Locomotiva politică

Locomotiva politică? Asta e. Băse a fost o locomotivă politică dar a deraiat, pișicherul. Și Emil Constantinescu a deraiat, ce să mai vorbim, Iliescu la fel. În sfârșit, Marabella a trecut pe la mine într-o bună dimineață și mi-a zis că are un chef nebun să se vânzolească prin lumea largă. Venise cu valiza după ea. M-a rugat s-o însoțesc până la gară, să se sărute și ea așa, cu cineva, pe peron, înainte de plecare.

Să-mi scrii pe email când ai de gând să-mi zici de comoară, îți dai seama ce de bănet, o să ne facem de cap în Hawai, la Paris, pe Coasta de Azur, vai, nici nu vreau să mă gândesc, o să fie o nebunie, de-abia aștept să ne întâlnim!

Când trenul s-a pierdut în depărtare, am zărit-o pe Bobolina zburând pe deasupra norilor urmărită de flotilele baronilor din nord. M-am frecat la ochi. Bobolina era, Bobolina draga de ea.

Mi-a făcut semn cu mâna, râdea de se prăpădea. O fandosită, zău așa! S-o filmez s-o vadă toată lumea pe Youtube de cât de nebună e!

Seara m-am dus la dans să încerc să aflu care mi-a furat stickul. Bateristul orchestrei noastre de dixieland se tot smiorcăia. Nu știu care l-a chemat să zică ceva la microfon iar el tot smiorca, smiorca. Noaptea se transforma într-un delfin cicălitor. Uite-așa. Unul dintre tromboniști i-a dat o batistă adusă dintr-un bazar din Tripoli. Hala de grâu s-a umplut de miresmele mărilor calcinate de soarele portocaliu al viselor noastre beduinice care se vălureau noaptea prin mintea noastră înamorată de senzațional. Visele astea erau stârnite de văluririle magnetice ale electricilor din Susa Mabusa, zău că nu vă mint.

Hala avea arcade suple, din abanos. De undeva, cădeau petale de trandafir care se acopereau unele pe altele, ușor, fantomatic vălurind întreaga realitate. Dansatorii se roteau în sensul invers acelor de ceasornic întinerind văzând cu ochii. Stickul? Ia-l de unde nu-i!

Era Pitoșkin acolo. L-am zărit. Umbla după o fetișcană. Era Elena Udrea, oare?

Într-o zi de vineri, Rudolf, frizerul fără foarfece, m-a tras într-un gang și m-a întrebat în fel și chip. Unde e comoara, musiu Houdini? Dar lasă că-mi zici mai târziu! Uită-te acum la mine! Cum arăt? Zi, cum arăt?! Cum era? Sigur că mai tânăr. Da, ești mai tânăr, Rudolf, i-am zis vrând să-i fiu pe plac, să nu-l supăr. Băuse vreun ceai, luase vreun hap de la spițerie, un drog, ceva. Chiar arăta mai tânăr, mai robust, mai plin de viață. Soarele era de-acum dogoritor. Nori molateci. Un aeroplan portocaliu. Înseamnă că am ieșit din București și am intrat în celălalt București. O vreme n-am înțeles ce-a vrut să spună. Rudolf, frizerul fără foarfece, era unul dintre cei mai buni ticluitori de fabulații văluritoare. Erau mulți alții în București. Brambulo, bancherul, Adervistoian, comerciantul de blănuri, Elefteria, nebunatica, modista la Mantao & comp. În ziarul am citit tot felul de articole aiuritoare scrise de ei despre monștri marini, despre ținuturi îndepărtate, despre aventuri nemaipomenite, despre comori neștiute, despre triburile ciudate care sălășluiau în adâncurile oceanului. În ziarul am citit că trenul către Alhombra a deraiat dincolo de râul albastru, așa din senin, fără explicație. A scris și pe Google. În ziarul am citit că eu am zis ca a scris și pe Google.

Am luat-o cu bicicleta mea faină de tot cumpărată din Lyon, peste câmpurile smălțate de margarete, pe un drum de țară și am ajuns, așa, cam într-o jumătate de oră la locul cu pricina, soarele dogorea. Era multă lume, erau sanitari grăbiți, niște reporteri iscoditori, un comisar, polițiști cât cuprinde, un agent de la firma de asigurări, niște sindicaliști, vreo câțiva taximetriști, o mulțime de gură cască, Marabella nicăieri. Locomotiva, burtoasa, abia pufăia răsturnată peste șine. Motorina curgea în valuri, un mecanic bine bandajat tot striga la mine, un sanitar m-a tras de mânecă, le-am zis, uite-o pe Bobolina cum zboară fără aripi. Păi cum să ai timp de Bobolina când erau atâția morți și răniți, cum să te zgâiești la cer când, acolo, pe pământ, era iadul și nu altceva? O coloană dorică de fum s-a ridicat dintre șinele încinse. M-am uitat încântat la coloana aia dorică, frumoasă, înnebunitor de frumoasă. Încet, încet parcă s-a transformat într-o pasăre de fum care a bătut din aripile părelnice în urma Bobolinei pierzându-se printre nori. M-am ușchit înspăimântat foarte c-am auzit că Dacian Cioloș s-ar putea ca să devină Împăratul României, ptiu drace!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.