
Aiureala produsă de mandatul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației va continua pentru simplul fapt că a fost dirijată (supravegheată de la Coroceni), iar Ligia Deca nu a fost străină de ea. Chiar de la începutul său ministerial, Ligia Deca avea să afirme:
„Vom operaționaliza România educată, în literă și în spirit, în conformitate cu declarațiile președintelui din această dimineață (este vorba de toleranță zero cerută de președintele Iohannis-n,red) și cu toate evoluțiile legislative din ultima vreme”.
Ea și-a exprimat convingerea că este nevoie de transparență maximă în tot ce înseamnă lucrările academice realizate cu investiție publică, inclusiv tezele de doctorat. Scurt pe doi! Ori continuă corul huiduielilor și acuzelor la adresa primului-ministru pentru plagiat, ori acesta cedează la solicitări?
Ce vor liberalii? Nu l-ați auzit pe mititelul gigantic Emil Boc? El face parte din categoria politicienilor care, după mai multe mandate, s-au trezit cu capul umflat de tot soiul de idei. Emil Boc visează (măcar pentru România, dacă nu pentru toată Europa!) introducerea votului de la vîrsta de 16 ani. Mici ca el cînd era mare la UTC! Și care ar fi cîștigul? O susținere copleșitoare a tineretului, mai ales că, în viziunea educațională a proiectului Cîmpeanu-Deca (și cine o mai fi în culisele redactării), se alege praful de bacalaureat. Devine un test de colea, trecut mai spre seară cu ochii închiși și cu mintea decuplată.
Ideea este șocantă! În fapt, aventurierii aflați la frîiele educației din țara noastră își propun renunțarea la sistemul franco-german cu examen final de bacalaureat. Prin intermediul acestuia fiecare țară își stabilea standardele de cunoaștere și competență și o grilă de selecție a capitalului uman. Cu formula pregătită de Iohannis-Cîmpeanu-Deca (trei submediocri într-ale educației, fără nici o operă solidă în domeniu!) scapă de bacalaureat toată armata de liceeni și votează pentru PNL.
Adio bacalaureat și trăiască partidul care ne scoate pe toți deștepți! În plus, România va putea livra o uriașă armată de mediocri pentru necesarul forței de muncă în Europa.
Ligia Deca va încerca să rezolve și măsluirea dezbaterii publice, ocolită și simulată cu parșivenie în perioada conceperii și redactării legii în mandatul Cîmpeanu. Ea vrea să mai tragă populației o cacealma. Adică să considere o postare pe site-ul ministerului a proiectului de lege un soi de consultare publică. Ceea ce iarăși este foarte departe de o dezbatere adevărată.
Va pune umărul premierul Nicolae Ciucă la caricaturizarea bacalaureatului și la legalizarea votului de la 16 ani? Sau campania împotrriva plagiatului său va continua pînă la demisie, inclusiv pînă la ratarea posibilității de a deveni președintele Senatului?
Ce se va întîmpla cu gazul extras din Marea Neagră vîndut Ungariei? Dacă premierul va decide retragerea licenței de extracție a gazului din Marea Neagră pentru cei de la Black Sea Oil &Gas (grupul Carlyle) atunci va fi demis chiar înainte de a semna. Gazul românesc din perimetrul Midia (vîndut integral pentru Ungaria), nu mai poate fi păstrat nici în procent de 40% cît prevede legea) pentru consumul României.
Asta în contextul în care țara noastră nu prea mai are de unde să aducă alt gaz, filiera Nis fiind și ea sugrumată la comandă.
bun – ne bun – nebun rau
a iubi – a urî
sarbatoare – comemorare
superior – inferior
cuvinte
cuvinte de drag
cuvinte care ranesc
cuvinte care mangaie
cuvinte care dor
Zilele acestea se spun multe cuvinte care aprind un razboi si asa absurd si irational…
Sa ne rugam!
Sa ne rugam pentru intelepciune!
Sa ne rugam pentru Pace!
@ Drag de România spune:
7 OCTOMBRIE 2022 LA 7:49
Nu era un atac fara noima ci diferenta de opinii si viziuni,ceea ce trebuie sa admitem daca nu ne facem idoli din propriile persoane sau ale altora.
Nu stiu ce-i cu eticheta ta „cea buna”,decliin doar pt.simplul fapt ca nici-un om nu este bun sau rau definotriu si determinant ci un amestec al personalitatii sale bune si rele,constientizindu-si sinele omul incearca si reuseste de multe ori sa-si elimine latura negativa,sau sa o diminueze,evoluind spre ceea ce se numeste sinele superior.Oricum,fiecare are calea sa individuala etc.etc.Doar Fii lui Dumnezeu sunt buni,perfecti etc.
Nu ma mai enumera in republica cotidianu, suntem toti ai Republicii noastre fie ca vrem sau nu,indiferent cum suntem ca entitati fata de ea.
Nu le am cu Yom Kipur,reflectia in eul interior cred ca o facem mereu,iertarea insoteste constiinta christica .In limbaj laic se spune ca nimic n este mai greu decit Iertarea.Dar facem eforturi:)
Sarbatorirea HO priveste pe cei interesati, iti doresc sarbatorire de succes!
Calea,Adevarul si Viata,nu sunt usoare.
Core imi este draga si toti cei care incercam,imi sunt dragi,chiar si „idezirabilii”pt.ca ei sunt oglinda noastra asa cum si noi buni sau rai suntem oglinda celorlalti.
Ideile se ciocnesc pt.ca sunt in miscare-nimic nu e mai cert decit miscarea.
Bună dimineața, Ileana! Azi, este Ziua Hoolocaustului, comemorată la Suceava printr-o expoziție în care sunt prezentate documentele vremii, cu liste de evrei trimiși în lagăre de exterminare fasciste, cu onume de oameni care, asemenea nouă, au fost contemporani cu enorociri și atrocități, suferințe, despărțiri și plecare pe un drum fără intoarcere.
A trecut sărbătoarea de Yom Kipur, ocazie pentru reflecție și iertare. Intr-o vreme când trecutul ne sucește amintirile în suflet, resentimentele nu își au locul.
Rușii răpesc copii din ukraina și îi duc în „excursii” în „tabere”, dar tu, desigur, ai auzit acest lucru.
Nu știe nimeni când și cum vom pieri, dacă cineva, vreodată, își va aminti de „Republica Ileana, core, Radu,Marius, justinianus, Miruna,Marin, decei care cu iubire și drag de România, au tranzitat efemer acest forum. Sper ca postările noastre scrise din păcate cu prea puțină empatie si înțelegere a celorlalți, vor trece, cu bune și rele, proba timpului.
Dar da, un Firicel de speranță putem avea indiferent de religie, sex, vârstă. O mână strânsă, un zâmbet cald și idei comune întru trecerea prin aceste zile, când Faraonul Putin vrea să piară odată cu întreaga umanitate.
Ileana, Dumnezeu să ne apere pe toți deopotrivă cu familiile noastre. Să ne ajute Dumnezeu, după sufletul nostru!
Asta. nu presupune iertarea celor care ne batjocoresc, ne mint și ne fură, ne lasă fără trecut și ne fură viitorul copiilor.
Marius! Cine e vinovat? Doru Ioan Taracila, șeful Baroului Călărași, avocat refugiat din Republica Moldova, primul ministru de interne al Frontului Salvării Naționale după 89′ Multimiliardar în Euro in top 500, care a tăiată la fier vechi ultima Fabrica de zahăr din Baragan împreună cu 12 clase, cu gorila analfabeta de Iosif Armas, fost portar la hotelul ARO din Băile Herculane! Taracila are 80 000 de Hectare în Baragan, pune după „Bunul Plac” șefii de Parchete, șefii la DNA, Jandarmerie, Pompieri în Călărași! Rezultatul? Călărași dezindustrializat, delopulat, saracit, înfometat, la 2 metri din cauza parizerului din gheare de pui și a spirtului trecut prin miez de pâine! Cauzatorii? Frontul Salvării Naționale, PDSR, PSD, PSD_PNL, prostia umană, lăcomia, lipsă totala a justiției…Mariuse! Uita-te pe Forum! Gunoaiele Sociale care mă ataca, sunt BE-NE-FI-CI-ARI, filoxere trăind pe vita de vie, Hiene cu hoitul în gură! Examene pe funcții? Extirparea pensiilor necontributive? Eliminarea traseismului politic? Doamne ferește! Robert Turcescu CO-LO-NEL cu un Veceu de facultate privată la Jurnalism unde Pușcăriașul de Roșca Stănescu profesor universitar? Khazarii și evreii este vinovați! Cancerul generalizat PSD-PNL este apă de Trandafiri! Noroc că prostia nu doare! Noroc bun…
Atâta timp cât șeful statului este un infractor dovedit, dar (să sperăm că încă 😉 ) nepedepsit, țara aceea este sortită pieirii , mai bine zis disoluției statale. Când individul mai este și un nesimțit sadea, lucru pe care spre deosebire de celelalte , poporul îl poate lesne observa prin felul în care-și duce săptămânal hoitul politic pe banii noștri , sfidând orice reguli de bun simț, și nu pățește nimic și nu mă gândesc la un bolovan care să-i taie calea, sau măcar avântul cu care se aruncă-n avioane , unele chiar private, că deh, obrazul gros se ține bățos, dar măcar să fie obligat să plătească costurile acestea complet inutile , ne putem aștepta la orice măgărie. Dacă o ține tot așa nu-i exclus să facă și ăsta academiciană din Carmen și s-o facă ministresa(tă) la educație în locul ăsteia !
Bine că n-are copii, că ne-am fi „săsat” cu totul …
@ core- nu noi suntem vinovați. Vinovați sunt cei cărora le-am încredințat votul nostru. Toți acești asasini economici, spirituali și morali antinationali sunt adevărații vinovați de ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat în tara. Noi suntem o masa imensa, fără identitate în spațiul public. Ei sunt persoane cu nume, prenume, funcții și responsabilități. Ei se fac vinovați de dezastrul la care s-a ajuns supervizat de către cocota blonda navetista cu extensie de par și regresie, pana la dispariție, de minte, suflet și inima, adică un sclav parsiv al Occidentului și un antinational scaraoschia fără margini susținut cu multa, multa obedienta de servicii.
PS. Din oferta de oameni politici ce calitate sa alegi? Cum am putea impune noi ceva, când Licuriciul cel Mare ne impune totul? Sigur, gândul tău e frumos precum un câmp de primăvară, dar din păcate alții ara și seamănă pe acest tărâm și tot ei recoltează. Când va apărea o personalitate nationala adevărată sunt convins ca vom răspunde prezent. Și Doamne cât visez sa apară unul pe acest front al răsăritului apus sau nu?
Ileana cea bună, cine a semnat cu nickul tău?
Nu e stilul tău,genul deși argumentele par reale, dar tu ești mai bună decât atacul fără noimă. Îți doresc noapte bună.Aj reușit să îl lauzi pe cel nefrecventabil.
Lui Tică, cel care se laudă și gur cu numele Darius, o altă noapte albă, cu stele verzi
@Forum spune:
6 OCTOMBRIE 2022 LA 19:55
Subscriu .
ileana, cand am enumerat acele calitati, ma gandisem ca daca noi am fi responsabili, constienti de puterea noastra si mai putin dezbinati, am fi impus si am fi votat alta calitate de oameni politici. Altfel, considerandu-ne niste manelisti si cum ne mai numesc ei, s-au organizat linistiti in gasti urmarindu-si interesele de grup.
Si am avut niste momente revelatoare in care mase mari de romani hotarati, s-au impus.
@Core spune:
6 OCTOMBRIE 2022 LA 11:03
Daca noi romanii, am fi mai responsabili si mai constienti, nu s-ar ajunge aici dar noi suntem dezbinati si nu ne putem impune.
Cine a facut contractele de concesiune pe resurse,cine a stabilit redevente modice,cine a controlat executarea si respectarea acestora,cine a facut PNRR,cine l-a numit pe Ciuca si acum pt.ca acesta a amendat Black Sea etc.,se vrea dat jos?Cine a alocat 2,5 %Nato ,si da totul Ucrainei,a spus ceva vizavi de facturi,inflatie etc.,a luat masuri ca in Ungaria,Polonia etc.? Cunosti ac,secrete,de ce sunt secrete fiind vorba de soc.private ?
„Noi romanii”?
Incepi cu sfaturi -„norme de comportament” si te faci ca nu vezi la nivelul necesar,sau nu poti?
Tica are perfecta dreptate ,dar nici el nu vede ca dirijorul intregului sistem corupt si antiromanesc,aldezastrului este Iohannis,care numeste premieri unul dupa altul in functie de interese straine si nu ale tarii!
Iohanis isi bate joc de cetatenii tarii, de absolut tot,este factor de instabilitate el l-a pus pe Ciuca,el il da jos,el abuzeaza si dirijeaza institutiile -premierul,parlamentul,justitia pt.afacerile multinationalelor.Secondat de ala finantata de bancile de la Cluj-Helwig!
NU trebuie sa-ti explic eu toate astea!
Dar-Tu esti responsabila si constienta de toate acestea?
Ce merita oare acest presedinte blestemat care a inselat o tara intreaga cu eticheta falsa de german corect, instruit si bun organizator? Asteptam propuneri. Blestematul Klaus Iohannis a dovedit cu prisosinta adevarata fata a germanilor care nu sunt corecti ba dimpotriva, nici instruiti si nici buni organiazatori. Ba mai mult Iohannis a dovedit cat de puturosi sunt germanii lasati sa faca tot ceea ce doresc ei. Germania ca tara s-a ridicat doar prin cruzime si prin mostenirea disciplinei din Roma antica, care a facut ca o adaunatura etnica de razboinici mediocri sangerosi sa performeze datorita disciplinei. Datorita disciplinei si obedientei fata de autoritati gravata prin educatie timp de secole, o mana de oameni destepti a putut modela intreaga societate germana de mediocri pentru inalta performanta. Blestematul nostru presedinte nu aste nici macar mediocru, este lenes si tampit de-a dreptul.
gigel, multumesc mult!
Din pacate, desi religia ar trebui sa fie un indrumar de conduita buna, istoria are atatea razboaie…