
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au promis miercuri că vor face tot posibilul pentru ca Uniunea Europeană să rămână ”unită și puternică” în fața ”provocării” reprezentate de revenirea lui Donald Trump la putere în SUA, consemnează agențiile AFP, Reuters și EFE.
”Președintele Trump va fi – este deja clar – o provocare”, a spus Scholz, aflat în vizită de rămas bun la Paris înaintea alegerilor anticipate convocate pentru 23 februarie.
”Poziția noastră este clară. Europa este o mare zonă economică, cu peste 450 de milioane de cetățeni. Suntem puternici. Rezistăm împreună. Europa nu se ascunde. Va fi un partener constructiv și sigur pe sine”, a susținut în fața presei cancelarul social-democrat german.
La rândul său, președintele francez le-a cerut celor 27 de state membre ale UE, și mai ales cuplului franco-german, să-și joace ”pe deplin rolul” pentru o Uniune Europeană ”unită, puternică și suverană”, care știe să-și apere ”interesele”.
Macron și Scholz au menționat printre sectoarele ce ar putea fi afectate de taxele vamale americane siderurgia, industria auto și cea chimică, sectoare esențiale pentru economia UE și aflate deja în dificultate pe fondul scăderii competitivității lor ca urmare în special a concurenței chineze și a pierderii surselor ieftine de energie în urma sancțiunilor impuse Rusiei.
Doi PERDANTI 🙁 … urati la maximum electoral de popoarele lor !
IQ=?
„URAGANE LA BERLIN” !
Daa, Pic si Poc sunt baieti mari, vor sa mictioneze din picioare! In fata bideului nu au mai fost asa tari in gura…
piticii aia 2 plus ursula plus restu degeneratzilor vestici
sint OAMENII CHINEI!
După cum se vede din configurația Trump-Orban-Ciolacu (preaumilele slugi ale lui Netanyahu), „fericiții” câștigători ai plasamentului suntem noi.
Daca o piata de 450 locuitori e mare, atunci cum se compara UE cu BRICS, o piata de peste 3.5 miliarde de locuitori?
Din pacate pentru iouropeni, leadershipul si-a taiat singur craca de sub picioare
ursula johanus macron si sholz cei mai detetestati.jermania in picaj franta la fel.romania in colaps.
Hahaha, marşşşşşş măh pidosnicilor!
Uie devine maoista. Infratirea uie cu china pentru a „combate” America. Pe noi ne-a intrebat cineva? Romania nu este federatie uie!
Ha, ha! Aieștia o băut gaz. Auzâ-i ș’ pi soroșăi: “Ioropa unită, puternica ș’ suverană”… Unită cu cine, cu Ukruina? Di putere nij’ nu puati hi vorba cân’ îț’ lipsăște sânjele (energia rusanscă) iar di suveranitati nij’ atâta timp cât stai în jenunchi în fața amiricanul’i!
Mă întreb unde vor fi plasați kazarii în următoarea configurație mondială . Asta este esența. Cei care vor rămâne cu ei pe cap o sa o duca rău de tot. Ăștia au Raul de orice fel in sânge. Restul este poveste de adormit copii.
”unită și puternică”
Sa le fie RUSINE !!
Unita si puternica in micniuni si in a te amesteca in treburile altor tari. A spus-o si Macron care nu-si vede mizeria din tara sa.
Acești vulturi de sub găină cum și au apărat Europa numai ei amândoi…un carnat fiert și un „Hulk”..
Ue este exact ca voi,politrucilor:slaba,fara prieteni si fara viitor.degeaba va uniti neputintele.ati facut praf ue,ati scufundat-o in saracie si mizerie neomarxista iar acum cetatenii va vor da un sut in kur.
Ce rezistați, papagalilor? Ați oferit Europa pe fǎraș Statelor Unite sǎ o jupoaie, iar asta e continuarea acțiunii voastre, ipocriți mincinoși! Ǎsta era planul pe care vi l-au impus americanii, aplicarea doctrinei Wolfowitz plus tratarea UE ca o colonie, plan cu care ați fost de acord, iar acum încercați iar sǎ mințiți, cum cǎ nu ați știut și cǎ „vom rezista, trebuie sǎ strângem din dinți etc. Și pușcǎria ar fi prea blândǎ pentru voi, șacalilor!
Doua cadavre politice care se imbarbateaza una pe cealalta.
Da’ cine i-a obligat sa impuna Rusiei sanctiuni care au efect negativ asupra lor?!? Nu sunt decat niste POLITRUCI strigatori de lozinci.
Doi politicieni pe faras, care in cateva luni vor fi debarcati, pretind ca vor putea tine Europa unita. S-a dus baba cu colacii, expiratilor.
Idiot.tii dau vina pe Trump acum. Hai sa vedem unde trage, ce drum alege Romania după ‘conflictul’ între UE și america lui Trump!
Diferenta e mare intre Trump (SUA) si liderii ioropeni.
Trump a spus ca va taxa (tarile) strainii ca s-o duca bine americanii, inclusiv prin renuntarea finantarii Ucrainei in timp ce liderii ioropeni ne spun ca trebuie sa saracim ca sa dam Ucrainei.
Trump zice America first, ai nostri spun europenii la urma…