Lovitură pentru Kovesi: Trimisă din nou în fața CSM

Inspecția Judiciară a constatat în urma unor verificări că procurorul șef al DNA a comis două abateri disciplinare după ce și-ar fi delegat consilierul judecător, Dana Tițian, să efectueze controale la două servicii teritoriale. Raportul a fost transmis Secției pentru Procurori a CSM.

„Bucureşti, 11 aprilie 2018. Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie („DNA”) pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute:

– de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea” constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la competența de a dispune și a efectua controlul tematic: „controlul pentru situații deosebite și controlul tematic se dispun de către conducătorii unităților de parchet și se realizează de către aceștia în mod direct sau prin procurori anume desemnați”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale.

– de art. 99 lit. m) teza a II a din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea în mod nejustificat (…) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiași control tematic, a încălcat cu știință dispozițiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, transpuse în dispozițiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, care se refera la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție şi prevede că acesta : „exercită controlul asupra activității procurorilor și a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnați;”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detaşat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate”, transmite Inspecția Judiciară (IJ), printr-un comunicat de presă.

„Prin încălcarea regulamentului şi desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă şi vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalităţii, imparţialităţii şi regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 şi 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituţia României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 și art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum şi prestigiului şi credibilităţii actului de justiţie în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcţia Naţională Anticorupţie”, potrivit IJ.

Raportul Inspecției a fost transmis Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Anterior, inspectorii au făcut o altă verificare în urma căreia au constatat alte abateri disciplinare în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi.

Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului șef al DNA, constatată de inspectori, se referă la înregistrările apărute în spațiul public, din timpul unei ședințe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.

„Procurorul șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilității instituției, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniștri”, de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții Constituționale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate”, spuneau inspectorii, într-un comunicat de presă, în ianuarie.

Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit „față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor”.

O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de procurorul șef, în care, spun inspectorii, „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conținut vădit denigrator, insultător și amenințător, respectiv „lași”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecți” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligația de rezervă și normele de conduită atașate profesiei de magistrat”.

De asemenea, Inspecția Judiciară susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, „care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie și prevede că acesta : „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.

În cadrul acestei acțiuni este vizat și adjunctul procurorului șef al DNA, magistratul Marius Iacob. Acesta ar fi săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa..” „constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declarație de abținere, deși se afla, în mod vădit, în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 și art. 66 Cod procedură penală”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

20 de Comentarii

    • Vrem ceva mai captivant, noi abuzuri și, eventual, restul protocoalelor ilegale secrete să rămână complet necunoscute publicului.

    • chiar daca il desecretizeaza tu oricum nu o sa intelegi nimic..o sapui aceeasi placa de latrina3 si ghitaTV

  1. Ce trebuie sa se mai intample…?! Ai ! Ce scarba si sictir…?! Asa se conduce un sistem de organe ale statului vitale pentru asigurarea ordinei si sigurantei nationale dar si a libertatii si demnitatii cetatenilor romani ?! Asa se conduce Romania, mai Plavane ?! Gogomane, gogomane, ce deziluzie si pierdere de timp !

  2. o sa-i dea sectia de procurori ai CSM-ului de o s-o doara, 10% din salariu pe 3 luni… ca in famiglie

  3. In tara securistilor si procurorilor mediocri si ce daca!
    Ei sunt statul!

  4. Țucălarii liberali o țin ca proasta în pridvor cu raportul GRECO … ! Așa cum spune Alcibiade , ce trebuie să se mai întămple în țara asta să priceapă și ultimul idiot că în spatele lozincilor bruxelleze stă cea mai periculoasă amenințare pentru ordinea constituțională din România … , un veritabil asalt în numele luptei anticorupție al grupărilor de crimă organizată format din partidele de opoziție și grupările naziste din ONG-uri și o parte a societății civile … ? A dat cumva semnalul unei noi ofensive , inteligentul lumii , editat paranoicul Coldea … , după audierea ( sanchi … , circ ) din Parlament … ?

    • La Basarabia e ok hărțuială, în România, nu. E vremea să se care. O așteaptă pârnaia.

  5. MAGISTRAT nu este o profesie ci o functie, profesia celor care ocupa functiile de magistrati (evident ca dosr judecatorii nu si procurorii care sunt doar avocatii statului in cazurile penale) este cea de JURIST, absolvent de studii superioare de drept. PUNCT. Nu se confunda lupul cu cainele de paza. Asa si cu INGINERII (profesie) pot fi directori, manageri, sefi de sectie, de ateliere, proiectanti, cercetatori etc. Asta este logica si LEGEA pe care LCK nu o cunoaste si habar nu are de limba romana..sa mai citeasca niste almanahe daca dictionarul explicativ al limbii romane ii este necunoscut.

    • Ok , LCK e o proasta , da’ tu cum reusesti sa fii asa de inteligent ?

  6. Considerați că acel control efectuat de către un judecător ar fi mai obiectiv decât un control efectuat de către procurori ? Chiar apare pe undeva știrea că doamna judecător ar fi fost și procuror , până să ajungă judecător ?

    • Este adevărat că faceți propagandă securistă în gol deși aveți feed-back negativ?

  7. Dacă o mai avea reglementată și delegare de atribuții, unde ar mai fi „știrea” ?

  8. doua „prietene” are codruta: tarnovan si garbovan. or fi aceeasi persoana?

  9. A mai rămas ceva scăpat de controlul lui don Livache? Mersul la toaletă în CSM e la liber sau numai cu aprobare de la „daddy”? În afară de protocoale, DNA, statul paralel, creșteri închipuite de salarii, salvarea lui don Livache de pușcărie, nu mai avem și altceva, serios, de făcut în România?

    • Iar urli in pustiu, Lup bavarez? Ia-l si pe Lupul singuratic din Deal si duceti-va pe…pustii, in Bavaria, ca sa va reintregiti familiile(haitele)! Iti place mai mult controlul haitei alogene si mentinerea starii criminale de lucruri?
      Cu lupul teuton paznic la oi se pot infrupta pe alese toate jivinele junglei…securiste!

  10. Astia de la inspectia judiciara dupa ce au respins raportul lui Toader in 5 minute, raport care afirma ce a vazut o tara intreaga, acum se dau de ceasul mortii si ne arata ca puterea este la ei si nu la ministrul justitiei. Daca vreti sa o dam jos pe Luluta o dam noi nu voi CEI care va uitati la tembelizor cu ochii cat cepele la ce ispravi intrale justitiei a mai facut elita DNA.

    • „tembelule” vezi ca nu Inspectia judiciara a respins Raportul Ministrului Justitiei, fii mai atent…?!

  11. Nastratine, se pare ca o cunosti prea bine pe sora lui King Kong. N-oi fi tu chiar #rezist nemes, ala de-i repereaza onoarea?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.