Magie antică la Hârşova: Blestemul generalului roman

,,Blestemul faraonilor”, paznicul nevăzut, asmuțit asupra celor care au tulburat viața veșnică a regelui-copil Tutankamon, are o ,,rudă”  îndepărtată  care și-a făcut de cap în țara noastră. Petrecută cu mai bine de trei decenii în urmă, profanarea unui mormânt antic descoperit în Dobrogea a declanșat furia unui alt ,,gardian” magic multi-milenar, mai puțin celebru, dar aproape la fel de cumplit precum cel din Egiptul antic. Prin 1986, Ceaușescu a decis că orașul Hârșova trebuie inclus în circuitul industriei socialiste. Ordinul era clar, lumea a sărit în bocanci, a luat poziția de drepți, a zis: ,,Am înțeles, să trăiți!” și a purces la treabă. Prima ,,reușită” a fost profanarea unor necropole străvechi. Printre ele, și cimitirul roman în care-și dormea somnul de veci un ,,locatar” din categoria ,,VIP”: un fost militar de rang înalt, probabil un general al Imperiului Roman. Lanțul de drame care s-a declanșat după aceea le-a reamintit tuturor de mormintele blestemate din Valea Regilor.

,,Pușculița” cu vestigii istorice

Hârșova: un orășel condamnat parcă la imobilism și uitare. O soartă nemeritată, căci târgul dobrogean duce în spate povara a șapte milenii de istorie. O istorie cosmopolită, uneori opulentă, alteori aventuroasă. Dar niciodată plicticoasă. O istorie care începe tocmai hăăăt, pe timpul lui ,,Moș Adam”și continuă, fără pauză, până în  zilele noastre. Vestigiile cele mai vechi, venite tocmai din Epoca Pietrei, au fost descoperite în ,,Tell”-ul neolitic de pe malul Dunării. Apoi, zona a fost locuită în Epoca bronzului și în cea a fierului. Din timpul geto-dacilor provin urmele unei așezări civile, iar romanii ne-au lăsat marea cetate Carsium. Ridicată de împăratul Vespasian, extinsă apoi de către Traian, cetatea a ,,funcționat”  aproape  fără oprire, până în 1829. În plus, subsolul Hârșovei păstrează și câteva necropole, printre care una din vremea romanilor. Acum, o bună parte dintre urmele acestui trecut bogat, pe care specialiștii le-au scos la lumina zilei, sunt adunate în Muzeul ,,Carsium” – Hârșova. Un muzeu cochet și foarte bine organizat care are, totuși, un defect esențial: are un sediu mult prea mic pentru un trecut atât de mare.

Fabricile de pe cimitir

Povestea ,,Blestemului roman” a început prin 1986. Acela a fost anul în care, din ordinul ,,Mărețului Cârmaci” s-a demarat construirea ,,Intreprinderii de Sârmă şi Cabluri”, a ,,Centralei Termoelectrice” precum și a ,,Șantierului Naval”. Dar, prima victimă a blestemului antic a fost chiar acest plan de industrializare. Deși au costat un munte de bani, cele trei ,,obiective” n-au funcționat, cu adevărat, niciodată. Din Portul Hârșova au rămas doar scheletele unor macarale de mari dimensiuni, care-și întind gâtul către cer, asemenea unor fiare de coșmar. La fel ca Portul, nici ,,Fabrica de Sârmă” și nici ,,Centrala Termoelectrică” n-au avut mai mult ,,noroc în viață”. Vechea necropolă  romană se afla exact sub ceea ce acum, în zilele noastre,  ar fi trebuit să fie ,,Platforma industrială”. Istoricii cred că iniţial existaseră câteva sute de morminte antice. De dimensiuni modeste și sărace în inventar funerar, cele mai multe au fost rase de lama buldozerelor, înainte ca specialiștii să fi fost  anunțați. Cavoul generalului a ieșit la lumina zilei pe 30 iunie 1987. O zi caniculară, în care arheologii, care oricum fuseseră chemați așa… cam pe la spartul târgului, plecaseră alungați de vipie. Dar, în ciuda arșiței, pe șantierul propriu-zis se lucra. Asta până când Nicolae Turcu, mecanicul unui utilaj, a văzut niște cărămizi ciudate care, smulse din pământ, dezveliseră o cămăruță subterană. Intrigat, omul și-a chemat șefii, iar aceștia, temându-se că ar fi vorba despre vreun depozit de muniție din timpul Războiului Mondial, au oprit lucrul și au anunțat Miliția. La rândul său, ,,Organul” a luat ,,măsuri” și a trimis la fața locului niște intelectuali deosebit de rafinați: echipajul de la ,,Circulație”. Subofițerii au venit, s-au sucit, s-au învârtit, s-au scărpinat pe sub ,,cașchete” și, până la urmă, au trimis un muncitor în vizuina de sub pământ. Omul a intrat și le-a zis că este ceva ca un sicriu din lemn și niște oase. În plus, le-a întins și un obiect din metal galben. Lămuriți astfel că nu este vorba despre nici un fel de muniție, milițienii și-au strâns catrafusele și au lăsat descoperirea pe mâna civililor. Constantin Nicolae, directorul Muzeului ,,Carsium” Hârşova, îşi aminteşte, în amănunt, ciudata întâmplare de acum trei decenii: ,,Zvonul despre descoperire s-a împrăștiat rapid, iar noi, cei implicați în săpăturile de salvare, am zburat acolo. Fiind și profesor de istorie, îmi obișnuisem elevii să aducă la școală orice obiect vechi pe care-l găseau. Recompensa era, desigur, o notă bună. Dar în ziua aia am trecut printr-o întâmplare demnă de Păcală. Pe drumul către șantier am întâlnit o femeie care venea în fugă de acolo. O fugă însoțită de un zgomot ciudat, de parcă ar fi cărat o pușculiţă mare, plină cu mărunțiş. Am oprit-o, iar ea mi-a zis că are o ulcică cu bani vechi. Bani pe care o să-i ducă fiică-sa la școală, pentru că are un fraier de profesor care le dă 10 pentru potcoave de cai morți. Am întrebat-o în ce clasă e fiică-sa și cum o cheamă, după care i-am spus: <<Știi, eu sunt fraierul.>> Mi-a dat monezile, care erau romane din sec. lV e.n, și cred că, până la urmă, i-am dat elevei o notă bună.”

Să trăiești, mortule!  

Constantin Nicolae își reamintește perfect detaliile descoperirii: ,,Era un cavou zidit care conținea trei sicrie. Unul aparținuse unui demnitar roman numit Valerianus. Celelalte două erau ale unor femei, probabil soția și fiica lui. Confecționat din lemn de stejar, sicriul bărbatului era extrem de bine conservat. Atât de bine, încât, atunci când a fost dus la Muzeul Național de Istorie, cei de acolo au crezut inițial că le murise vreun coleg, iar acela era un sicriu nou, pregătit pentru funeraliile aceluia.” În cursul cercetărilor ulterioare, arheologii au descoperit că romanul a plecat din lumea noastră ,,echipat” cu toate cele cuvenite unui militar de rang înalt: fibule din aur și inele cu sigiliu, pe care aveau dreptul să le poarte doar generalii Imperiului, foarte mulți bani, dar și alte piese din metal nobil care făceau parte din echipamentul de paradă al unui comandant de rang înalt. Conform unui vechi ritual, mortul avea gura acoperită cu foițe din aur, modelate special. Piesa cea mai stranie era însă pumnalul de paradă care a permis identificarea ,,locatarului” principal al cavoului: o armă prețioasă pe care scria ,,Valerianus Vivas”, adică ,,Să trăiești, Valerianus”. Altfel zis: ,,Să trăiești, mortule”.

Teroare în lanț

,,Blestemul generalului” s-a declanșat imediat după deschiderea cavoului antic. Ajunși la fața locului, arheologii au decis că mormântul trebuie păzit peste noapte. Cel care l-a păzit primul a fost și cel care a deschis ,,calea” necazurilor. După câteva ore, omul a fost anunțat că băiețelul său de 3 anișori a căzut peste o oală cu supă clocotită. Copilul a fost internat cu arsuri grave pe 25 la sută din suprafața corpului și a stat peste trei luni internat în spital. A doua victimă a fost tot un copil, rudă a unuia dintre cei care au pătruns primii în cavoul antic. La câteva săptămâni după deschiderea mormântului antic, nepotul acelui om a murit lovit în cap de o cărămidă, căzută de pe un bloc aflat în construcție. Coincidență? Sau poate că nu? Cert este că, în acea zi, pe șantierul cu pricina nu lucra absolut nimeni. Lanțul dramelor a continuat după alte câteva săptămâni, când tatăl unuia dintre arheologii care lucraseră la deschiderea cavoului a murit într-un accident stupid de circulație. Ceva mai târziu, unui alt arheolog i-a murit profesorul coordonator la doctorat, o pierdere aproape la fel grea ca decesul unui părinte. Iar după încă un timp, și la fel de neașteptat, a murit sora altui specialist. Puși în fața avalanșei de nenorociri, doi arheologi, soț și şoție, au făcut tot posibilul să stea cât mai departe de mormântul generalului. Iar ceva mai târziu, când li s-a ivit ocazia, au plecat definitiv din ţară. Dar poate că soarta cea mai dramatică a avut-o cel care, fie și indirect, a decis profanarea mormântului în care odihnea Valerianus. Iar acela nu a fost arheolog. La doi ani după ce a ordonat deschiderea, în mare grabă, a șantierelor de la Hărșova, Nicolae Ceaușescu și nevastă-sa, Elena, cădeau sub zidul de la Târgovişte răpuși de gloanțele Revoluției. Apoi, în timp, doi dintre copiii acestora, aflați încă în floarea vârstei și-au urmat părinții în moarte. Acum, podoabele din aur care l-au însoțit pe ultimul drum pe Valerianus se află la Muzeului Național de Istorie, expuse vitrinele blindate ale Sălii ,,Tezaur”. În schimb, din cavoul lui Valerianus a mai rămas doar o carcasă din cărămidă. Încercând să protejeze acea relicvă,  specialiștii au ridicat-o în picioare și i-au zidit intrarea. Dar, boschetarii din Hârșova au spart-o și au folosit ,,cabina” astfel creată pe post de closet. Până acum, nimeni n-a avut curiozitatea să afle câți dintre cei care au pătruns nelegiuit acolo, fie și pentru o singură dată, mai sunt încă în viață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.