuie să găsim o soluţie. Este inflaţie peste tot. În zona euro, deja vedem în ţările baltice se apropie de 10%, în celelalte zone 5, 6, 7% până la sfârşitul anului. Sigur că, dacă creşte în zona euro, va creşte şi la noi. Deci, din acest punct de vedere, se vede cam ce se va întâmpla, dar fiecare stat şi UE încearcă împreună să găsească soluţiile bune, sustenabile”, a explicat vicepremierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

12 Comentarii

  1. Și încă una mare de tot. Apropo, nu vă bazați pe 2024 ca an electoral.

  2. la cum evolueaza lucrurile, eu sunt de opinie sa nu va faceti multe planuri nici macar pentru sezonul de concedii 2022

  3. O mica corectie! Da, voi politicienii din toata lumea ati creat aceasta criza prin politicile proaste pe care le-ati dus si care in final ne-au adus in aceasta situatie…dar ca de obicei nu va asumati raspunderea pentru ca ori nu va duce mintea ori nu aveti coloana vertebrala (desi voi cei de pe-aici cred ca va ganditi ca va merge…romanii inghit cam orice ‘pixel albastru’).

  4. Păi da,. Și o poți evita ?? Evident că DA ! Trebuie doar să fii bun vecin cu rusul să nu te pui pe sancțiuni și să plafonezi prețul energiei.. Simplu bre, De ce nu vrei ?? Să te mai țină licuriciul in funcție ??

  5. in capul lui hunor se zbat crizele… ce face frica din om… gainar mindria tarii!

    bai carcalache , exista niste sere , de exemplu prin italia, sub forma de container care produc tone de vegetale intr-un an! nu exista nicio criza decit daca esti imbecil. potentialul de a hrani al pamintului este pentru 80 de miliarde de oameni!

  6. Bravo!
    Te-ai prins
    La concluzia asta trebuiau să ajungă serviciile secrete,care cheltuie cel puțin 3 miliarde de euro pe an.
    Din păcate sunt supra finantate dar subunitare la IQ.

  7. Gata ei sunt nevinovati, probabil ca daca intrebi parazitii de politicieni din alte state vor spune la fel, ca nu ei sunt de vina! Deci noi suntem de vina ? Da, pentru ca de prosti ce suntem ii suportam !

  8. Domnul vice-prim ministru ne-a avertizat…deci,și-a fecut datoria (ar mai si altceva ?probabil nu,din punctul de vedere al guvernului in care domnul are această funcție -doar comanda „descurcați-vă,noi avem alte treburi”

  9. Păi bre,. UDMR este un ciot la guvernare,.. Chiar de știe, chiar de vede altfel decât un PSL nu are posibilitatea de a forța mersul treburilor in altă direcție.. Vizibil sunt marginalizați, sunt reduși la tăcere, ținuți doar la a face o treabă de altfel punctuală. Ca vicepremier Hunor ar putea ieși la rampa presei spre a zice ceea ce gândește altfel,/N-O FACE .. DE CE ?/ Mă intreb de s-au românizat și sunt mixați in balega dâmbovițeană de nu mai știu ce vor,.Posibil,.Dar in acest caz ce rost mai au ??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.