Lecturi de început de toamnă

”Cel mai vânat om din lume”, literatură și film

”O carte profundă, populată de personaje cu care cititorul ajunge să simtă cu ușurință empatie”, nota jurnalistul de la Sunday Times.

Issa, un tânăr rus pe jumătate mort de foame, este adus ilegal în Hamburg în miez de noapte, având asupra sa o mare sumă de bani ascunsă sub haine. Annabel, o nemţoaică idealistă, avocat pentru drepturi civile, se hotărăşte să-l salveze pe Issa de la deportare. Curând, supravieţuirea clientului ei devine mai importantă pentru ea decât propria carieră – sau siguranţă. În căutarea trecutului misterios al lui Issa, Annabel intră în conflict cu Tommy Brue, moştenitorul unei bănci britanice din Hamburg, aflate în declin. Annabel, Issa şi Brue formează o alianţă neobişnuită – un triunghi de iubiri imposibile. Pregnant, plin de compasiune, populat cu personaje de care cititorul se desparte cu greu, Cel mai vânat om din lume este o lucrare de un umanism profund, de o relevanţă copleşitoare pentru epoca actuală.

”Chiar dacă vorbea ori nu limba țării sale, Issa venea din Cecenia. Ambii lui părinți muriseră, dar atunci când era întrebat despre ei rămânea la fel de confuz ca și gazdele lui, privind candid spre un colț al încăperii cu sprâncenele ridicate. Era un om fără de țară, un fost deținut și un imigrant ilegal, dar Allah urma să-i asigure mijloacele necesare pentru a studia medicina imediat ce nu mai avea să fie un cerșetor… La Gotheburg vasul trebuie să tragă la doc, să încarce marfă, apoi să plece la Copenhaga. Când vasul ajunge la Copenhaga, noi suntem foarte bolnavi, ne este foame. Pe vas ne-au spus: «Nu faceți zgomot. Suedezii nu au milă. Suedezii vă vor ucide. Nu am făcut zgomot. Dar suedezilor nu le-a plăcut containerul în care eram noi. Aveau un câine. Ce documente aveți? Ați fost închiși? Pentru ce? Infracțiuni, vă rog? Ați evadat din închisoare? Cum, vă rog?» Doctorii sunt buni. Ne-au lăsat să dormim. Într-o zi o să fiu și eu așa un doctor. Dar, cu voia lui Allah, trebuia să evadez. Nu am avut nicio șansă să evadez în Suedia. Acolo e sârmă ghimpată de la NATO. Multe santinele. Iar acolo au fereastră. Dincolo de fereastră este poartă spre port. Prietenul meu poate să deschidă poarta. M-am întors pe vapor. În Copenhaga era camion pentru Hamburg. În Occident o să fiu liber să Îl slăvesc”.

John Le Carré, pe adevăratul său nume David Cornwell, a urmat cursurile universităților din Berna și Oxford, a predat la Eton și a lucrat cinci ani, între 1959 și 1964, pentru British Foreign Service, mai întâi ca ambasador II al Ambasadei Marii Britanii de la Bonn, și apoi drept consul pe probleme de politică la Hamburg. În 1961, a început să scrie romane sub pseudonimul care l-a consacrat. Cea de a treia carte a sa, Spionul care a ieșit din joc, i-a asigurat o reputație internațională.

Ecranizare a romanului lui John le Carré – publicat în traducere românească la Editura RAO, cu titlul Cel mai vânat om din lume –, filmul Vânătoarea de spioni / A Most Wanted Man este o poveste contemporană şi cerebrală despre intrigi, rivalităţi, iubire, altruism şi politică, care te ţine în tensiune până la ultima scenă.

Philip Seymour și Willem Dafoe în „Vânătoarea de spioni”

Au trecut mai bine de zece ani de la atacurile din 11 septembrie 2011, iar oraşul german Hamburg, unde teroriştii au locuit şi au planificat loviturile, este încă în stare de alertă. Fiecare mişcare este urmărită îndeaproape de un grup de agenţi secreţi, conduşi de Gunter Bachmann (Philip Seymour Hoffman). Când Issa Karpov (Grigoriy Dobrygin) – un imigrant jumătate cecen, jumătate rus, torturat cu brutalitate – ajunge în comunitatea islamică din Hamburg, revendicând averea obţinută necinstit a tatălui său, devin interesate atât agenţia de securitate germană, cât şi cea americană, reprezentată de spionul CIA Martha Sullivan (Robin Wright). Ajutat de tânăra şi idealista avocată Annabel Richter (Rachel McAdams), Issa ia legătura cu bancherul Thomas Brue (Willem Defoe), pentru a obţine banii. Pe măsură ce timpul trece şi mizele cresc, cursa începe pentru a stabili indentitatea adevărată a acestui bărbat extrem de căutat – victimă persecutată sau extremist orientat spre distrugere?

Un actor excepţional, ajutat de un regizor dedicat; un scenariu bine închegat, scris de Andrew Bovell, şi o distribuţie senzaţională, care funcţionează ca un mecanism perfect uns – acestea sunt datele ideale pentru un film de 5 stele. „Era un actor colosal”, spune regizorul Anton Corbijn despre Philip Seymour Hoffman, cei doi lucrând împreună la ultimul film al actorului, înainte de moartea sa tragică.

Cunoscut drept un scene-stealer, un actor capabil să captiveze ecranul indiferent de importanţa sau dimensiunea rolului pe care îl juca, Hoffman devine unica alegere a lui Corbijn pentru rolul principal din Vânătoarea de spioni. „Era evident că el este persoana potrivită să dea viaţă personajului lui John le Carré. Când urmăream filmul cu Phil, în primele etape de lucru, nu-mi venea să cred că tipul care stătea lângă mine era aceeaşi persoană cu cea de pe ecran. Convingerea în realitatea personajului său era totală. În ciuda oricăror probleme pe care le avea în afara filmărilor, rolul său nu a avut niciodată de suferit”, a completat regizorul.

Secvența din „Vânătoarea de spioni”

Nici alegerea lui Corbijn ca regizor al filmului nu a fost una întâmplătoare. „Este o poveste extrem de europeană, încât căutam un regizor european. Am considerat că stilul lui Anton şi viziunea sa asupra întregii poveşti sunt extrem de captivante”, spune Gail Egan, unul dintre producătorii filmului.

Corbijn – care a lucrat şi ca producător al concertelor Depeche Mode şi cunoştea bine Hamburgul, unde regizase primul său videoclip muzical (pentru Palais Schaumburg) în 1983 – a fost intrigat de subiect. „Avem de-a face cu o lume care s-a schimbat atât de mult din 2001 încoace. Îi judecăm foarte repede pe oameni: orice e fie alb, fie negru. Simt că acest lucru ne afectează vieţile tuturor”, spune regizorul.

Vânătoarea de spioni a fost filmat în totalitate în Germania – 38 de zile în Hamburg, cu încă 2 zile în Berlin la final, în lunile septembrie-octombrie 2012. Însuşi le Carré a vizitat platourile de filmare de câteva ori, susţinând şi încurajând filmul. Observator ocazional al parcursului de la pagină la ecran, le Carré crede că romanele sale trebuie să evolueze pentru a realiza cu succes această transformare. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, nu îl deranjează deloc să facă un pas în spate.

”Îngeri în părul meu”

Îngeri în părul meu

O autobiografie plină de inspirație, în care o femeie mistică din Irlanda zilelor noastre ne împărtășește întâlnirile, trăirile și conversațiile ei alături de și cu îngerii și spiritele care au însoțit-o întreaga viață.

Îngeri în părul meu este o cronică detaliată a poveștii vieții Lornei Byrne. Cu mult calm și înțelegere, ea povestește despre copilăria trăita într-o Irlandă săracă, despre locurile unde a muncit în Dublin și despre viața ei alături de bărbatul visurilor ei – o viață în doi care a fost marcată de tragedii personale.

Povestea ei le oferă cititorilor o privire unică asupra ajutorului angelic care ne înconjoară și ne stă la dispoziție oricând pentru a-l cere. Lorna ne îndeamnă: “Nu trebuie decât să cerem”.

“În vremuri în care înșelăciunea este răspândită peste tot, mai mult ca oricând, lumea are nevoie de sfaturi și de speranță. Îngeri în părul meu este o carte extraordinară a unei femei incredibile, care ne împărtășește experienta ei unică și fascinantă pe care o trăiește alături de îngerii care o însoțesc și o ajută, în viața ei dar și pentru a ne transmite nouă, tuturor, mesaje”, scrie Jim Corr, The Corrs

“Povestea uimitoare a Lornei are toate calitățile pentru a deveni un bestseller mondial”, consemna ”Scottish Sunday Post”.

Lorna s-a născut într-o familie sărmană din Dublin în 1955. Chiar înainte să învețe să vorbească, Lorna vedea și comunica cu îngerii – ea îi vede fizic, așa cum noi vedem persoanele de lânga noi. Interesul ei redus pentru lumea materială a fost interpretat drept “retardare”. În 1971, în timp ce lucra împreună cu tatăl ei, Lorna l-a cunoscut pe Joe, bărbatul pe care Îngerul Ilie i-l prezisese de soț. S-au căsătorit în 1976.

Au avut o viață fericită împreună, dar plină de necazuri, Joe nu se bucura de o sănătate prea bună și nu putea lucra de cele mai multe ori. În anul 2000, Joe s-a stins, așa cum prezisese Îngerul Ilie, iar Lorna a rămas singură cu patru copii, dintre care unul în vârsta de doar cinci ani.

Lorna a continuat să vadă și să vorbească toată viața cu îngerii și spune: “Mi-au fost profesori, prieteni (și mai sunt și azi)”. Când era mică, Lorna nu avea voie să le spună celorlalți ce vedea și nici nu a făcut-o până la publicarea biografiei ei, Îngeri în părul meu.

De când se ştie, Lorna, a văzut îngeri. În copilărie, ea era convinsă că toată lumea putea să vadă fiinţele supranaturale care o însoţeau mereu. Cu toate astea, în ochii adulţilor, comportamentul ei era anormal şi considerat un simptom de deficienţă mentală. Astăzi, oameni bolnavi şi chinuiţi spiritualiceşte sunt atraşi spre ea pentru a găsi alinare şi confort, până şi teologi ai diverselor religii căutându-i sfatul. Lorna a devenit o persoană de încredere pentru multă lume, datorită abilităţii ei de a comunica cu spirite – iar prin faptul că ne împărtăşeşte cunoştinţele ei despre lumea spirituală, ea ne oferă un mesaj de iubire şi speranţă.

”De asemenea, urmăream îngerii care ieșeau din apă, vedeam apa cum se lipea de ei, când se ridicau în aer înainte de a coborî în apă lângă un copil. Unii îngeri aveau aripii, alții nu, dar îngerii păreau a se învârti în jurul copiilor distrându-se la fel de mult. Să văd un copil care se cufunda sub apă și pe înger care făcea la fel era minunat! Odată, îngerii au format un cerc în jurul unui grup de copii. Raze de lumipă, colorate, – aurii, argintii și albe se reflectau din îngeri. Apoi razele de lumină s-au transformat în sfere de toate dimensiunile care dansau pe apă și prin aer. Pe una dintre sfere stătea un înger. Era uimitor să văd aripile acelui înger – penele erau îmbibate cu apă și părul lui auriu era ud.

Într-o zi, când am stat pe malul râului am văzut modul minunat în care îngerii au grijă de noi. Am privit o mamă și pe copilul ei de aproximativ 11 luni care stăteau pe marginea râului. M-am uitat la îngerul păzitor al copilului care stătea în apă sub el. Picioarele copilului s-au clătinat puțin și el a căzut. Mama nu a reușit să-l prindă la timp, dar îngerul l-a prins. În loc să plângă, a început să împroște apă și să râdă. Acest lucru m-a făcut să zâmbesc… Îngerul Iubirii Materne este rotund ca soarele și imens. Aripile se petrec în jurul ei, dar se și deschid, cam ca la o cloșcă. Culoarea ei e un amestec de crem și alb, dar de această dată era o nuanță de roz. Este translucidă și vezi o lumină foarte strălucitoare emanând din ea, dar nu poți vedea prin ea. Radiază îmbrățișări de iubire tot timpul”.

”În apărarea lui Jacob”

In apărarea lui Jacob

Un copil este ucis în drum spre şcoală, iar teribila crimă zguduie viaţa liniştită a unui orăşel din New England. Când procurorul Andy Barber, însărcinat cu anchetarea cazului, descoperă o posibilă legătură între fiul său, Jacob, în vârstă de 14 ani, şi băiatul ucis, întreaga lui lume pare să se năruie. El devine protagonist şi martor într-un scenariu pe cât de înspăimântător, pe atât de dureros.

Jacob insistă că este nevinovat și tatăl său îl crede. Dar pe măsură ce fapte incriminatorii și revelații teribile ies la suprafață, pe măsură ce căsnicia sa amenință să se năruie și procesul avansează, pe măsura ce criza iscată dezvăluie cât de puțin știe un tată despre fiul său, Andy va trece prin propriul proces interior, fiind nevoit să aleagă între loialitate și justiție, între adevăr și acuzații, între un trecut pe care a încercat să-l îngroape și un viitor pe care nu și-l poate închipui. Barber își narează povestea cu profunzime și cu teamă, expunând pe parcurs, gradual, câteva secrete de familie ce ar putea să aibă impact asupra cazului și provocându-i soției sale o adevărată traumă.

Povestea lui Jacob – captivantă, şocantă şi tragică în acelaşi timp – este un emoţionant tur de forţă, la capătul căruia cititorii sunt provocaţi să răspundă unor întrebări tulburătoare: care sunt extremele pe care părinţii le pot atinge din dragoste pentru copiii lor? Cât de bine ne cunoaştem copiii?

Un thriller juridic pe parcursul căruia nimic nu poate fi anticipat şi la lectura căruia încercăm – în zadar – să delimităm de partea cui suntem: a acuzării sau a apărării.

TU cum ţi-ai apăra fiul, dacă el ar fi acuzat de CRIMĂ?

William Landay este un scriitor american născut la Boston în 1963. Înainte de a debuta ca scriitor, a fost procuror districtual în Middlesex vreme de opt ani. Această experiență a făcut ca thrillerele sale juridice să fie foarte apreciate.

Până în prezent Landay a publicat trei romane: Mission Flats, The Strangler și Defending Jacob. Acest roman a fost cât se poate de bine primit de către critici, devenind imediat bestseller și primind ulterior multe premii și nominalizări prestigioase, atât pentru cel mai bun thriller, cât și pentru cel mai bun autor de romane mistery: Strand Magazine Critics Award, Barry Award, Hammlett Prize, International Thriller Writers Award, Harper Lee Prize și Goodreads Choice Award.

”în aprilie 2008, Neal Logiudice a înaintat în sfârșit citația… dar prea târziu. Reputația sa era deja afectată, dincolo de orice putință de redresare și, odată cu ea, și cariera lui. Un procuror se mai poate descurca o vreme cu o reputație afectată, dar colegii săi vor sta cu ochii pe el ca nișe lupi și, în cele din urmă, îl vor sili să renunțe pentru binele haitei. Am văzut asta de multe ori: un procuror districtual adjunct este indispensabil azi și mâine e complet uitat.

Am avut dintotdeauna o slăbiciune pentru Neal Logiudice. A intrat în procuratură cu doisprezece ani înainte de asta, chiar după terminarea facultății de drept. Avea 29 de ani pe atunci, era scund, cu părul rar și cu un început de burtică. Se ridica și se ducea în fața boxei juraților clătinând din cap și țuguindu-și buzele ca o învățătoare de modă veche sau ca un preot, iar asta stârnea în sufletul juraților o dorință aprigă de a vota împotriva lui. Îl porecliseră Milhouse după un personaj nătăfleț din The Simpsons și îi spuneau în toate felurile.

Acum, la doisprezece ani după ce intrase în procuratură, în pofida tuturor bizareriilor sale, reușise sau era pe cale să o facă. Neal Logiudice prim adjunct, numărul doi în biroul procuraturii din Middlesex, mâna dreaptă a procurorului districtual și principalul avocat pledant.

O ședință a marelui juriu nu era un proces. În sală nu se afla nici judecătorul, nici avocatul apărării. Procurorul este șeful. Este o investigație și, teoretic, o limitare a puterii procurorului de vreme ce marele juriu decide dacă acesta are suficiente dovezi ca să aducă un suspect în fața instanței. Dacă sunt suficiente probe, marele juriu îi acordă procurorului o punere sub acuzare, ceea ce reprezintă biletul său spre Curtea Superioară. Dacă nu, resping cazul și acesta se încheie înainte să fi început măcar . Desfășurarea unui proces aduce cu ținerea unei slujbe. Ne rugăm împreună să facem ceea ce trebuie și să fim ocrotiți de primejdii, iar asta merită făcut chiar dacă rugăciunile ne sunt ascultate sau nu. Aproape că puteam citi gândul ce-i încrețea fruntea: ademenește, prinde, strivește”.

”Nopțile Cenușăresei”

Nopțile Cenușăresei

Maria – o tânără mizantropă, ipohondră şi care aproape că nu a mai ieşit noaptea din casă din adolescenţă – a reuşit să obţină un angajament ca profesoară de istorie într-un liceu din Madrid şi împarte un apartament cu prietena ei Blanca, de fapt mai mult decât o prietenă, adevăratul catalizator al vieţii ei. Dar, într-o bună zi, şi fără ca Blanca să-şi dea seama, o descoperă pe prietena ei într-un bar, vorbind cu un necunoscut care o ameninţă cu moartea. Şi după puţin timp, Blanca dispare fără urmă. Din acel moment, Maria începe o căutare frenetică şi rocambolescă în noaptea madrilenă, încercând să reconstituie ultimii paşi ai prietenei sale, însoţită tot timpul de Amina, o menajeră altfel decât toate menajerele din lume, care în timpul său liber face pe ghicitoarea în cărţi de tarot, la telefon.

De la primele pagini ale romanului, scris de Isabel Camblor, de o savoare delicată, intrăm în subiectul acestei cărți fără alte artificii sau intenții. O minuțioasă intrigă care surprinde prin umor și prin deznodământul neașteptat.

”Azi se împlinește un an de când a dispărut singura prietenă pe care am avut-o. În toate aceste luni întâi am căutat-o, apoi am așteptat-o și în cele din urmă am început să o visez în permanență, văzând-o cum se rostogolește în prăpastie, căzând cu fața la pământ, ridicându-se nevătămată și salvându-mă ea pe mine.

Am crescut împreună și ea a fost mereu lângă mine ca să-mi aducă bucățelele și să le recompună.

Se spune că devii conștient de faptul că ai fost stăpânul unei comori exact din clipa în care o pierzi. Dar nu poți interioriza atât de ușor înțelepciunea populară. Dacă ar fi atât de simplu, am fi cu toții înțelepți. Însă, în cazul acesta este cert: eu am pierdut-o pe prietena mea și abia atunci am conștientizat cât de mult valora ceea ce nu mai aveam.

Din ziua în care a dispărut Blanca, totul s-a schimbat. Într-un prim moment, nu am avut încotro și a trebuit să trăiesc exclusiv din instinct, dar apoi, din fericire, după vreo două luni, am reacționat în sfârșit”.

Isabel Camblor este licențiată în filosofie și litere la Madrid. Prima sa nuvelă, Perdona el desorden, a fost distinsă cu Premiul Joven y Brillante, pentru Mistela con Aristóteles a fost recompensată cu Premiul Río Manzanares. Cel de al treilea roman, Maldita Cenicienta, tradus în limba română Nopțile Cenușăresei, a obținut sufragiile publicului, iar cu cel de al patrulea, Dios es una dama con moño, Premiul editorial, Planeta . Cu Memoria de la inocente niña homicida din 2013, a fost răsplătită cu Premiul Interațional de Proză scurtă, Ciudad de Barbastro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.