Liderul cecen susține Palestina

Șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, cere comunității mondiale „să ia în unanimitate o decizie corectă” cu privire la Palestina. El susține că, dacă este necesar, unitățile cecene sunt pregătite să acționeze pentru a restabili ordinea și a detensiona situația.

„Fac apel la comunitatea mondială să ia în unanimitate, măcar o dată, o decizie corectă cu privire la situația din Palestina. Fac apel la liderii țărilor musulmane să formeze o coaliție și să le ceară celor pe care îi numiți prieteni, Europa și întregul Occident, să nu bombardeze civili sub pretextul distrugerii militanților. Noi susținem Palestina. Și suntem împotriva acestui război, care, spre deosebire de alte conflicte, poate escalada în ceva mai mare“, a mai afirmat Kadîrov într-un discurs pe care chiar el și l-a filmat.

În același discurs, Kadîrov a amintit și că delegația cecenă, în timp ce se afla în Israel, a avut parte de încercări de provocare, dar nu a dat mai multe informații.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Ar fi culmea să n-o facă.Oricum, altă rreabă n-are decât să-și trkmită conaționalii-n Ucraina și să-și maifeste afinitățile islamice, pentru că țara și-a vândut-o Moscovei care o ține pe veresie, Cecenia fiind săracă lipită, așa că administrația nu prea are alte griji.

  2. Eu vreau, inainye de a comenta pe articol, sa vad parerea parelologului nostru hahol si ce a mai a vazut el toata noaptea pe fly24 si daca avionul rusesc se mai invarte deasupra Chisinaului.

    • Se invarte si lasa dare de microbi si virusuri malefice cu secera si ciocanul pe ele……[Rumburak]

  3. O surpriza foarte surprinzatoare din partea liderului cecen, care pana acum era indragostit trup si suflet de Israel si israelieni.
    Nici ‘raku nu s-ar fi asteptat la o asemenea intorsatura de optica a lui Kadirov……[Rumburak]

  4. Rusia/Cecenia s-a compromis definitiv,daca mai era cazul!
    Implicarea Rusiei via Iran in atacurile Hamas nu pot fi iertate

    • Rusia s-a compormis cand nu a protestat la crimele de razboi comise de evrei.

  5. Doi pretini criminali, si-au impartit ragetul: unul pro israel, celalalt pro palestina-hamas. Cand se intalnesc, fac afaceri si lupta impreuna sa ucida. Apropo, dar iranul cu zona ocupata tot de la palestina in nord, teritoriu folosit de iran pentru instruit si spinsorizat gruparile jihadiste, cui il lasati? Il ascundeti in buzunare?

  6. Poate n-ai aflat, dar în America sunt demonstrații stradale de simpatie cu palestinienii.. Deci există o lume, cea arabă care susține cauza lor..

  7. 70 % din planeta sustin Palestina , si armele pe care le au folosit Hamas sint arme americane vinduta e urkanii nazisti

  8. Vreau să aud poziția Mutului!…dar nu aia 69 pe cate o face lui belinski…

  9. Faceti o vizita pe teren. Tancurile evreiesti sunt tari doar in fatza. De sus si in spate sunt foita de tzigare. Au distrus palestinienii la ele ca la dovlecei sparti.

  10. O decizie corecta cu privire la Palestinieni a fost deja luata dar Bibi refuza sa o aplice asha cum shi Zelensky refuza sa accepte shi aplice acordurile de la Minsk shi ele corecte shi semnate de predecesorii sai.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.