Coaliția de guvernare oferă în aceste zile un spectacol jalnic doar pentru a-i face pe plac primului leneș al Țării sau primului arogant al Țării,
depinde cum doriți. Marcel Ciolacu, prim-ministru, președintele PSD și candidat la Președinția României, spune că, la prima vedere, nu este
nevoie de nicio lege pentru ca Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Nicolae Ciucă, președintele PNL, președintele Senatului și candidat la Președinția României, susține că doar ”la prima vedere” nu ar fi nevoie de o lege pentru ca Klaus Iohannis să poată candida și în același timp să-și poată duce mandatul de președinte până la capăt.
Deci, aceasta este una dintre preocupările principale ale partidelor care conduc România în condițiile în care sunt atâtea probleme de rezolvat.
În loc ca PNL-ul să dezică în ceasul al 12-lea de Klaus Iohannis, care a adus atâtea prejudicii de imagine partidului, iar PSD-ul să se pregătească să-i ceară socoteală încă președintelui României pentru ceea ce a făcut în cele două mandate, dar și pentru ceea ce n-a făcut, cele două formațiuni politice se străduiesc să găsească soluția pentru a-i întinde acestuia covorul roșu, pentru ca distinșii săi pantofi să nu cumva să fie atinși de vreun fir de praf în drumul lor către Senat.
Dorința lui Klaus Iohannis de a candida pe listele PNL demonstrează, încă o dată, că acesta nu a fost niciodată Președintele României, ci
Președintele PNL al României, că nu a fost un Președinte al tuturor românilor, ci al unui grup restrâns de cetățeni. Dorința lui Klaus
Iohannis de a candida la parlamentare demonstrează că timp de 10 ani România a fost condusă de un om mic, în ciuda înălțimii sale. După ce ai deținut cea mai înaltă funcție în statul Român, să te cobori atât de mult încât să stai cu mâna întinsă la Parlament ca să-ți facă loc printre cele câteva sute de parlamentari este de-a dreptul jenant.
După ce a respirat aerul diferitelor cancelarii alături de șefi de stat și de guvern mai mici sau mai mari, domnul Iohannis să se roage să ajungă unul din sutele de aleși de la orașe și sate care stau în bănci și ridică sau nu mâna la votul pentru ocrotirea speciilor de lilieci ori pentru interzicerea sării iodate demonstrează că timp de 10 ani România a fost condusă de un președinte jucător, dar nu unul de Liga Campionilor, ci de un jucător din campionatul județean al Sibiului. Costumele de firmă pe care le poartă țanțoș domnul Iohannis în orice împrejurare ascund hainele modeste ale unui cetățean care nu poate aspira decât la funcția de șef de asociație de proprietari, iar privirea sa trufașă pe care o plimbă peste tot nu trece mai departe de munții și văile din Mărginimea Sibiului.
Klaus Iohannis a demonstrat încă o dată că nu este lacom doar de bani, ci este lacom și de funcții. Timp de 10 ani, România a fost o adevărată
vacă de muls pentru domnul Iohannis, una care i-a dat palat la București, mașini la scară cu girofar, indemnizație, imunitate, fonduri de protocol, avioane de lux și excursii și vacanțe gratuite în cele mai exotice locuri de pe fața pământului. În schimb, domnul Iohannis nu i-a dat vacii pe care a muls-o decât câte o mână de fân, din când în când, dar nu personal, ci prin intermediul altora, pentru că domnia sa nu a dorit să se murdărească pe palmele cu care aplaudă plictisit la spectacolele de operă la care participă, dar nu pentru că ar fi meloman, ci pentru că-l obligă funcția.
Până la urmă, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă îl vor ajuta pe Klaus Iohannis să ajungă parlamentar, pentru că toți trei au aceeași anvergură
și trebuie să se ajute între ei, așa cum au făcut-o și până acum. Klaus Iohannis va mai mulge România pentru încă patru ani în calitatea sa de
senator. Bun, nu o va mai mulge până când o va aduce în pragul leșinului, dar o indemnizație tot va primi și se va bucura și de o oarecare
imunitate, că-i mai bună decât toate! Însă, bine ar fi să i se pună o condiție domnului Iohannis: dreptul de a candida și de a fi ales, dar
numai dacă renunță la locuința, la protecția SPP și la indemnizația de care beneficiază foștii președinți ai României.
Sasului ii este frica ca se termina mandatul si imunitatea,apoi vor fi scoase dosarele dosite de alti borfasi penali ca si el ,fostul presedinte al CCR a spus ca ce vrea klaus si p n l nu este constitutional!
piticul cracanat Nu-ti spusei ca pe Ilici o sa il impaieze cu nanoparticulate ca sa-i pupati moastele virtuale toti micro-bolsevicii ca tine in meta ordinea mondiala?
PSD,PNL, Servicii secrete,ce aveți de gînd să faceți cu țară?Așteptați sa se vina din provincie la București și să iasă un măcel?De ce incalcati legile țării și Constituția?
Dupa cum se stie Iohannis are nevoie de camera separata de Senat si Camera Deputatilor. Are nevoie de Dormitor de serviciu si o canapea buna. Nici mancare nu mai cere.
Doar el? De iliescu nu spuneti nimic.Care pe deasupra este si criminal.Nastase,Oprescu,Severin,Buzatu…Ponta.Cum era sa uit de varan..
@ Yapandrum se pare ca esti singurul care pupa poooala lui JohAnnuSS. Muta-ti iapa si descongestioneaza drumul . Capisci?
CA PRESEDINTE A OCUPAT DEGEABA SCAUNUL CA SA NU STEA IN PICIOARE SI S-A PLIMBAT PE UNDE A VRUT MUSCHII LUI . DACA VREA SCAUN DE SENATOR SA VINA CU EL DEACASA SI SA SI-L PUNA UNDE VREA……….
Iohannis si PNL au facut cpraf si lasat o gaura de o mie de miliarde de lei, cand dupa 89 datorua externa era rezonabila avea de primit de la alte tari. Dupa Iohahnis si partidului raman numai datorii de platit
As avea un mic codicil la articol, cu un exemplu din istoria contemporana si cu o întrebare pentru Dl.Iohannis.
1) Exemplu.
Valéry Giscard d’Estaign a fot presedintele Frantei între 1974 si 1981.
Nu a fost iubit de francezi în timpul mandatului. Il gaseau antipatic,.
Aceasta în ciuda faptului ca a facut foarte multe pentru modernizarea sociala, economica si politica a tarii.
Pe de alta parte a contribuit mult la dezvoltarea Europei, primind premiul Carol cel Mare pentru aceasta.
(Si Dl. Iohannis a primit acelasi premiu, desi nu se prea stie pentru ce.).
La sfârsitul primului mandat prezidential a decis sa nu mai candideze pentru un nou mandat.
A plecat de la Palatul Elysée pe jos, ca orice cetatean lambda.
Pe drum a fost huiduit de unii trecatori, dar a continuat tot pe jos.
In final,dpa ani, a devenit o figura apréciata de europeni si de francezi, capatându-si locul meritat în istoria Frantei.
2)Ïntrebare pentru Dl. Presedinte Iohannis.
Va încerca oare si el experienta lui d’Estaing, de a pleca de la presedintie pe jos prin Bucuresti?
Sunt sigur ca nu.
Va pleca tot cu Mecedesul barosan, cuescorta, cu alai, cu S.P.P si cu ifose, asa cum s-a comportat în tot timpul mandatului.
Daca, prin grijea D-lor Ciuca si Ciolacu va fi ales la Senat, s-ar putea sa primeasca si de acolo o locuinta de serviciu.
Sunt sigur ca va încerca sa pastreze pe cele doua (cea de fost presedinte si cea de senator din „provincie.Sibiu”).
Va fi Iohannis 8 case în loc de „numai” sase .
Si asa mai departe…..
Hai la vot!!!
Kl YOHANNYS = Cel mai DEZAGREABIL personaj politic din Romania brusseleza.
Din titlu conu Avram nu face niciun mister unde bate de fapt, sa i se permita lu Iohannis sa candideze pt. o noua imunitate ILEGALA!!!
Bine’nteles, flitul cu privilegiile la care „sa renunte” are tot un rol precis, de a inghitzi „galusca”!!! O nuantzare infama intrucat
insului in discutie trebuie SA I SE RIDICE PRIVILEGIILE, nu „sa renunte” la ele, stiindu-l disponibil sa dea inapoi pe ce-a pus mana…
si eu sunt deacord introcutotul
ba care dintre voi pacolo mai scapi de puscarie, ca basescu si iohannu??
au anuntat recent la calorifer, ca patrioatele alea de milliarde, aparare (locala) antiaeriana, pacare leati dat la natzishtii khazari de ukrana, sa se apere ei, de la iohannu, leau prapadit deja khazarii. Dar daia voi tot tre sa le platiti la khazarii goy de amrica. Din urma. Si in viitor. Ca va mutati cu domiciliu in ukrana. Can teleorman pute rau.Editat
au anuntat la calorifer, ca patrioatele alea de milliarde, aparare (locala) antiaeriana, pacare leati dat la natzishtii khazari de ukrana, sa se apere ei, de la iohannu, leau prapadit deja khazarii. Dar daia voi tot tre sa le platiti la khazarii goy de amrica. Din urma. Si in viitor. Ca va mutati cu domiciliu in ukrana. Can teleorman pute rau.
A 10-year-old boy being arrested for carrying a palestinian flag – Germany
https://old.bi%74chute.com/video/8IXXh7kIjDZc
io cre ca pa voi vau adus khazarii la munca din bangladesh sau srilanka. Asa putin, pana sau bunghit ca nu va place munca. Aia fizica, lacare nu va bagati. Munca fizica vi se baga numa can sunteti bagati la puscarie. Caia la voi este o pedeapsa.
Meanwhile in Bangladesh
https://old.bi%74chute.com/video/IuVoJ69c4QUP
ïn întregime de acord cu concluzia distinsului autor al articolului.
PNL moare cu Iohannis si Ciuca de gat dar nu se preda.
nu credeam ca o sa ajung sa recunosc ca un om votat de doua ori …ultima data de 6.5 milioane de romani sa ajunga atat de detestat atat de gretos si atat de urat de romani! si el si sotia lui … plus rares bogdan o alta infectie politica…sau „ca si prim-ministrul tarii” marcel DOCUZ…impreuna cu pelteaua asta care transpira cand vorbeste (?!) pre numele lui ciuca… oameni mici care ne au tradat senini si care isi vad in continuare de interesele personale si ale jegurilor din apropierea lor…
O sa ii dispara domnului Johannis zimbetul ala sfidator pe care il afiseaza mereu ,cit de curind.Americanii l-au flituit,vulpea blonda la fel ,mai are sperante doar pt. o functie in Senat in Romania ,dar nu cred ca va reusii sa convinga ,dupa cit si-a batut joc de tara asta si de romani ,in cele doua mandate de presedinte .
Lasa ca inchireaza casele la oameni saraci fără nici un venit !
Ar renunta la orice, numai imunitate sa fie ( vezi dosarul pentru uz de fals ,aflat in suspendare).
Politica indiferent de partideeste o mare c…a.KWI s~a culcat cu pnl pt 10 de presedintie si acum se culca cu psd pt 4 ani de senator.Inca nu i s-a flescait…..
A mai fost un nemț mare șef la care îi plătea poporul român rentă pentru amantă tîrfa Lupeasca,așa că scăpăm ieftin că D-l Ciolanis nu are și amantă!
Atacuri indreptatite, dar care de fapt ii diminueaza crimele impricinatului!!! Dusmanul Romaniei NU A FOST LENES, executand cu energie demolatoare ordinele de la Centru…Individul nu a reprezentat o parte dintre cetateni, ci o grupare antiromaneasca…Grupare care a pus mainile pe Romania in 1989 si nu-i reda LIBERTATEA STATALA…
Dupa atata ‘munca” o sa ia 3 Pensii speciale dl Iohannis: de presedinte, de primar si de senator!
Curat murdar, rusine!
Felicitari , dle SORIN AVRAM !Un articol stralucit , curajos intr-un ocean de lasitate , dar si foarte trist ! Este incredibil , ca doi oameni – politicieni – , care vor conduce probabil din nou Romania , sa se coboare in asa hal , sa renunte la orice demnitate , onoare , doar pt. a indeplini ORICE dorinta a lui Johanis ! Si sa-si tirasca si partidele in aceasta nebunie !
Cine este klaus johanis!?!
”Da, dar să renunțe la privilegiile de care se bucură foștii președinți.”
Adica doi presedinti. Unul si-a pierdut drepturile.
Aspru articolul, dar justificat.
Om vedea la sfarsit.
De obicei Presedintele nu raspunde la atacuri si provocari.
Ce ar fi sa nu aleaga ac. cale?!
Sa ne trezim cu inca vreo carte in care sa dea poporului vreo explicatie pt. toata atitudinea din cei 10 ani. O distanta ca de la cer la pamant intre Presedinte si poporul sau. Nu am mai avut asa ceva.
Dupa betivul national, Adormitul mondial, la fel un impus de afara, a ajuns abndonat de stapani a ajuns sa se milogeasca pentru un amarat de scaun prin Casa Poporului.
Au construit noi spitale, au asfaltat mii de km, au modernizat toate scolile, sistemul de educatie functioneaza, avem trenuri tgv/mare viteza. Politicienii romani au rezolvat toate problemele si acum au timp sa vada daca Dulapul poate candida.
De asta vom si vota UDMR sau AUR/Sosoaca!
Sa va dam in cap, hahalerelor!
@ Dacă v-ați făcut politicieni , de foame, că se știe că securitatea dă de mâncare la ăia care înjură de mamă, ?
Cu condiția de parlament de 300 de borfași.. Deci cu respectarea promisiunilor,.
@ Englezii au ”contraatact” și ei cu fotbalul , ?
@ Ce se minte în politică știu francezii, că de acolo este parlamentul , ?
Se arata pe fata ca toti sunt pe aceiasi mana indiferent de partid si culoarea politica.Profu vrea doar imunitate politica ca doar in 10 ani a demonstrat ca il doare la meditatie de tara asta.Vrea doar un loc caldut sa se fotosinteze mai departe prin tarile calde pe banii publici,mai are de dat meditatii unor fraieri care au facut cozi in doua randuri sa il faca presedinte.Sigur,dupa ce a fost refuzat la export peste tot e bun ca senator ca e baiat destept..Numai cand te uiti ce infipt sta in scaun si arogant realizezi ca profu nu se mai da plecat din politica decat cu picioarele inainte.Mai prinde vreo 20-30 de ani sa vada lumea pe banii unor prosti care platesc taxele la stat.Asta daca nu baga Romania in stare de razboi sa poata ramane ca Zelensky mai departe presedinte ca il cred in stare de asa ceva.
infiereaza cu manie proletara tovarase ziarist,ce te costa,esti pe vodafone
va macina,prima data cand citesc un articol dictatorial,care cere interzicerea unor drepturi legale unui cetatean roman, ca nu convine numele;trist spectacol,nimic comun cu democratia
Un articol just, la obiect.
Pentru Sosoaca: modificați legea privilegiilor pentru foști președinți, fără CASA pe durata vieții!