Klaus cel mic, Antenele şi izmana interesului naţional

De departe, cel mai fierbinte subiect la ordinea zilei a fost în ultimul timp aşa-numita agresiune a ANAF împotriva Antenelor lui Dan Voiculescu. Chestiunea s-a inflamat peste măsură datorită văicărelilor tragi-comice ale echipei de exhibiţionişti în frunte cu celebrul Mihai Gâdea, care se dădeau de ceasul morţii pe postul propriu pentru a impresiona, dar ce zic impresiona, pentru a cutremura fiinţa noastră mereu şovăielnică şi degrabă vărsătoare de lacrimi nevinovate. Ba au mai pus la cale şi un miting la Bucureşti pentru care au adunat din toată ţara vreo 3.000 de oameni, în mare parte pensionari amărâţi gata oricând, şi pe bună dreptate în ce îi priveşte, să-şi plângă de milă lor şi a pretinşilor apărători.

Treaba a stat în picioare până la prima ieşire în public a lui Cioloş urmată de comunicatul oficial al ANAF prin care am aflat cum au stat de fapt lucrurile. Apoi s-a cam dezumflat, spre ruşinea nu numai a anteniştilor, ci şi a celor care le-au plâns pe umăr din prima zi, începând cu marele Mut, cum i-ar spune pe nedrept uitatul poet Ion Gheorghe, în unul din poemele sale. Dar dacă Mutul legendar al poetului purta pe umăr „măciuca zeului Priap”, Mutul nostru poartă doar, şi pe ascuns, însemnele SRI, după cum spun gurile rele. Iar dacă are o măciucă, o foloseşte pentru a-i speria pe judecătorii de la ÎCCJ care urmează să se pronunţe în daravela cu căsoaia obţinută prin fraudă şi de pe urma căreia încasează chirii astronomice de ani de zile.

Mărturisesc şi eu că, într-o vreme, începând cu serile din vremea în care mai trăia Octavian Paler, mă uitam aproape în exclusivitate la Antena 3, singurul post de ştiri care, deşi din motive bine ştiute, spunea lucrurilor pe nume în legătură cu trebile ţării şi mai ales ale Băsescului mult iubit de diversele şi suprafinanţatele posturi, aduse la cuminţenie şi cu alte, dacă nu neapărat cu aceleaşi măciuci. Au venit pe rând cele două suspendări prezidenţiale, când iarăşi Antena 3 punea, oarecum, lucrurile la punct. Că o făcea doar datorită răfuielilor intergalactice între doi securişti era o treabă care interesa mai puţin, de vreme ce adevărul se scurgea întreg de pe buzişoarele rotunjite cu sau fără rimel ale lui Gâdea şi ale invitaţilor lui.

De fiecare dată însă, cu excepţia scurtei perioade în care a fost invitat la ciolan de Băsescu, la spatele lui Felix şi al Antenelor sale stătea neclintită aceeaşi stâncă de granit, PSD-ul ba al lui Geoană, ba al lui Ponta, ba, acum, în plină actualitate penală, al urmaşului urmaşilor lor, Liviu Dragnea.

Care Dragnea a şi ameninţat că va stinge dintr-o suflare flacăra plăpândă, parlamentar vorbind, a vieţii guvernului tehnocrat, dacă ANAF se va atinge cu adevărat de gâzii, în acest moment, ai adevărului, grav ciuntit şi scurtat de cap ce pâlpâie şi el tot mai anemic prin studiourile ameninţate cu evacuarea. O fi asta din cauză de inamiciţie politică, dar de data aceasta legea şi justiţia întreagă sunt de partea agresorului, aşa încât nu avem a le plânge victimizaţilor de milă.

După cum nu am plânge nici de mila guvernului, pus cu anasâna şi cu trecerea peste cadavrele de la Colectiv de către SRI, preaplecată slugă actualmente a intereselor americane şi în special soroşiste şi care, cu justiţia de mână, alcătuind atât de des evocatul binom, taie şi spânzură în ţară.

Putem doar să ne amintim cu nostalgie de vremurile celei de a doua suspendări a lui Băse, că nici nu merită să-i spunem numele întreg, de vreme ce tot el i-a pus SRI-ului, id est lui Florian Coldea, toate frâiele puterii în mână, care o împinge şi pe Codruţa în luptă pentru a face un fel de dreptate pe alese şi mereu amânată pe ici pe colo, prin punctele esenţiale. Pe atunci, când au venit de la Bruxelles reacţiile de sprijin făţiş pentru cel suspendat, Crin Antonescu ieşise cu o declaraţie fulminantă la Cotroceni, în care declara răspicat ceva de genul că hotărârile se iau la Bucureşti, iar nu în cine ştie ce capitală din lume. A fost şi aceea o flăcăruie ce s-a stins repede, imediat de la întoarcerea în genunchi a lui Ponta cu cele 11 directive în spinare, uitându-se cu totul că avem o identitate naţională şi o umbră de suveranitate, câtă mai era pe atunci.

Antonescu a intrat repede în uitare, Ponta îşi vede de pregătirile pentru Mititica, Dragnea mai speră ca sentinţa cu suspendare să fie şi ea înlocuită cu iertarea totală a păcatelor, iar Antena 3 combate cu aceeaşi cerbicie, având în vedere că în ţara aceasta justiţia nu prea are de-a face cu ea însăşi. Ne-a mai rămas Klaus cel mic, ce se fereşte ca de diavol de vreun interes naţional. Să fie de vină izmenarul care a scufundat pentru multă vreme termenul în ridicol?

Anathema sit!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ulmeanu 123 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.