Intensificarea puternică a crizei din zona euro, cu probabilitate medie de materializare, ar avea un impact major asupra României, fiind posibilă o scădere economică de 5% şi o depreciere a leului cu 15-20%, avertizează experţii FMI.
FMI vede cinci riscuri importante pentru România: agravarea crizei din zona euro şi accelerarea dezintermedierii de către grupurile bancare străine, ambele cu probabilitate medie de materializare, dar cu impact ridicat; o reacţie negativă a populaţiei şi politicienilor faţă de reforme şi accesarea de fonduri UE sub aşteptări, care au şanse ridicate de realizare; blocarea accesului la pieţele financiare, cu şanse mici şi efect mediu.
Luând în calcul experienţa din 2008-2010, ar fi posibilă o scădere economică de 5%, în timp ce o depreciere de 15-20% a cursului de schimb ar afecta puternic portofoliile băncilor. În cazul agravării puternice a crizei euro, România ar putea avea nevoie de lichiditate de urgenţă şi ar putea fi necesară accesarea programului cu FMI.
O reacţie negativă a populaţiei şi politicienilor faţă de reforme ar stopa implementarea acestora, afectând perspectivele de creştere, şi ar putea induce o pierdere a încrederii consumatorilor şi investitorilor, precum şi volatilitate mai puternică pe piaţa financiară, inclusiv presiune pe cursul de schimb.
Accesarea de fonduri UE sub aşteptări, situaţie cu probabilitate ridicată, ar afecta proiecţiile de creştere, care depind puternic de accelerarea utilizării de fonduri europene. În acelaşi timp, avansul economic ar putea fi mai redus pe termen mediu, afirmă experţii FMI.
FMI a revizuit estimarea pentru creşterea potenţială a PIB de la 2% la 1,4% pentru acest an şi de la 2,9% la 1,8% pentru anul următor. În 2014, creşterea potenţială s-ar situa la 2,2%, la 2,7% în 2015, 2,9% în 2016 şi 3,1% în 2017.
România a avut o creştere economică de 7,3% în 2008, urmată de o contracţie severă, de 6,6% anul următor, ca urmare a crizei financiare, şi o scădere de 1,6% în 2010. Anul trecut, PIB a crescut cu 2,5%, susţinut evoluţia bună a agriculturii. Pentru anul în curs, Fondul estimează un avans de 1,4%, urmat de o accelerare la 2,5% anul urmtor.
‘>
‘>
‘>