Peste 1.000 de persoane au participat sâmbătă în municipiul Iași la un protest inedit, organizat în semn de susținere pentru construcția autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș, care să lege Moldova de Ardeal. Manifestanții, care doresc să atragă atenţia guvernanţilor asupra acestui subiect neglijat, au format un lanț uman, lung de sute de metri, și au strigat „Împreună pentru autostradă”.
Oamenii, așezați în două rânduri, au intonat imnul ţării şi au lansat baloane colorate. Lanţul uman, format pe două rânduri, s-a întins de la semaforul de la Cina până la Casa Cărţii din Iași. Protestatarii și-au scris gândurile pe un cub de lemn acoperit cu hârtie, amenajat la fața locului. Jandarmii estimează că la acţiune au paticipat în jur de 1.200 de persoane. La manifestație au venit și politicieni de toate culorile, din Parlament şi din administraţia locală, alături de primarul oraşului Mihai Chirica, potrivit presei locale.
Manifestarea a fost organizată de două asociaţii civice – „Împreună pentru autostrada A8” şi „Moldova vrea autostradă”.
„Am zis să ne strângem pe pietonal, în zona oarecum istorică a Iașului, o zonă unde ieșenii vin în special în weekend, am zis să îi strângem, să invităm și politicienii și să facem un lanț uman pentru a arăta în primul rând României, guvernanților, celor de la București că Moldova are nevoie de autostradă. Mesajele noi intenționăm să ajungem cu ele în Parlamentul României, la Guvern, să arătăm ce își doresc într-adevăr ieșenii”, a declarat Cătălin Urtoi, unul dintre organizatori.
La rândul său, unul dintre manifestanți a spus: „E foarte important ca legătura Moldovei cu restul țării să se facă prin autostrăzi și drumuri expres. Moldova a rămas în urmă din cauza infrastructurii proaste. Trebuie să îi ajungem pe cei din restul țării. Moldovenii nu sunt buni doar pentru voturi. Avem aceleași drepturi. Vrem autostradă”.


Conform estimărilor din Masterplanul de Transport al României autostrada A 8 (Montana) cu o lungime de aproximativ 310 kilometri ar urma să coste 4 mld. euro.
Primele demersuri pentru realizarea drumului de mare viteză care să lege Moldova de Transilvania au început încă din 2007, fiind plătite două studii de fezabilitate dar după 10 ani nu sunt contracte semnate pentru niciun lot. În 2010 Compania de Drumuri a plătit pentru Studiul de Fezabilitate peste 700 000 euro pentru ca în 2015 să semneze un nou contract pentru SF dar cu un preț de șase ori mai mare: aprox. 5 mil. euro. În noiembrie 2016, Curtea de Conturi a a arătat într-un raport ,,irosirea banului public” prin contractarea unui nou studiu pentru o autostradă, fără să se ţină cont că mai fusese realizat un alt studiu de fezabilitate.
Ultimul protest pentru a atrage atenția asupra proiectului Autostrăzii A 8 a avut loc la începutul lunii septembrie atunci când societatea civilă din Iași a format o coloană de mașini pe traseul Iași –Târgu Mureș. „Centenarul Marii Uniri, din 2018, nu trebuie să regăsească Moldova şi unele judeţe din Transilvania (vezi Harghita), în starea de sărăcie şi subdezvoltare în care sunt menţinute de nepăsarea guvernelor de la Bucureşti, fără o cale rutieră rapidă, care să străbată Carpaţii şi să le conecteze economic şi social, cu celelalte regiuni ale ţării şi cu civilizaţia şi prosperitatea occidentală“, se arăta în textul petiţiei.
Foto/Video: ziaruldeiasi.ro
Dar cea mai populata zona urbana Galati Braila de ce sa nu aiba autostrada sau drum expres spre Bucureti.