Limita pedepsei pentru abuz sexual, majorată în cazul profesorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea care completează Codul penal, în sensul în care, dacă un profesor abuzează sexual elevii sau studenţii, limita pedepsei este majorată cu o treime.

Legea completează articolul 299 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, care abordează „Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”.

În forma anterioară, articolul avea două alineate, şi anume: (1) Fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta şi (2) Pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Noua lege adaugă un al treilea alineat: „Dacă faptele prevăzute la alineatele (1) şi (2) au fost săvârşite de către personalul didactic din învăţământul universitar sau preuniversitar împotriva unui elev sau student, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

16 Comentarii

  1. Cum stam cu pedofilia popalailor primiti in scoala. Parintii sunt deacord, inteleg. Pentru „intelegere” nu se da o pedeapsa, mai ales mamicutelor iubitoare ?

  2. Cum ramane cu cei care vand copii?
    Sau care isi abandoeaza functia ca sa sustraga profesori de la datorie sa se duca sa sparga banii romanilor in diverse locatii?
    https://www.turnulsfatului.ro/2023/12/13/bdquo-nu-mai-facem-alte-statui-pentru-ca-le-avem-rdquo-chituta-nimeni-nu-si-a-asumat-statuia-lui-brukenthal-locul-lui-hermann-e-in-piata-huet-busturile-lui-avram-iancu-si-iuliu-maniu-in-parcul-astra-207783#gallery-1
    Ti-a inghitit pisica limba, Iohannis? Atat poti?
    Ai plecat pe furis, ai venit pe furis indarat. Ti-ai adus si galantarul de bijuterii.
    Imi faci mie teorie ca de ce l-am apostrofat pe Ciolacu?
    Sa-l manance inchisoarea! Asta e parerea mea updatata!

  3. “POPALAII” te supara tare-tare, Bre Tomline ?
    NU TOTI Sunt spurcati la Rele, IO cred chiar ca Procentul de RAI din AND sau inRaiti pritre Danshii este mai MIC decat in Restuu’ BOBORenilor.
    Cestiunea GRAVA penru care “ma iau de tine” este ca pe UNII ii deranjeaza ENORM, in Schimb MONSTRUOS, Biserica OrtoDoxa ROMANA !
    Ca OriCARE Institutie din Intreaga Lume, NU este PRFECTA !
    Nici NU poate fi, ca este o Institutie poPulata de OAMENI, UNII mai patrunsi de DREACuu’, cu Ispitele LUIm altii mai mai putin, altii foarte putin si Restuu’ DELOC.
    DAR, ASACUM in Armatele din Toata Lumea ASTA Stramba SI Strambata, sunt Oameni SI, SI CE poti a face CAND ai Nevoie sa LUPTE ?
    NU poti face NIMIC, altCeva decat sa o pui sa lupte !
    Biserica OrtoDoxa ROMANA este O Armata NATIONALA singura care (INCA) NU poate fi DISTRUSA !Da’ SE fac Eforturi PoliValente intru a FI Distrusa !
    Si IO iti ui Patrafiruu’ PesteCAPuu’ tau de Pacatos PreFACUT si te intreb crestineste :
    CE ai TU cu Biserica ROMANilor ?
    Ca AI !
    Da’ Odai Cotita cu Sugestii Ocolite, cu Manda !
    Parerea MEA, ferma … Comme d’Habitude … 😊

  4. Ar fi mai bine sa se anonimizeze examenele,inteligenta artificiala folosita pentru notare in mod unic(sau ceva asemanator pana se pun lucrurile la punct) si sa fie pedepsite incercarile de influentare a examenului.Interventia umana minima spre deloc, fara subiectivisme.E posibil.

  5. daaaa… de ce doar la profesori? niste militieni, porcusori, etc aia nu sunt in pozitia sa abuzeze de functie? si alti agenti ai statului?

  6. „NU TOTI Sunt spurcati la Rele”

    Dar toti sunt escroci, adica sustin existenta Inexistentului. Pentru orice, adolescentul are nevoie de 18 ani, adica de maturitate, doar sa-l indoctrinezi bisericos este bun de la cea mai frageda varsta. Halal invatamant au creat unii. Grea povara sa primeasca !

  7. @tomlin, „adica sustin existenta Inexistentului.”
    -asta e de bine,
    AMIN!

  8. Mi-e teama ca Iohanis sa nu aiba soarta lui Dragnea daca se mai joaca mult cu legile contra pedofililor

  9. „INEXISTENTUL” Ala EXISTA, da’ sub Alta FORMA, decat aceea in care s-a revelat, pentru Uzul OAMENILOR proiectati si monitorizati.
    NU este Ceva „Spiritual”, ASTA este Delir, CI Entitati Vechi, care ne-au PROIECTAT si ne-au MAI si CORECTAT, in CE priveste Partea FIZICA,
    folosind Material Genetic de la Rudele NOASTRE Respectate MAIMUTELE … 🙂 pen’ca avem COMUN ADN cam 97 % … 😊
    Pe care TOT EI le-au proiectat … 🙂 din Alte Trepte SUCCESIVE de Evolutie CONTROLata,
    CUM sa spui ASHACEVA Masei, ca sa o mentii in Moralitate, altfel decat prin Frica de Dumnezeu ?
    CE este RAU in Astea ?
    Pen’ca ORICARE Incercare de a LE expune Ceva de Genuu’ de mai sus va fi inabusita in Fasa de ‘ATAT le POATE Mintea “, ACUM … 😊
    Ultima Oara au incercat – scarbiti de Rautatea EXTREMA a Anticilor GRECI, Romani, NU mai vorbesc de Barbari – NI
    l-au trimis AICI pe Iisus.
    INTREG Progresul Actual a iesit DIN ImBlanzirea (RELATIVA, miiiica, da’ reala) a Firii UMANE.
    Daca ramaneau in Salbaticia pomenita mai sus, in care SE ucideau cu Delicii, dispareau si vneau Alte Neamuri Barbare, care IAR incepeau o alta Evolutie CHINUITA …
    De o Pilda, Marele (REAL) Caesar, GENIU in TOATE a UCIS ! UCIS ! UCIS ! CamNumaiDestulDeFoarteMulti GALI, numai f’o TREI Milioane!
    CATE Genii In NUCE erau intre Aia ?
    Este adevarat ca VAZAND “EI” CE i-au facut OAMENII LUI Iisus, se mai gandesc pentru o Noua Incercare … 🙂
    Sa speram ca NU NE vor lasa sa ne dam in CAPetele Naroade, mai ales la Varfuri, la Unele … 🙂
    cu Bombe ATOMICE.
    Ar trebui sa reIA Evolutia, ASHACUM se pare ca au mai facut-o de Cateva Ori in ultima Suta de Mii de Ani sau mai mult.

  10. CONTINUARE
    M-am convins de ADEVARUL Povestii lui Iisus, al Existentei ca Trimis UMAN al LOR, Entitatile,
    citind temeinic, de mai multe ori, Trei Carti care tratau Cestiunea Giulgilui din Torino.
    Stiu ca Gramezi de Imbecili CRANCENI afirma ca este un Fals !
    NU dezbat AICI Cestiunea, da’ ATAT spui :
    Datarea cu Carbon 14 a fost gresita in FAPT si pastrata in Mod Jigodios ca atare,
    pen’ca au luat Mostre dintr-o Zona INCENDIATA a Giulgiului si carpita cu Alt Material, ca de acela original NU aveau …
    Am sa
    caut prin “ARFIVA” Postarilor mele un Comment, LUUUUNG, ca de Obicei, da’PLIN de SEVA, Ideatica, desigur … 😊
    TOT ca de Obicei, Cestie care deranjeaza “Teribil, MonCher” pe Imbecilii FUNCTIONALI … 😊
    Acolo am folosit Datele din cele TREI Carti BUNE
    (se gasesc pe Google, tastand :
    “CARTI IN LIMBA ROMANA DESRPE GIULGIUL DIN TORINO”
    Am gasit UNA din Cele TREI, citite prima oara in Urma cu pest 40 de Ani !
    MISTERUL SFANTULUI GIULGIU DIN TORINO – Maria GRAZIA SILIATO, si pentru celelalte DOUA, cred ca sunt in Bibliografia acesteia). Le-am citit prin 1978 -1979.
    si cel mai mult si mai mult mi-a placut o Anume Cestie din acele Carti.
    ANUME ca, pe Giulgiu s-au descoperit Urme a CEVA CE NU SE POATE explica in NICI un Fel de Analiza
    de ORICE Fel, din cele stiute pana ACUM !

  11. CONTINUAREA CONTINUARII … ca IAR ma taie SOFTuu’ …
    Ceea CE face POSIBILA Ideea ca, in ADEVAR a fost “EXTRAS” din Mormant, dupa CE a fost RAPID dat Jos de pe Cruce (Avea Pile GRELE, Iosif din Arimateea), fara a I se sparge Picioarele cu Ciocanul, ca de Obicei …
    Dus in Mormantul donat de Iosif, a fost ReSUSCITAT si ReFACUT cu Mijloace Stiintifice de ale “LOR”,
    Cea Ce a lasat acele Urme InExplicabile in PANZA Giulgiului.
    Gasiti acele TREI Carti si studiati-le …
    DUPA Aia o sa ne regalam cu Discutii AICI de Inalta Tinuta ‘Telectuala !
    PS Vezi ca Indemnul meu la a te spovedi si impartasi sub Patrafiruu’ meu Ideatic, da Roade ?
    Vaz’ca INCA esti reCuperabil intru OMENIE !
    Sper … 😊
    PS Ce Popa REUSIT ar fi iesit din mine …😊

  12. Cat despre Ideea Articolului, consider ca PEDEPSELE sunt MultPreaMici pentru Impactul Pshihologic asupra Victimelor !
    Indiferent CE spune si CUM se simte VICTIMA in Prezent, acest Impact al Abuzului si Umilirii asupra unei Fete NORMALE ester cu Reverberatii GRELE asupra Evolutiei ei si asupra Familiei ei …
    TOT Feluu’ de Masculi RATATI, multi Fosti sau Actuali Labbadgii InDarjiti in Studentia GREA se dau Mari FXXXXGII de Succesuri …
    Prin Shantaj ImPutit …
    IO, pe langa Pedepsa LEGALA si NeAparat cu EXECUTARE, i-a urca SI pe Masina de Ficki-Ficki, sa SIMTA si EI CE inseamna sa UMILESTI pe Careva in acest Fel.
    Masina este:
    – Automata, adica are Programe Variate … 😊inspirate din Filmele de Gen …
    – ARE Diverse Marimi, Sorto-Tipo-DIMENSII ale … Penetratorului
    – ARE Diverse Feluri de SMIRGHEL, Gradatii de Marime a Grauntilor ascutiti …
    – ARE Diverse Feluri de Uleiuri, parfumate, desigur …”😊
    ASA s-a rezolva, DACA S-ar VREA TOATE Infractiunile Sexuale … 😊

  13. „-asta e de bine, AMIN!”

    Prostia nu este obligatorie, ea este o comoara, pastrati-o pentru voi. Iar escrocii stau la puscarie !

  14. Bună tuturor !
    „Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”. Pedeapsa marita cu 30%, OKI
    DAR la TINE kwi folosirea abuzivă a functiei in scop turistic nu e cu pedeapsă, e cu recompesa pt deplasare! Ne-am nenorocit 10 ani cu un bandit si încă 10 ani cu un om de nimic ! Pe cine dracu’ mai alegem in 2024 ca să terminăm in totalitate Romania ? Nr vor spune străinii de peste țări si mări !
    Avem ce merităm! Suntem mulțumiți si ne uităm la tv.Fereasca Dumnezeu de mai rău! Desteapta-te romane nu are niciun efect.
    Să incercam si cu Trei culori!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.