Maia Sandu: Slava Ukraini!

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis joi un mesaj, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, în care a numit ţara vecină „un bastion al libertăţii pentru milioane de europeni” şi şi-a exprimat recunoştinţa pentru forţa cu care Ucraina protejează pacea şi securitatea în regiune.

„Astăzi Ucraina își sărbătorește cu demnitate Ziua Independenței. Independența este atunci când cetățenii își pot decide singuri viitorul, când au libertatea de a-și construi propria țară așa cum o văd ei. Ucrainenii, prin curajul și determinarea lor nemărginită, ne reamintesc acest adevăr în fiecare zi.

Republica Moldova privește cu adânc respect spre Ucraina, nu doar ca vecin, ci ca un simbol al rezistenței și speranței. Suntem etern recunoscători pentru forța cu care Ucraina protejează pacea și securitatea în regiune, devenind astfel un bastion al libertății pentru milioane de europeni. În această zi, speranța mea este ca pacea să revină cât mai curând în casele ucrainenilor, iar Ziua Independenței Ucrainei să nu mai fie niciodată umbrită de război și de suferință.
Slava Ukraini!”, a spus Maia Sandu.

Şi vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei, relatează MOLDPRES, care citează Biroul de presă al MAEIE.

„Astăzi este o zi importantă pentru prietenii noştri ucraineni – Ziua Independenţei. Este o sărbătoare cu adevărat simbolică, în contextul în care Rusia duce un război injust împotriva Ucrainei şi atentează la independenţa şi integritatea ei teritorială. În această zi, reafirmăm sprijinul şi angajamentul nostru neclintit faţă de suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional. Republica Moldova este astăzi în afara oricărui pericol militar datorită curajului şi a capacităţii de rezistenţă a armatei ucrainene, fapt pentru care îi suntem recunoscători. Vom continua să oferim Ucrainei toată asistenţa posibilă, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale”, a declarat Nicu Popescu, potrivit sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

36 de Comentarii

  1. O poză reprezentativă. Aşa arată doi slugoi şi trădători de neam şi țară. Felicitări Soroş, ți-ai făcut bine treaba!

  2. Progresista asta stupidă de Maia Sandu o să-și prindă urechile în Maskirovka rusească, iar România n-o să facă altceva decât să condamne deosebit de ferm vreo viitoare agresiune a Rusiei în Moldova, într-un râșnit asurzitor de palavre goale!

  3. Mai cretino, la cati bani pompeaza Romania in curul tau nespalat nu te-am vazut niciodata sa canti cu un cor de copii SLAVA ROMANIA!
    Poate ne scapa Putin de voi jigodie!

  4. Intrebarea mea:unde naiba ii gaseste mai pe toti looseri astia cu limba de lemn, si cum reusesc sa convinga plebea sa ii voteze.Macar pe vremea fanariotilor aveam o scuza-noi plebea- ca erau numiti de Inalpa Poarta.Dar acum aratam ca o banda de masochisti ce isi trage singura picioare in oua sau alte locuri, si apoi injura si striga ca ii doare.Maiaua asta arata si vorbeste ca una ce e de multa vreme in tratament prelungit pentru paranoia sau alte boli deastea psiho-logice.Oricum daca Joianis nu ar fi maritat,ar face amandoi un cuplu genial( in sensul rau)

  5. Soroista LGBTQ a primit ordin de propagandă…nimic pt Malduova ,totul pt piticul neomarxist de la kiev

  6. În asta consta măiestria occidentului, în a identifica cele mai josnice caractre și apoi a le promova la conducerea statelor țintă, sunt arme mult mai eficiente și distructive decât loviturile nucleare strategice.

  7. Si asta, ca si politrucii de la Bucuresti care au umplut peretii scolilor cu SLAVA UKRAINA, dar au interzis sa se scrie SLAVA ROMANIA, executa ordinele sefilor ei americani. Niciodata nu va striga SLAVA ROMANIA! Nici ea, nici politrucii pusi in functii la Bucuresti, cu concursul si sustinerea romanilor.

  8. Proasta asta scolita in Hamerica nici nu stie ca Ucraina nu a recunoscut NICIODATA Rep.Moldova ! Ba mai mult, nu vrea sa stie ca sudul, estul si nordul Basarabiei si insula Serpilor au fost luate cu japca de catre Ucraina sovietica si au ramas acolo si in Ucraina „independenta”…
    Slava Z !

  9. Ucraina este un bastion al coruptiei, crimei, traficului de persoane si organe umane, al armelor biologice de ucidere in masa si narcoticelor. Nu uitati de sfarsitul brusc al pandemiei odata cu interventia rusa care a inactivat laboratoarele secrete americane de raspandire a bolilor. Nuland a recunoscut asta sub juramant in fata Congesului. Ucraina nu mai apartine locuitorilor sai ci oligarhiei sataniste khazare. Ucrainenii ar trebui sa refuze sa mearga sa moara in razboi ca sa apere interesele khazarilor care le-au furat tara.

  10. Mița Baston/ bastion, republicana de la Chișnău – Liberatorii demni : ^ministerul ucrainean pentru integrarea teritoriilor OCUPATE(ilegal)^. *integrarea s-a făcut prin persecuția locuitorilor , de la interzicerea credinței străbune și a învățământului în limba maternă , până la suprimarea vieții acolo unde aceștia s-au opus . Deznaționalizarea unor ^untermensch-i *, din bastion ? ( RADO , daca-i făcut limba engleză , oficială și ai interzis româna ,vezi că *limba Reichului german vă este primordială) . Bandele fasciste Azov, Sectorul de dreapta , Kracken etc. au terorizat ani la rând populația civilă , au molestat și ucis inclusiv copii , femei și bătrâni . Liberaorii au făcut *scuturi umane , *ținte pt. tiristele Krakenate , ostateci pt.gangsteri. Călcănd pe cadavre , VIITOR pt. *lupii în blană de oaie , care behăie cu Oaia asta la unison . DIN SUTELE DE MII DE BĂRBAȚI CARE ÎȘI RISCĂ VIAȚA FUGIND DIN UCRAINA, CA SĂ N-AIBĂ SOARTA CELOR DIN CIMITIRE, câți ai în Repoblică și de ce ?

  11. Crapa putinofilii de ciuda ca Maia Sandu refuza sa fie marioneta lui Putina-tzar, dupa modelul gunoiului de la Minsk.
    Ucraina are marele merit ca a demonstrat intregii lumi cat de bestii fara omenie si cat de departe de imaginea de atotbiruitori sunt ruSS0fl0cii si RuSSofl0cia lor jegoasa.
    Rusia este o caricatura a ceea ce s-a crezut inainte de invadarea Ucrainei despre acest imperiu colonial. Era vazuta ca ditamai leul furios, dar cand a deschis botul sa raga, a scos un ,,miau” lesinat.
    Rusia nu mai sperie azi pe nimeni……[Rumburak]

    • Vă mai spusei, dar nu mă crezurati. Rumburaka este agenta ukrana. Este probabil Veorica prifisoara pensionara de limbi italice de la Temisioara, specializata in ultima vreme in limbi moi date Drogatului khazar. Cotoroanțo, ai pensia mică si nu te ajungi cu abonamentul la coafor, ieri turnai la Secu, azi iei diurna de la ma Rog.

  12. Moldova, de cind cu Maia Sandu, a devenit stat cu suzeranitate sub toti, poloni, americani, englezi si mai nou, ukrani! Astia v-ar manca, madam, ei vor nu doar Transnistria, ci si Moldova, aducind niste argumente istorice de pe vremea hatmanului Hmelinsky!

  13. MaMaie, esti atât de t.e.m.b.e.l.ă incat n-ar fi exclus ca bieții Moldoveni să ajungă carne de tun în Urcaca, pe câmpiile fertile ale lu’ Monsanto, Cargill, BlackRock (aka Rat’sChild) !
    Deci, un sincer:
    Hai siktir !?

  14. @ RumBurKaK 12:23
    Da’ pe tine te sperie Rusia, PoowliIeșene, dovadă clăbucii pe care-i faci Zilnic…?
    Ia un Rudotel, ca faci un AVC și isi pierde forumul GENIUL…
    Nu ajută ? CarBaxeaZă!?

  15. Slogan de abator, ar trebui introdus in toate unitățile de sacrificare a animalelor din țară. Urli tare: Slava Godacul! Și-i înfigi spitu în cap

  16. Ma minunez câți troli rusnaci sunt pe-aici. Pupati-l pe agresorul rus pana vi se apleacă. Când aplaudati un criminal care ataca o țară independentă, cum va numiți? De ce nu emigrati în Rusia dacă o iubiți atât de mult? Va denigrați tara, dar admirați Rusia. Democrația va pute. Vai de mama voastra! Mi-e rușine cu asemenea „romani”.

  17. Soros o fi avand si el partea lui de vina, dar si cate cozi de topor sunt prin partile orientale ale Europei, sa te tii!
    Nu are Soros atatia bani, cate cozi de topor se gasesc!

  18. asta ajunge cu munca silnica la Norilsk…

    Norilsk, Russia, has long been recognized as one of the most polluted places on Earth, because of Norilsk Nickel, the world’s biggest …

  19. Jos pălăria! Moldova are Președinte! Un președinte curajos. Nu ii este frica de Bau-bau-l înghețurilor. Toata lumea buna o admira. Bravo!

  20. (editat) cumpărată, scoasă dîn joben di C.I.A.!
    Linge clanța în continuare, (editat)!
    De-asta n-a sprijinit Marele Lickurici „unirea” peste Pruty, ci a continuat poolitichia lu’ Ilici cu „podu’ di flori”: are o bucată între Pruty șî Dniestr, 4 milioane de fraieri, ușor de controlat, prin mai puține slugi, ce nu este parte din N.A.T.O., deci o poate băga în război făra a compromite Tratatul N.A.T.O.!
    Așa a menținut statu-quo-ul și în Afghanistan (unde sunt 3 etnii cu pondere însemnată – paștu, tagici, uzbeci), și în Iraq (unde sunt două etnii cu pondere însemnată – arabi și kurzi, arabii fiind de doua confesiuni total adverse), nu i-au lăsat pe minoritari să se desprindă și să se lipească de statele-„mamă”, fiindcă nu corespundea intereselor sale strategice imediate! Iar pentru asta a aranjat din umbră ASASINAREA tagicului Massoud, dînd apoi vina pe „islamiști”……[Rumburak]

  21. Ar trebui,ca toti sorosheii sa se roage de sanatatea lui Putin..omul ne-a scapat de covid si de certificate,acum ne scapa de un vecin nazist..

  22. @Sandu
    Admir-o dupa pofta inimii pe putoarea asta. Ia-o acasa daca-ti place atat de mult, sa te lamuresti repede cu cine ai de-a face. Eu propun ca atata vreme cat putoarea asta sorosista este presedintele malefic al Republicii Moldova, sa ocolim cu grija orice fel de relatie cu republica asta care se inchina satanei prin vocea sulfuroasa a presedintelui Maiaua Sandu.
    De acord de data asta cu Viorica Balteanu

  23. Maia Sandu are testosteron mai mult decat toti sefii de stat europeni. Se opune deschis pitikaniei de la Kremlin, desi are Armata 14-a la Tiraspol.
    De aceea Maia Sandu nu este pe placul lingailor putinantropului antropoid.
    Acestor lingai le plac doar capetele plecate in fatza criminalului kremlinez. Ar vrea ca toti sefii de stat sa fie niste clone ale lui Lukasenko……[Rumburak]

  24. „Toata lumea buna o admira”

    Decand pensionarii SIE sunt lumea buna ? Mai sunt doi profi pe Coti care se autolauda fara rezultate.

  25. Pe zi ce trece ma conving mai mult ca Maia asta este o corcitura (unul dintre experimentele ratate ale lui Miciurin) dintre o vita (incaltata) si o oaie zapacita de canicula !

  26. Are o mecla de constipata si de oaie bleaga de zici ca-i „Fetita cu chibrituri” a lui Hans Christian Andersen … Desi … povestea e frumoasa, nu cred ca ar fi trebuit sa fac conexiuni cu javra asta din imagine !

  27. Vă mai spusei, dar nu mă crezurati. Rumburaka este agenta ukrana. Este probabil Veorica prifisoara pensionara de limbi italice de la Temisioara, specializata in ultima vreme in limbi moi date Drogatului khazar. Cotoroanțo, ai pensia mică si nu te ajungi cu abonamentul la coafor, ieri turnai la Secu, azi iei diurna de la ma Rog.

  28. Maia dovedeste mereu ca este o buna diplomata. Nu are nici un interes sa-si urce in cap ucrainienii extrem de nervosi si suspiciosi din republica.

  29. @ MaMaia Președinta! 21:48
    Urcacii NERVOȘI din Moldova de dincolo de Prut pot fi trimiși să AVANSEzE la 5_CotetZe sau să INCONJOARE BahmutZul.
    PăZea!?

  30. doua marionete stinghere, meschine si penibile adunate la un loc pentru „slava” comuna, slava U$ si (m)UE…simpli mascarici „progresisti”

  31. Fiti va rog mai respectuosi fata de Malaia Sandu, sluga malefica modovinesaca favorita a clanului Soros.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.