Articol scris de Alexandra Rusu-muzeograf., Casa Filipescu Cesianu-Muzeul Municipiului București
În «Revue des deux mondes» (1839), scriitorul și economistul politic francez Louis Reybaud, căutând să surprindă esența literaturii de călătorie, prezintă un posibil portret al scriitorului-călător: „Călătorul este o ființă aparte, atât de dinamică și impresionabilă care, prin sinceritatea naivă, se înșeală pe el însuși! Înainte de a ne încrede îl el […] trebuie să-l studiem, să-i ghicim temperamentul, abilitatea, naționalitatea, starea de spirit, să știm de unde vine și unde merge, în ce măsură culege impresiile direct de la sursă și dacă se asigură că nicio înclinație personală nu le alterează caracterul. Un astfel călător nu-și înșeală publicul decât înșelându-se pe el înșuși; un altul mai vanitos și fanfaron își face un piedestal din ceea ce scrie; găsim înclinațiile sale exagerate sau dimpotrivă, diminuate; cel dintâi are simțul măsurii și cântărește; cel din urmă are instinct poetic și ornează.”
Scriitorii nu sunt singurii care îmbrățișează riscurile călătoriilor în Orient la începutul secolului al XIX-lea. Incursiunile artiștilor englezi și francezi pe urmele antichității greco-romane, în nordul Africii sau la „porțile” Orientului vor completa povestirile cu imaginile Celuilalt sau cu impresii ale „culorii locale”. Orientalismul secolului al XIX-lea ne oferă perspective impregnate de sensibilitățile perioadei, oscilând între imaginile-antiteză Occident-Orient și estetica senzualității sau a pitorescului. Prin intermediul crochiurilor și acuarelelor, acești artiști au șansa obiectivității, prezentând Orientul în starea sa genuină și fără considerații politice.
Printre artiștii francezi care, în drumul lor spre Constantinopol sau înapoi, spre Paris, au traversat țara noastră, s-a numărat și Louis Dupré, pictorul oficial al lui Jérôme Bonaparte și elevul lui Jacques-Louis David. Călătoriile sale din această perioadă a renașterii culturii elenistice au fost sintetizate într-un jurnal complex publicat la Paris în 1825: „Voyage a Athènes et a Constantinople ou collection de portraits, de vues et de costumes grecs et ottomans, prints sur lex lieux, d’apres nature, lithographiés et coloriés, accompagné d’un texte orné de vignettes par L. Dupré, élève de David”. Lucrarea cuprinde 40 de ilustrații, litografii colorate manual, semnate de autor și cincizeci și două de pagini de text cu viniete.
Aflat în Constantinopol (1819), unde era găzduit de dragomanul ambasadei franceze, Dupré consemnează: „Nu voi vorbi despre obiceiurile locuitorilor; alții, care au mai mult timp și talent pntru a le observa, le-au făcut cunoscute mai bine decât aș putea eu s-o fac”. În cele trei luni petrecute la Constantinopol, artistul este prezentat de Jouannin unor familii influente de diverse etnii și confesiuni, pentru care realizează numeroase portrete.
„Nu-i așa că noi suntem mult mai fericiți decât voi, occidentalii? Voi nu aveți soarele acesta, clima și odihna neîntreruptă”, îi spune un preot, interpretul său în casa familiei Duz-Oglou. Artistul îl aprobă, dar, completează: „...însă noi suntem la adăpost de ciumă și de kandjar”.
Dragomanul Jouannin îi facilitează și plecarea din capitala imperiului (spre Viena), împreună cu suita de 1500 de persoane a domnitorului Moldovei, Mihail Suțu, care se îndrepta spre București. În semn de recunoștință pentru șansa de a călători alături de o „curte orientală”, Dupré rezervă câteva pagini din însemnările sale descrierii unor momente pitorești din drumul până la București și unei scurte biografii a domnitorului. Pe parcursul călătoriei, realizează portretul acestuia precum și portretele unor membri ai familiei, iar momentele de răgaz sunt presărate cu schițe care vor constitui inspirația pentru vinietele textului.
„Combinația de costume grecești, otomane și poloneze surprinse la un popas în mijlocul pădurii, în apropierea unui munte, traversând un sat, o cetate, un râu, îmi ofereau ca pictor, bucurii de o varietate infinită”. Suita era completată de: „arnăuți, moldavi, tătari, albanezi și derviși”. În mijlocul lor pictorul se simțea „un contrast în plus.”
Foile 38 și 39 din albumul publicat în 1825 conțin portretul domnitorului și a fiicei sale Elena, descrise de academicianul George Oprescu: „Domnul, întins pe un divan roșu, este îmbrăcat cu un caftan galben și o vestă verde, peste care poartă o mantie azurie, îmblănită cu samur, pe cap cu ișlic negru de blană cu fundul verde fistichiu.
Princesa Elena este reprezentată în picioare, într-o atitudine grațioasă. Are rochie liliachie brodată cu flori, pe margine cu niște colți brodați sub cari se vede o fustă de aceeaș coloare, dar fără nici un ornament. Un șal Oriental îi înconjoară mijlocul. Papucii sunt rosii, de mătase brodată, iar pe cap poartă o găteală albă cu flori de aur, pusă în frunte cam pe sprânceana stângă, terminându-se cu un fel de colac roșu, cu aur.”
Într-o altă ediție a albumului, cu numeroase completări, va apărea și un portret în picioare al lui Mihail Suțu (Michel Soutzo, prince de Moldavie), reproducerea unui tablou expus la salonul din Paris din 1833, sub numele „Portrait en pied du prince Michel Soutzo”.
La „Muzeul Vârstelor” puteți admira două cromolitografii după Louis Dupré, cea care o înfățișează pe Domnița Elena Șuțu și portretul în picioare al lui Mihail Suțu.
Foto : Mihail Suțu, Domnul Moldovei și Domnița Elena Suțu, extrase din lucrarea „Voyage a Athènes et a Constantinople ou collection de portraits, de vues et de costumes grecs et ottomans, prints sur lex lieux, d’apres nature, lithographiés et coloriés, accompagné d’un texte orné de vignettes par L. Dupré, élève de David”, Paris : Imprimerie de Dondey-Dupré, 1825.
Bibliografie :
Louis Dupré, Voyage a Athènes et a Constantinople ou collection de portraits, de vues et de costumes grecs et ottomans, prints sur lex lieux, d’apres nature, lithographiés et coloriés, accompagné d’un texte orné de vignettes par L. Dupré, élève de DavidParis : Imprimerie de Dondey-Dupré, 1825. http://digitool.bibnat.ro/
Nicolae Iorga, Portretele doamnelor române publicate de N. Iorga Președintele comisiunii, București, 1937, institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroila.
George Oprescu, Țările Române văzute de artiști francezi (sec.XVIII și XIX), Cultura națională, 1926.
Louis Reybaud, dans La Revue des deux mondes, tome 1,1839, p. 178, în https://www.cairn.info/revue-d-histoire-litteraire-de-la-france-2004-1-page-71.htm
Ce fantastică fizionomie și expresivitate de Madona din picturile renascentiste.
Aspectul oriental al imbracamintii lui Voda, ca si atitudinea lui de relache, duc cu gandul la vreun satrap persan ori la vreun pasa de prin cine stie ce colturi ale Asiei.
400 de ani ne-au tinut ienicerii si spahiii in inapoiere, e una din explicatiile faptului ca Romania se integreaza greu intr-o structura logica si activa si unul din motivele raspandirii coruptiei in societate, la toate nivelurile. Functionarul otoman fiind, la vremea sa, un fel de mini-rege care taia si spanzura in domeniul lui. Nu obtineai patalamaua daca nu dadeai peschesul- si asta timp de 400 de ani. Iti intra in sange, e ca un drog.
De la integrarea in UE (care din pacate, nu e decat o alta dezamagire) a trecut prea putin timp; de la independenta, abia vreo 150 de ani.
Mai vorbim peste 300 de ani.
@Basibuzuk Esti pesimist.
In mod natural, omul are o inclinatie catre dreptate, asa ca peschesul n-ar avea sens pentru ca nu e masura valorii; sigur ca obiceiurile sunt greu de infrant, iar cultura bate planul.
De altfel, se poate pune problema si asa: ce daca se da bacsis, rezultatul conteaza.