Macron: „Suntem copleşiţi…?”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat, într-un interviu acordat unui săptămânal, pentru „reducerea semnificativă a imigraţiei”, începând cu „imigraţia ilegală”, şi a anunțat că guvernul va relua în toamnă proiectul de lege pe această temă, care a fost amânat de mai multe ori în ultimul an, transmite AFP.

„Suntem copleşiţi de imigraţie? Nu. Este greşit să spui asta. Acestea fiind zise, situaţia pe care o cunoaştem nu este sustenabilă şi trebuie să reducem semnificativ imigraţia, începând cu imigraţia ilegală. Avem obligaţia să obţinem rezultate”, a spus preşedintele francez în acest interviu acordat revistei Point, postat online miercuri.

„Pentru a face acest lucru, trebuie să ne protejăm mai bine frontierele externe, europene, pentru că, să ne amintim, Franţa nu este o ţară de primă intrare în Europa, ci mai presus de toate de imigrare secundară pentru străinii care au intrat printr-o altă ţară a Uniunii Europene. Trebuie să fim mai eficienţi şi în aplicarea dreptului la azil, deturnat de reţelele de contrabandişti. Acest lucru este în centrul proiectului de lege pregătit de guvern”, a spus Macron.

„Pe scurt, da, trebuie să reducem imigraţia, dar trebuie să continuăm în paralel să acţionăm prin şcoală, integrare, autoritate, Republică. Şi economie. Când ai 10% şomaj de ani de zile, nu integrezi”, a concluzionat Macron.

În privinţa acestui aspect, Macron a anunţat că ministrul de interne, Gerald Darmanin, va relua proiectul de lege privind imigraţia, a cărui examinare, începută în această iarnă la Senat, a fost de atunci amânată de mai multe ori.

„Împreună cu premierul Elisabeth Borne, urmează să-l mandatăm din toamnă pe ministrul de interne să repornească de la proiectul guvernului, să discute cu toate forţele de opoziţie care merg în aceeaşi direcţie şi să construiască cel mai eficient proiect posibil'”, a precizat el.

În timp ce executivul se chinuie să găsească o majoritate pe acest text, şeful statului „se gândeşte” şi doreşte să poată „evita” să recurgă la 49-3, articol din Constituţie care permite adoptarea unei legi fără un vot în camera inferioară a parlamentului.

Dar, adaugă el, „sunt şi eu în favoarea utilizării instrumentelor Constituţiei. Avem nevoie de un rezultat şi, prin urmare, dacă un astfel de text ar fi blocat, nimic nu ar trebui interzis”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

14 Comentarii

  1. Intreaba l pe francezul adevarat daca e coplesit de migranti.
    E cam tarziu…he he he!

  2. Atita timp cit problema nu se rezolva la sursa, adica in tarile din care pleaca acesti emigranti, situatia va ramine, in cel mai „bun” caz, la fel. Sumele imense care sint deturnate in tarile respective de o „clasa politica” ultracorupta, de cele mai multe ori cu complicitatea criminala a donatorilor vestici, in schimbul jefuirii tarii in cauza de resurse, ar trebui in mod normal sa fie destinate, centima cu centima, dezvoltarii si traiului macar intr-un minim confort al populatiei. Nu cred ca ma poate convinge nimeni ca cineva, care in loc sa cistige un euro pe zi va cistiga zece si-si va putea hrani familia, va pleca de nebun ca sa se inece pe Mediterana.

    • Aveti dreptate! Dar,este si a popoarelor respective sa vada ce se intimpla la ei. De alta parte Cind in Europa cum pun piciorul au tôt dar absolut tôt fara sa munceasca 1 ora, bine inteles ça sint atrasi decit sa munceasca.Nici in Europa unde este salar, nu muncesc.

  3. „Suntem copleşiţi de imigraţie?NU! SUNTEȚI CUCERIȚI DE IMIGRANȚI ! DEJA FRANCEZII -FRANCEZI-SUNT MINORITARI ÎN ȚARA REGELUI SOARE!

  4. Bitangul $$oroșizd pitic gerontofil, sluga Finanței mondiale „progresiste”, încearcă prin tema asta de propagandă scoasă intempestiv în față – n-a făcut nimic în direcția asta, din 2017 încoa’, DIMPOTRIVĂ! – să anuleze una dintre orientările principale ale Marinei Le Pen, pentru că ea are IARĂȘI avantaj în sondaje. Se pregătește o nouă FALSIFICARE A REZULTATELOR ALEGERILOR PREZIDENȚIALE masonă, ca și la Bideu în State……[Rumburak]

  5. Păi nu occidentul colectiv la asasinat pe Gaddafi pentru a deschide afluxul de sclavii, pardon migranți ca forță de muncă ieftină. Ce a stricat occidentul colectiv în ultimele trei decenii nu va putea fi reparat nici în 1000 de ani. Occidentul a răsturnat lumea cu susul în jos și tot degeaba, tot în faliment.

  6. Pai pana acum se opuneau imigratiei numai Polonia si Ungaria. Franta se ridica impotriva Ursulei si ideilor ei americane, adica „lasati imigrantii sa vina la sanulEuropei?”
    Gata, nu mai trimitem avioane si vapoare sa aducem imigranti si sa-i implantam in tari din Europe distrugand bugetele sociale ale tarilor membre?
    Macron nu este un FANFARON si FARISEU numai daca va pune VETO ideilor Ursulei in Consiliu!!!

  7. Ia vezi un pic discursurile lui Orban Viktor de la Tusnad, poate acu pricepi câte ceva,

  8. @ minciuni electorale 10:25
    Nu-l mai clonatZi pe RimBurKaK, trolaKul Urcac cu 2 perfecționări la CEPECA !
    Face DELICIUL forumului Coti, alături de Tataia „părere” !?

  9. Macron, singura maniera de a opri imigratia masiva din Africa, e sa invadati Saudi Arabia si Turcia si sa bagati in puscarie pe printul Salman Cel Canibal si pe Erdogan. Ei ii platesc pe arabi si pe africani sa mearga in Europa ca s-o cucereasca prin numar si fara o impuscatura. Merkel ii a dat idea. Evreu Sarkozy Cel Frumos l- a omorit pe Khadafi, dupa ce intre el si italieni ii au scos pina si untul.

  10. correctie:
    începând cu „imigraţia legală” !
    (biden a terminat rapidcu partea „ilegala”-a deschis granitza cu mexic;
    observam si stupizenia lu Trump,ala cu „zidul”:
    daca zidul e de natura POLITICA ajung numai cateva mitraliere de veghe Patriei)

  11. (editat) au reusit sa creeze haos in spatele drepturilor omului in timp ce in israel doar (editat)..jews only…soros un adevarat gigant care a stiu sa speculeze prostia si lacomia…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.