Noua formă a legii offshore va lăsa mai mulți bani în buzunarul companiilor care vor extrage gaze din Marea Neagră iar statul va primi mai puțin decât este prevăzut în actul normativ existent acum și care a fost promovat intens de Liviu Dragnea, se arată într-un studiu realizat de BirişGoran, la comanda Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG).
Proiectul de lege elaborat de Ministerul Energiei, cel care amendează legea offshore, stipulează că petroliștii vor încasa 40% din profitul afacerii, nu 10% cât este acum în legre. Modificarea legii se face în urma amenințărilor făcute de unele companii petroliere cum că că părăsesc Marea Neagră. Americanii de la ExxonMobil chiar au înștiințat autoritățile române că vor să vândă participația pe care o dețin. “Sistemul de impozitare din România este astfel unul care efectiv descurajează investițiile viitoare în offshore. În contextul în care producția de gaze naturale națională a suferit scăderi considerabile pe măsura exploatării și epuizării treptate a depozitelor convenționale existente, iar specialiștii estimează că menținerea sau chiar creșterea producției naționale putea fi realizată în mod substanțial numai prin intermediul zăcămintelor offshore, este de așteptat ca sistemul actual de impozitare să conducă la: (i) descurajarea investițiilor offshore, (ii) limitarea activității la depozitele mature onshore aflate în producție, cu un grad de epuizare ridicat și declin accentuat și, implicit, (iii) scăderea producției naționale și la creșterea dependenței de importuri”, arată autorii studiului
Proiectul de lege propus de Ministerul Energiei vine cu un set de amendamente menite să adapteze cadrul legal existent la specificul proiectelor petroliere offshore, adică cele din Marea Neagră, acolo unde activează ExxonMobil, OMV Petrom, The Carlyle, Lukoil . Conform ministerului, se impune clarificarea și completarea prevederilor privind stabilitatea regimului fiscal și de redevențe petroliere incluse în legea offshore. Asigurarea și reconfirmarea stabilității este o condiție esențiala nu numai din punct de vedere legal, dar și din punct de vedere economic, pentru a face posibilă continuarea investițiilor în proiecte offshore având în vedere: costurile semnificative ale investițiilor offshore, durata îndelungată a realizării proiectelor și riscurile specifice ridicate ale investițiilor offshore.
Având în vedere nevoia de a avea un sistem fiscal competitiv care să atragă investiții, spun cei de la Ministerul Energiei, costurile ridicate și termenul lung de realizare și recuperare a investițiilor în sectorul offshore, este necesară eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru prețurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh și 100 lei/MWh). În cazul veniturilor suplimentare obținute în urmă practicării unor prețuri mai mari de 100 lei/MWh, grilă de impozitare de menține. Obţinerea unei nivel normal al rentabilității așteptate pentru investitor la un preț de 100 Lei/MWh fundamentează introducerea impozitului pe venitul suplimentar începând cu acest prag, în timp ce preţuri inferioare acestui nivel nu generează profituri suplimentare.
O rezolva ei yohannis în favoarea americanilor ca doar a fost la ei sa primească acceptul pentru alt mandat se plâng ca fug investitorii sa le dam totul gratis fără redevențe atunci suntem buni cum am făcut cu toată tara am privatizat de nu sa mai ales nimic de ia bravo lor au găsit o tara bananiera în Europa asta este România
Ce spune domnul in articol?? Companiile luau doar 10% din profit ??? Info corect este: statul ar urma sa castige circa 13,8 miliarde de dolari (adica circa 44% din profitul total), in vreme ce petrolistii se vor alege cu nu mai putin de 18 miliarde de dolari (adica 56% pofitul obtinut din exploatare si valorifocarea resursei romanesti).
Aceste companii străine au înțeles demult că au prins teren slab cu România și vin aici cu același pretenții pe care le au și cu statele din America Centrală. Țara noastră a privatizat cea mai valoroasă companie petrolieră, Petrom, a acceptat prin lege redevențe de nimic timp decenii, o golănie, a dat resursele din Marea Neagră altor firme de afară pe motiv că nu avem capacitatea tehnică de a le exploata, rușinos, iar acum face concesii la bani de zeci de miliarde de euro, din pix, către niște corporații străine care sunt deja putrede de bogate. Cu asemenea politici economice dezastruoase și defetiste, ne mai mirăm că toți politicienii care au ajuns la guvernare au spus că statul e sărac și nu are bani de salarii și pensii decente? De asta au emigrat 5 milioane de români de sărăcie din această țară, ca să facă profituri epocale toate OMV-urile și Exonurile care ne-au încălecat?
bani mai mulți pentru petroliști, împrumuturi mai multe şi mai mari pentru colonica Românica. Lă chaim…
Ce inseamna tradarea si vanzarea de neam ?
– inseamna acapararea resurselor, serviciilor, de catre straini…
– inseamna ocuparea institutiilor statului de catre alogeni ca lupii la oi…
– inseamna „valori” occidentale si „parteneriate” strategice si „integrare” occidentala…
– inseamna sa fim fara economie, fara finante, fara resurse(aur gaze petrol…) fara paduri, fara pamantul stramosesc…inseamna ca toate acestea sa fie in mana strainilor !
Desigur, alogenii, minoritarii, parazitii, cozile de topor, tefelisti sorosisti onegisti corporatisti… vor sari si vor debita cu manipularea si minciuna obisnuita cu sfidare si obraznicie, fara jena : rusii…rusii…vin, ne ocupa…
de asta este Dragnea la parnaie.
Felicitari statul de drept!
cu un inprumut de un miliard de euro se putea face extactie si cu o companie de stat
Șepcuța!!!! Acum înțelegem de ce face Dragnea puscarie.