Legea privind minoritățile din Ucraina stârneşte critici la Bucureşti

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră „regretabil” faptul că legea privind minorităţile naţionale din Ucraina a fost adoptată în absenţa unei noi consultări a Comisiei de la Veneţia, „a cărei opinie ar fi contribuit în mod cert la asigurarea unui text cuprinzător şi clar din perspectiva standardelor juridice europene în materie, inclusiv prin verificarea modului în care recomandările sale anterioare sunt reflectate în textul normativ”.

„De asemenea, este regretabil faptul că legea a fost adoptată în absenţa unei consultări adecvate a reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina, aşa cum a solicitat partea română”, arată un comunicat al MAE.

În acest context, MAE solicită autorităţilor ucrainene „să consulte Comisia de la Veneţia chiar şi în acest stadiu şi să pună în aplicare, pe deplin, recomandările acesteia, având în vedere faptul că legea prevede un termen de şase luni pentru intrarea sa în vigoare”.

Ministerul român aminteşte că „România susţine pe deplin parcursul european al Ucrainei şi înţelege dorinţa firească de accelerare a procesului de apropiere de UE, însă semnalează faptul că accelerarea intempestivă a procesului de legiferare în acest domeniu a afectat, de o manieră semnificativă, procesul de consultare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, care ar fi trebuit să fie unul de substanţă, anterior adoptării legii”.

MAE subliniază că a solicitat în mod repetat părţii ucrainene consultarea temeinică a comunităţii române din Ucraina în procesul elaborării şi adoptării legii.

Pe fond, arată reprezentanţii ministerului român, legea reprezintă „o variantă îmbunătăţită în raport cu proiectele anterioare analizate la nivelul legislativului ucrainean”.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că va continua coordonarea cu reprezentanţii comunităţii române şi dialogul susţinut cu autorităţile ucrainene pentru asigurarea respectării depline şi promovării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv în baza obligaţiilor internaţionale asumate de Ucraina în materie, pe care şi legea le recunoaşte în mod expres ca fiind prioritare.

„Partea română a invocat permanent în contactele cu partea ucraineană promisiunea preşedintelui Ucrainei conform căreia persoanele aparţinând comunităţii române din Ucraina vor beneficia de acelaşi tratament de care beneficiază în România persoanele aparţinând comunităţii ucrainene”, punctează MAE.

În acest context, MAE solicită autorităţilor ucrainene „să consulte Comisia de la Veneţia chiar şi în acest stadiu şi să pună în aplicare, pe deplin, recomandările acesteia, având în vedere faptul că legea prevede un termen de şase luni pentru intrarea sa în vigoare”.

Ministerul român aminteşte că „România susţine pe deplin parcursul european al Ucrainei şi înţelege dorinţa firească de accelerare a procesului de apropiere de UE, însă semnalează faptul că accelerarea intempestivă a procesului de legiferare în acest domeniu a afectat, de o manieră semnificativă, procesul de consultare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale, care ar fi trebuit să fie unul de substanţă, anterior adoptării legii”.

MAE subliniază că a solicitat în mod repetat părţii ucrainene consultarea temeinică a comunităţii române din Ucraina în procesul elaborării şi adoptării legii.

Pe fond, arată reprezentanţii ministerului român, legea reprezintă „o variantă îmbunătăţită în raport cu proiectele anterioare analizate la nivelul legislativului ucrainean”.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că va continua coordonarea cu reprezentanţii comunităţii române şi dialogul susţinut cu autorităţile ucrainene pentru asigurarea respectării depline şi promovării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv în baza obligaţiilor internaţionale asumate de Ucraina în materie, pe care şi legea le recunoaşte în mod expres ca fiind prioritare.

„Partea română a invocat permanent în contactele cu partea ucraineană promisiunea preşedintelui Ucrainei conform căreia persoanele aparţinând comunităţii române din Ucraina vor beneficia de acelaşi tratament de care beneficiază în România persoanele aparţinând comunităţii ucrainene”, punctează MAE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

65 de Comentarii

  1. Poate le vine mintea la cap celor care au impresia ca ukrainienii vor proceda mai altfel ca inainte.

  2. De ce s-a dus Zelensky in America? Că sa primească ordine sa mai termine odată cu războiul fiindcă americanii s-au săturat sa plătească. Se vede din avion!

  3. Traiasca prietenia romano – ukrHAINA. Pentru pupatorii de mascarici un mare siktir (vreo 2-3 prostaci cu clone multe, se stiu ei). Despre Goldştainescu-Aiurescu nu este nimic de comentat, sluga liBIDENoasă nu se dezminte, ramane = cu el insusi = 0/4

  4. Raspunsul lui Zelensky la ceea ce face Romania pentru Ucraina ! Gretos !

  5. Eu zic sa le trimitem armament ucrainenilor, sa aiba cu ce sa-i potcoveasca pe romanii de acolo care s-ar scandaliza. Si sa dublam alocatia pentru ucrainenii cazati/hraniti gratis in Romania. Si sa trimitem si cateva detasamente de soldati, desigur mascati, caci carnea de tun romaneasca, tanara, este foarte pe placul americanilor.

  6. minister nana, cacaia minister?
    Dacă nici acum, când ucrainienii sint cu tălpile pe jar, nu avem amploiaați care sa dea cu pumnul în masa, atunci sa știți ca ne meritam viata de sclavi!
    Desființați ministerul de externe, nema grije fata de romanii din afara granițelor, nema treceri fără vama, ce rol mai aveți mai aurestilor, afara! Ați adus toate cocotele ce stau prin palate și toți gangavitii, afarrrra!

  7. V-a tras-o nazistul!…stați să vedeți când o incepe să comande în românia!…
    Avea perfectă dreptate Dl Profesor Marga !…
    Haurescule la faianță!

  8. Cine va pus să-i slugăriţi pe nazişti? Aşa i-aţi lins la cur şi pe austrieci şi va întors dosul, credeaţi că fascişti din Kiev sunt altfel? Aţi sacrificat o ţară , interesele unui popor numai ca voi lingăi de clasă, termite dacice, să primiţi o mâmgâiere de la Zelinschi. Acum m-am răcorit, mi-am vărsat năduful care mă sufoca.

  9. Abia acum ii vedeti ukrani cum sunt, cum se poarta cu vecinii ? Este ca sunt pedepsiti fara motiv ?

  10. Dacă și acum, când cerșește și primește ajutor substanțial de la România, gașca de khaZari de la Kiev e-n stare să dea o asemenea lege de anihilare a românilor din Urkkaina, ce se va-ntâmpla dacă, Doamne ferește, câștigă războiul ??
    Aurescu, DEMISIA !

  11. Ucrainienii nu sunt cu nimic mai buni decat rusii.Momentan sunt pe drojdie,dar daca nu ar avea un adversar precum rusii si-ar arata si mai concret adevarata fata de sovini.O tara facuta din petice teritoriale de la alte tari nu poate duce o politica de buna vecinatate.Nu sunt de acord cu invazia rusilor, dar si ucrainienii si-au facut-o cu mana lor.Momentan sun un poligon de incercare a armamentului unchiului Sam,pe viitor probabil vor fi complect dependenti vrand -nevrand de politica SUA si vor beneficia de „ajutorul” si ” democratia” americana avand pe tovarasii rusi in spate.In ceeace priveste intrarea in UE ,visuri, visuri.

  12. Daca acum, când se afla la mare strâmtoare fac aşa ceva, sa vezi ce va urma daca, doamne ferește, vor câștiga războiul. Daca am fi făcut noi aşa ceva cu minoritățile noastre, ne scoteau nu numai din Europa, sau de pe Terra, ci si din univers chiar si din galaxie. Dar ei fiind ” băieți buni „, deoarece servesc interesele majore ale imperiului mondial, SUA, nu se pune. Iar noi, ca prostii, si nu este singura data, le cântam in struna, ne facem capră, orice, numai si numai sa-i ” servim « pentru a face pe placul celui care îşi aroga dreptul de a stabili, in lume, cine este de partea buna si cine este paria lumii. Nici acum, după acest nou episod cu privire la aceasta lege, si nu este singura care limitează, pana la dispariție a drepturilor minorităților, nu ne trezim, nu ne determina sa avem poziţia corecta in privința adevăratelor cauze ale războiului din vecinătate. O ținem lângă, că rușii sunt rai iar ucrainenii foarte buni, nemaipomenit de buni. Scâncetul MAE roman nu este decât un praf in ochii notarii, ca sa bifam si noi ca am luat poziţie. Sa vedeți ce poziţie va lua Orban al Ungariei, care este adevărata poziţie de luat in aceasta privința. Daca si acum nu se trezesc ai noștrii guvernanți, si nu o vor face, nu mai rămâne decât o soluție, un măturoi nou, care sa facă curățenie cu trădătorii de tara si neam.

  13. Fiecare tara e stapana la ea acas ,Ucraina are o minoritate rusa antistatalaSi in Romania o lege a minoritatilor si a cetateniei mai dura ar fi bine primita!Din pacate noi dam liber si cetatenii la toti escrocii Levantului,plus libertatea de a cumpara pamant la liber!Impardonabil

  14. Să se aleagă praful de naziști nenorociți. Să se aplice masura simetrică de a interzice predarea în nazicraineana pe teritoriul României, că sunt foarte multe instituții în țară

  15. Inutil Minister de Externe-Aurescu România pe Zelensky-Ucraina la aclamat Congresul statului USA pacifista. Care Comisia de la Veneția? Se împiedică ei de o Comisie, când ei sunt sarea pământului și USA le-a promis tot. Și mai știu , că i-au cunoscut personal, că de la președintele Iohannis la premierul Ciucă și umbra premierului Ciolacu toți stau și așteptă la ordin de USA să poată să zică: Da, Da, Da. Am înțeles.Să trăiți! De ce nu spuneți ce prevede Legea privind minorităţile naţionale din Ucraina? Că pe francezi, pe germani, pe italieni, pe austrieci nu-i afectează legea. Cât despre România îi treaba ei dacă nu-i pasă de românii din diaspora.

  16. Ura prost-tracilor sovietici fata de STATUL SUVERAN Ucraina e atat de profunda incat in orbirea lor fanatica nu realizeaza ESENTA
    reactiei de „protest” al externelor staliniste…Contestarea legii minoritatilor CONFIRMA marsav RENUNTAREA DEFINITIVA la orice PRETENTIE TERITORIALA a externelor exact in sensul TRADARII din 1997 comise de PROFI GINERICA a lu’ cominternistul Saul Brueckner
    ceea ce constituie o CONTINUITATE! Credeam ca s-a inteles ce am tot mentionat, MINORITATILE dintr-un STAT SUVERAN sunt obligate SA SE INTEGREZE, pastrarea traditiilor fiind INDIVIDUALA, respectiv IN CADRUL COMUNITATILOR si am dat exemplul maghiarilor de la noi care DUPA FIECARE CEDARE A STATULUI ROMAN ei URLA SI MAI TARE ca sunt „discriminati”, vezi Ursul polar siberian IREDENTIST!
    O lege asemanatoare adoptata de Ucraina le-ar da autoritatilor ucrainene posibilitatea sa declare indreptatit ca romanii traitori in teritoriile romanesti SMULSE SAMAVOLNIC de MACELARUL POPOARELOR LUMII Stalin NU SUNT DISCRIMINATI AVAND TOATE DREPTURILE!

  17. „România susţine pe deplin parcursul european al Ucrainei”. E clar ca imbecilul de ministru e intors cu cheita si indiferent cate tampenii face regimul khazaro-fascist de la kiev, tradatorul citeste acelasi discurs de pe prompter.

    Ue a ajuns o hazna in care rahatul Ucraina isi are locul „meritat”.

  18. Cand martienii au condus URSS, au b3lit români. Acum alti martieni conduc Ukr Haina.De ce ar fi altfel?? Dar si cand Nazcrania era condusa de nazcrani ne-au facut nasoale, Bistroe gen.

  19. Dacă am avea conducatori:
    1. Sistarea exporturilor de cereale prin România.
    2. Sistarea ajutoarelor către cetățenii ucrainieni stabiliți in România.
    3. Închiderea granițelor pentru orice transport de armament.
    4. Blocarea ajutoarelor promise de UE.
    5. Retragerea ambasadorului din Ucraina.
    6. Interzicerea tranzitorii cetățenilor ucrainieni prin România fara vize.
    7. Condamnarea ferma la organismele internaționale a nazismului Ucrainian.
    Dar cum nu avem cinducatori, urmează ca cei pe care-i avem sa-i lingă dosul lui Zelinsky la ordinul lcuriciului. O dovada, în plus, ca cei care se afla la butoane nu sunt interesați nici de soarta romanilor din tara și nici de a celor aflați în afara granițelor. Jigodiile, tot jigodii raman. A-si schimba statutul ar fi un afront adus neuronul care se afla sub comanda Alzhaimerului cu Pelosi Nulanzi la butoane.

  20. Obs Reactia Ro este una tardiva si nepotrivita. O face doar asa ,de imagine. Daca ar analiza in profunzime ar vedea substratul. Dar asa suntem noi, gargaragii,pentru imagine si din marlaneala .Sa dea bine la publicul incult.

  21. Sa vedeti cand o sa castige racketi ucrainieni razboiul, nu va mai fi nicio minoritate recunoscuta. Toti vor fi ucrainieni sau vor pleca. Din cei veniti in Ro, doar cativa au fost dispusi sa invete limba romana si sa lucreze. Restul traiesc din ajutoare UE si SUA.

  22. Niste straini au fost cei care au facut o distinctie intre hutu si tutsi si i-au separat dupa ce au trait impreuna de generatii in Rwanda. Dreapta vs stanga, negru vs alb, asta face parte dintr-o paradigma fraudala aflata pe rol, pentru ca atata timp cat poti separa pe categorii diferite, poti continua sa manipulezi si sa directionezi turma in grupuri mai mici care sunt mai usor de controlat. Big Brother incearca sa incurajeze cinismul si apatia distrugand planeta si pe toti locuitorii ei iar gandirea negativa rezultata in mase creeaza apoi in cerc inchis falsa realitate pe care ei o doresc – o realitatea a sclaviei absolute mediata de zeul tehnologie, vanduta ca ,,salt in evolutie” in cadrul operatiunii mamut de resetare transhumanista a planetei.

  23. @1 („number one” , evident)
    Maine sa dai fugutza la seftu’ de la „multinationala” si sa-i arati comentariul tau „in profunzime”.
    Poate asa nu te mai da ala afara, de 0 (nul) ce esti din pdv profesional.

  24. Nu se poate asa ceva, pai nu se mai urla din toti bojogii Slava Ukraine?!
    Este gresit, mae la loc comanda, bafati 10000 de Slava Ukraine in flotare ca va ia …!
    Executarea sclavilor, voi nu aveti voie sa-i aparati pe ai vostri, ci doar sa slugariti la toti stapanii!

  25. …pai eu cred ca ne ajuta legea asta…luam inapoi teritoriile cu tot cu locuitori…daca mai ramane ceva de la ei in teritoriul romanesc, le ap,icam legea lor…simplu, ma, ce dracu!…

  26. Cine stie ce minoritati sunt ca numar sub romanii din Ucraina ‘cu drepturi de drepturi’ ca la recesamantul facut pe bune in 2010 au fost declarati vr’o 410.000(150.000 romani si 260.000 moldoveni), noi, ca limba, clasandu-ne pe locul 3 dupa ucraineni si rusi ?!?
    Totusi, acum dupa revotare, ce drepturi au in plus ceilalti minoritari ca sa fim exclusi inca odata ?
    Asta e rRomanica-bramburica de azi…

  27. Colonia Marginală Eșuată a ajuns sac de box. Responsabilitatea nu e a românilor obișnuiți, ci a caracatiței masono-securice de la butoane.
    RUȘINE, „BăietZi” !
    Când treceți pe trotuarul din fața Sălii Dalles, priviți placa de marmură de pe perete și gândiți-vă că a fost acolo cândva o BARICADĂ unde s-a murit pentru România și Libertate. ?

  28. @Ciarli la 20:44 – de ce nu le spui asta prietenilor tăi din UDEMEREU? Tare mult mai urăști țara asta!

  29. Inca mai este Aurescu MINISTRU de EXTERNE ????????!!!!!!! Pai este pentru ca il tine in brate minoritarul Johanis si celalalt de la SRI. Este o rusine ce face Aurescu. In loc sa le vorbeasca clar si direct ucrainienilor despre politica nazista de desnationalizare a romanilor din Ucraina , el se ascunde dupa COMISIA de la VENETIA. Impreuna cu Johanis, desigur!

  30. Bey da ce se mai zbat in chinuri patrihotzii lu’ peste care o dau in vrajeala de grija romanilor din Ucraina,dar ii doare in pana si de aia si de romanii din Basarabia,dar si de cei peste 170 de mii de romani din Transnistria care reprezinta cea mai numeroasa populatie de acolo si care sunt tinuti in rusificare fortzata incat nici macar nu cunosc alfabetul latin.Dar acolo fazanii falsi patrioti romani nu-si baga vuvuzeau,ca il supara pe Criminalul Putina de care le este frica ca de dreacu.Ei latra numai la ucrainieni,ca i-au vazut acum incalecati de ucigasi si carora le-ar trage-o si ei ca sa creasca in ochii Marelui Criminal Nazist de la Kremlin.Ca de aia au sarit vuvuzelele infecte chiar acum sa dea in astia din Ucraina care exista acum cum pot sub bombardamentul invadatorilor criminali,in intuneric si frig si numai de „dreptul” minoritatilor mai pot sa se ocupe.Si minoritatile ce drepturi nu au? Sa dea coltul impreuna ,sub bombele rusnacilor,sau ce? Ca scoli in orice limba materna dreacu mai face acum in frig si intuneric cand nu mai este piatra pe piatra acolo. Dar,GHINION,ca mai suntem multi care nu ne luam dupa fenta rusnacilor si corciturilor putiniste care acum vor doar dezbinare intre romani si ucrainieni,ca si intre toata lumea si ucrainieni ca asta sa-i serveasca mai bine invadatorului Putina,dusmanul pacii,libertatii si civilizatiei.

  31. Dgeaba ne certam unii pe altii aici, nu cetatenii obisnuiti fac legislatia sau reprezinta Romania! In cei 33 ani cumva a reprezentat cineva onest si demn Romania? A contat Romania in hotararile luate la nivel global si chiar cand s-au facut atatea modificari ordinare in Romania? Stiati ca referendumul e baza democratiei politice si baza de la care se porneste respectul pentru tara si cetatenii care traiesc si locuiesc in interiorul tarii? S-au facut cumva referenduri pentru orice actiune in Romania? Au respectat cumva politicienii aceasta tara numita Romania? Cum? Prin furat si distrus, prin vandut si obligatii personale la afaceri?! Nu e zelensky vinovat, vinovati sunt politicienii romani care nu isi respecta tara din care fura nonstop prin complicitate si minciuni! In cei 33 ani democratici, ati auzit un politician sau presedinte al Romaniei care sa bata cu pumnul in masa contrand strainezia, punand compatriotii si tara pe primul loc inaintea oricaror afaceri straineze? Toti pupatori, mincinosi, hoti, escroci,+! Cum e posibil ca un wc sa coste 5-6 sau 50-60 milioane euro si sa fie finalizata constructia in 5-10 ani? In 5-10 ani au furat de mama focului! La fel si investitiile, am mai spus: se pleca de la 100-1000euro de presupus locuitor in Romania, adica 24 mil, acum baza de pornire e cel putin 230 mil in orice escrocherie numita investitie. Atata timp cat legile justitiei si justitia e calarita politic spre adormire, si cate unul se trezeste de scrie pe facebook opinii, nu ai cum sa crezi ca Romania cocenteaza si e tara respectata de strainezia si politicienii romani din toate punctele de vedere!

  32. Doar SE STIE ca ei ASA SUNT. De asemenea SE STIE ca noi suntem PROȘTI.(adica naivi, nepăsători si adormiti,ca s-o mai indulcesc).Atâta doar ca asa NU MERGE.Ramânem in curând fara obiectul-subiectul ”patriotism-nationalismului”nostru de 2 bani,daca nu am rămas deja si nici macar nu ne dam seama,adica FĂRĂ ȚARĂ!.Degeaba:fără SERIOZITATE nu merge.Trebuie sa invațăm SA PUNEM PICIORUL IN PRAG IN MOD EFICIENT la ORICE DERAPAJ al celor pe care tot noi îi alegem.NU AVEM SOCIETATE CIVILA dupa 33 ani de la revolutie.Noi am preferat sa ne părăsim tara.

  33. @ Charlie…..Capul tau e plin cu varza, din cauza sovieticilor cominternisti. ..Zici ca Ucraina e un Stat Suveran? Judeci bine, varza
    este plina de vitamine .

  34. Este pentru primul an din istoria Ucrainei si a romanilor de acolo,cand vor sarbatori Sarbatoarea de Craciun a Nasterii lui Hristos dupa calendarul ortodox de Constantinopolitan,odata cu noi romanii,pe 25 Decembrie.2022.

  35. Nu putem, nu avem dreptul moral de a abandona oameni ca noi, Romani din Bucovina shi Bugeac, pentru a fi sfashiatzi de calaii nazishti pushi de CIA la Kiev !

  36. Se reacționează! România a învățat ceva din umilința neprimirii în Schengen. Dar intelectualii tot nu se implică, de groază că în postromânism ar fi fișați drept naționaliști.

  37. La Kiev e regim de dictatura fascista care asupreste toate minoritatile daca mai aveati dubii. Vestul, ipocrit si campion la dublu stndard se face ca nu vede. Noi desigur inghitim orice scuipat, ne revoltam un pic de forma, il mestecam sa ne obisnuim si pe urma slugarim ferciti dictatura mondiala desi stapanii nu ne baga nici in Schengen si nici macar vize in America nu ne dau la marea bataie de joc. Problema e ca rusii au dictatorul lor nu unul strain si nu poti sa-ti bati joc de ei. Te duci peste urs in padure sa il intarati iese de acolo nervos si praf te face. Dar tot ca in bancul cu ursul si vanatorul unora le place…

  38. LUAREA DE POZITIE ACESTUI PARAZIT TRĂDĂTOR DE NEAM ȘI ȚARĂ AURESCU ESTE PENTRU VIITOARELE ALEGERI CARE SE VINE CU PAȘI REPEZI CA SĂ PROSTEASCA PROSTIMEA NAIVA ȘI INCULTA.

  39. Asa ne trebuie…a intrat in tara cine a vrut din ucrai-na.Au pleca bogatasii si au ramas nevoiasii care lupta sa nu fie teren arabil pt cei care au….donat armamentul modern .
    La intalnirea cu Biden s-a hotarat ceva,care poate ne priveste si pe noi ca tara .

  40. Trabucel, Dihania Mută,Colacu’ , Grasu’ Plagiator… toți se râd de clasa noastră de Ghiocei..amerlocii, Schengen , păpușarul din Kiev..

  41. E regretabil si ….??? Joc de glezne, teatru ordinar, asa cum face si Ciolacu cand se baga el in seama la plafonarea facturilor la energie, pe care nici nu stie sa le citeasca, dorind sa arate ca el se ocupa !!!

  42. Care comunitate romana din Ucraina? Aia 10 bosorogi de peste 90 de ani care vor da coltul pana in primavara?

  43. Pana la urma vom da dreptate rusilor in ceea ce priveste nemultumirile lor ! Care problema TREBUIE SA NE INTERESEZE SI PE NOI pentru ca gunoaiele ukrainene nu vor in ruptul capului sa inteleaga ca MINORITTILE AU DREPTURI !!P.S.- ma kk in gura romanilor care mai zic „slava ucraina” !

  44. În Ucraina, conform recensământului din 2002 făcut de autoritățile ucrainiene, mai existau 450.000 de români / moldoveni în zona Odesa, Bucovina de Nord și Maramureșul Istoric.

  45. bipedul iresponsabil cu ifose de ,,ministru,, = jalnica mazeta care se inchina la orice flegma si scuipat venit de kiev ,se screme sa isi ceara SCUZE de cele silabisite ! dupa tacerea din partea: navetustului esuat ,a rezervistului reactivat si a aluia ce se vrea prim in 2023 ,acum cand se plimba prin Corea si isi fac poze cu ,,rezultatele,, excursiei pentru care vor incasa diurnele aferente ,la intoarcere vor fi trimisi la kiev sa ,,multumeasca ,, pentru ,,aprecierea,, slugoiulor excursionisti dupa izbanda schenghen ! ceva despre furnizarea de armament ? gratis si …?

  46. „Nu ne mai îmbătați cu apă (samagon ucrainean) -nu va mai avea cine răspunde la întrebarea:ce-am căutat noi în războiul ucraina -2014–Rusia 2022 pornit la „AȚÂȚĂRILE USA,ANGLIA ȘI POLONIA”).TOATĂ GARGARA CU RĂZBOIUL RUSO-UCRANIAN,RUSO MOLDOVEAN SE VA ÎNCHEIA ȘI CU O ROMÂNIE DISTRUSĂ!–DACĂ NU ARATĂ CA IERUSALIMUL DE ARMATELE LUI CLAUDIU- ATUNCI OCUPATĂ IAR DE MULT HULIȚII „DAVAI CEAS, DAVAI PALTON -CE-AȚI CĂTAT ȘI VOI PE DON?. CEA MAI BUNĂ MIȘCARE ROMÂNEASCĂ AR FI -TRIMITEREA „VOLUNTAR FORȚATĂ„ A „ANTIRUȘILOR KLAUS-CIUCĂ-CIOLACU ,R.TUDOR ȘI ALȚII CAM O SUTĂ-SĂ ZDROBEASCĂ SLĂBĂNOAGELE ,EPUIZATELE ȘI … ARMATE PUTINISTE ! DACĂ SE VOR ÎNTOARCE ”SUB SCUT ”-SĂ STĂPÂNEASCĂ ROMÂNIA -DACĂ NU -LOC UNDE SĂ LE PUTREZEASCĂ OASELE CA A ACELORA PE CARE I-A TRIMIS ANTONESCU PESTE NISTRU-ESTE DESTUL !!!

  47. Guvernanti romani tradatori, va veni vremea cind o sa dati dreptate lui Putin! Regimul de la Kiev, este ultranationalist, de ultradreapta si quasi nazi! Si cind te gandesti ca toti „prostii” Vestului, marii mahari, se „supun” vointei” scamatorului porno, distrugator de popor si de Europa!!

  48. @deeper in Trasnistria sunt recunoscute ca limbi oficiale pe lamga limba rusa si limbile romana si ukrana. Problema este ca majoritatea romanilor din Trasnistria s-au declarat moldoveni si nu romania.

    Ukraina a avut inainte de razboi o singura politica etnica – Ukraina a ukrainienilor, fara grupuri etnice.”
    In general Romania nu prea a purtat de grija romanilor din tarile vecine, In Voivodina romanii se bucura de drepturi pentru ca au luptat pentru afirmarea drepturilor minoritatilor MAGHIARII de acolo. Am lucrat mult cu comunitatea romanilor din Voivodina si acestia au recunoscut acest adevar. De fapt liderii maghiarilor si ai romanilor din Voivodina au relatii foarte bune.
    Ai apara pe ukrani cum o faci tu de dragul unei rusofobii accentuate este o mare magarie si nedreptate fata de minoritaile etnice din Ukraina.
    Ukrainienii au dus o politica de deznationalizare inca din 2014 cu o veche traditie din cel de al doilea razboi mondial, cand cruzimea lor fata de minoritati i-au socate si pe cei din Wermahtul fascist…Asa ca nu le mai lua apararea…..

    Din puctul meu de vedere Ukraina NU ar trebui sa existe ca stat….Asa cum occidentul a destramat Yugoslavia poate sa destrame si Ykrauna si sa redea teritoriile tarilor de la care acestea au fost furate – Polonia, Ungaria, Romania si Rusia!!!

  49. Doi Editat securistoizi-rasputinoizi intr-un dez axon nat, george si axon zis doru popescu rene FARA Dumnezeu si FARA PATRIE imi RASTALMACESTE din nou sustinerea clara ca INTR-O TARA SUVERANA minoritatile nationale avand CETATENIA tarii respective TREBUIE SA RESPECTE Constitutia si legile ca si cei de nationalitatea majoritara, mai pe scurt, SA SE INTEGREZE!!! Clar, concis, cu trimitere la maghiarii din Romania si reprezentantii ei care SFIDEAZA CONSTITUTIA si REALITATEA ISTORICA!!! Dusmanii Romaniei sunteti voi AGENTII SOVIETICI ai Securitatii ceausiste!!! Bruta bolsevica dez axon ata il ruga pe CRIMINALUL CONTRA UMANITATII Rasputin sa arunce o BOMBA gen Hiroshima asupra Kiev-ului, fapt ce le tradeaza Sky Zoo Free Nia FIARELOR din HAITELE reunite conduse de Capitanul Legiunii core si astro balamukatul tomlin/marius zis si Marele urs siberian IREDENTIST!!! Am spus la fel de clar, NU ERA MOMENTUL condamnarii legii, act prin care SE RECUNOASTE APARTENENTA MINORITATII ROMANESTI la STATUL SUVERAN Ucraina,
    ci TREBUIA CONDITIONAT UN V-I-I-T-O-R AJUTOR MILITAR si in sustinerea INTRARII in NATO si UE de RETROCEDAREA TERITORIILOR, astfel
    declarand CADUC tratatul semnat de PROFI Severin din 1997!!!

  50. Cine a impiedicat ca MAIDANUL sa ne retrocedeze … DE buna VOIE si NESILITI de NIMENI … in 1945, 1991 si chiar si ASTAZI/din ianuarie 2022 … TERITORIILE noastre (Bucovina, Herta, Bratele Dunarii, Insula Serpilor) … FURATE in mod FRAUDULOS Si ILEGITIM (printr-un pact R-M caduc inca din 1945) ?
    Atata timp cat MAIDANUL detine ILEGITIM un TARAM al ROMANIEI … acest MAIDAN nu poate fi un „stat”, nici „suveran”, cu atat mai mult nici „independent”.
    Pot americanii(de peste baltoaca) sa zica ce o zice … dar NOI cei ROMANI NU trebuie sa RECUNOASTEM existenta MAIDANULUI precum cea a „statului” Kosovo. Acele teritorii ale noastre SUNT un DREPT istoric stravechi al ROMANIEI noastre (vorbitoare de limba ROMANEASCA la momentul anexarii/1940).

  51. Cine a impiedicat ca MAIDANUL sa ne retrocedeze … DE buna VOIE si NESILITI de NIMENI … in 1945, 1991 si chiar si ASTAZI/din ianuarie 2022 … TERITORIILE noastre (Bucovina, Herta, Bratele Dunarii, Insula Serpilor) … FURATE in mod FRAUDULOS Si ILEGITIM (printr-un pact R-M caduc inca din 1945) ?
    Atata timp cat MAIDANUL detine ILEGITIM un TARAM al ROMANIEI … acest MAIDAN nu poate fi un „stat”, nici „suveran”, cu atat mai mult nici „independent”.
    Pot americanii(de peste baltoaca) sa zica ce o zice … dar NOI cei ROMANI NU trebuie sa RECUNOASTEM existenta MAIDANULUI precum cea a „statului” Kosovo. Acele teritorii ale noastre SUNT un DREPT istoric stravechi al ROMANIEI noastre (vorbitoare de limba ROMANEASCA la momentul anexarii/1940).
    PS. Tara noastra se numeste ROMANIA/383 AD. In decursul istoriei Bucovina a apartinut Principatului Moldovei 1346-1774 (mentionat documentar de catre Roman I Mușat, la 30 martie 1392).

  52. Asta e răsplată pentru ajutorul dat împotriva rușilor, precum și pentru omenia arătată refugiaților ucraineni. Un lucru este clar, ăștia nu sunt decât niște ivani mai.mici, nimic altceva. Daca acum se comporta așa, când le arde buza, va imaginați cum vor face când se vad câștigători împotriva Rusiei. Niște magari!

  53. Dez axon atul doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE e atat de mediocru intelectual incat NU INTELEGE CA RAPTUL TERITORIILOR ROMANESTI consemnate in Paktul Hitler-Stalin NU A FOST DECLARAT CADUC in 1945 si nici in 22 iunie 1941, acest RAPT SAMAVOLNIC s-a
    CONSFINTIT prin Tratatul de pace de dupa AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL si RECONSFINTIT in 1975 prin ILEGALUL KiSS Inger-ul MORTII a SUTE DE MILIOANE DE CETATENI PLANETARI, monstru BOLSEVIC legendat in SUA sa serveasca acoperit Cauza si care astazi se AUTODEMASCA DEFINITIV ca AGENT SOVIETIC, sacrificandu-si odrasla din 1975!!!

  54. Pactul Ribbentrop-Molotov
    Semnat 23 august 1939
    Moscova, Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, Uniunea Sovietică
    Data expirării 23 august 1949 (planificat)
    22 iunie 1941 (terminat)
    30 iulie 1941 (oficial declarat nul și neavenit)
    Semnatari: Joachim von Ribbentrop și Veaceslav Molotov
    Limbă: Germană și Rusă

  55. Un pact poate fi rupt, unilateral, de către oricare dintre părți.
    Germania a rupt, unilateral, acest pact, invadand URSS pe data de 22 iunie 1941.

    Mai mult …
    The pact was a taboo subject in the postwar Soviet Union. In December 1989, the Congress of People’s Deputies of the Soviet Union condemned the pact and its secret protocol as „legally deficient and invalid.”.
    ADICA … CADUC. Iar MAIDANUL, ca „țară” a luat cică „naștere” in 1991. (Sic !)

    Mai în amănunt …
    For decades, it was the official policy of the Soviet Union to deny the existence of the secret protocol to the Soviet–German Pact. At the behest of Mikhail Gorbachev, Alexander Nikolaevich Yakovlev headed a commission investigating the existence of such a protocol. In December 1989, the commission concluded that the protocol had existed and revealed its findings to the Congress of People’s Deputies of the Soviet Union. As a result, the Congress passed the declaration confirming the existence of the secret protocols and condemning and denouncing them. The Soviet government thus finally acknowledged and denounced the Secret Treaty and Mikhail Gorbachev, the last Head of State condemned the pact.
    Both successor states of the pact parties have declared the secret protocols to be invalid from the moment that they were signed: the Federal Republic of Germany on 1 September 1989 and the Soviet Union on 24 December 1989, following an examination of the microfilmed copy of the German originals.
    The Soviet copy of the original document was declassified in 1992 and published in a scientific journal in early 1993.

  56. Un pact poate fi rupt, unilateral, de către oricare dintre părți.
    Germania a rupt, unilateral, acest pact, invadand URSS pe data de 22 iunie 1941.

    Mai mult …
    The pact was a taboo subject in the postwar Soviet Union. In December 1989, the Congress of People’s Deputies of the Soviet Union condemned the pact and its secret protocol as „legally deficient and invalid.”.
    ADICA … CADUC. Iar MAIDANUL, ca „țară” a luat „naștere” in 1991.

    Mai în amănunt …
    For decades, it was the official policy of the Soviet Union to deny the existence of the secret protocol to the Soviet–German Pact. At the behest of Mikhail Gorbachev, Alexander Nikolaevich Yakovlev headed a commission investigating the existence of such a protocol. In December 1989, the commission concluded that the protocol had existed and revealed its findings to the Congress of People’s Deputies of the Soviet Union. As a result, the Congress passed the declaration confirming the existence of the secret protocols and condemning and denouncing them. The Soviet government thus finally acknowledged and denounced the Secret Treaty and Mikhail Gorbachev, the last Head of State condemned the pact.
    Both successor states of the pact parties have declared the secret protocols to be invalid from the moment that they were signed: the Federal Republic of Germany on 1 September 1989 and the Soviet Union on 24 December 1989, following an examination of the microfilmed copy of the German originals.
    The Soviet copy of the original document was declassified in 1992 and published in a scientific journal in early 1993.

  57. Așa să știi tu Charlie … Fără Dumnezeu (NE creștin) FĂRĂ NEAM (călător) FĂRĂ PATRIE (NEromân/străin APATRID).

    SEMNAT … doru popescu cel cu PATRIE/ROMÂNIA (născut în Craiova/ROMÂNIA) de religie CREȘTIN-ORTODOXĂ (botezat in Craiova/ROMÂNIA) și avand ca DOMNI ZEI pe EL cel URANIC, IISUS cel al DRAGOSTEI și ZAMOLXIS cel al ȘTIINȚEI.

  58. Așa să știi tu …Charlie cel Fără Dumnezeu (NEcreștin) FĂRĂ NEAM (călător) FĂRĂ PATRIE (NEromân/străin APATRID).

    SEMNAT … doru popescu cel cu PATRIE/ROMÂNIA (născut în Craiova/ROMÂNIA) de religie CREȘTIN-ORTODOXĂ (botezat in Craiova/ROMÂNIA) și avand ca DOMNI ZEI pe EL cel URANIC, IISUS cel al DRAGOSTEI și ZAMOLXIS cel al ȘTIINȚEI.

  59. @Prostii Dvoastra nu va e putina rusine sa minti cu atata tupeu sa spuneti ca nu mai exista romani in Ucraina ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.