Regia Autonomă de Transport Bucureşti va înfiinţa în noaptea de vineri spre sâmbătă, 24/25.06.2011, o linie specială de autobuze, cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural „Noaptea instituţiilor culturale”, organizat de Institutul Cultural Român.
Autobuzele vor circula între orele 20:00 – 04:00 pe următorul traseu: Piaţa Presei Libere, Şos. Kiseleff, Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Dacia, Str. Vasile Lascăr, Str. Armand Călinescu, cu întoarcere prin Bd. Carol I, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Aviatorilor, Bd. Constantin Prezan, Str. Alexandru Constantinescu, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei, Piaţa Presei Libere.
Pe acest traseu, autobuzele vor opri în Piaţa Presei Libere, în staţia aferentă liniilor 148, 149, 261, 304, 449, pe Bd. Lascăr Catargiu în staţia Orlando, pe Bd. Dacia în staţiile Liceul Economic Virgil Madgearu şi Piaţa Spaniei, pe Str. Vasile Lascăr în staţia Batiştei, pe Bd. Carol I în staţia Teatrul Naţional, la Piaţa Romană în staţia aferentă liniilor 79, 86, 133, pe Bd. Aviatorilor în staţia Bd. Aviatorilor, apoi în staţia Piaţa Presei Libere.