L-am urmărit pe dl Profesor Nicolae Manolescu, invitat special în emisiunea lui Rareș Bogdan, la Realitatea TV, în 10.02.2019. M-aș fi gîndit să mă întreb ce căuta acolo. M-am răzgîndit și nu m-am mai întrebat, cu atît mai mult cu cît, cocoțat pe cele mai inomabile culmi ale presei zilelor noastre, dl Profesor părea să se simtă în deplin confort. Nu mă feresc să spun că impactul vizual cu dl Manolescu m-a luat ca din oală. Mi l-aș fi dorit altfel și mai devreme, spunînd, de pildă, oriunde în spațiul public, măcar două vorbe în apărarea onoarei terfelite a unui scriitor, membru al Uniunii pe care o conduce. Despre mine vorbesc. A tăcut, a consimțit. N-aș prea crede că dl Manolescu n-a aflat despre această hăcuire în grup organizat, care a durat zile în șir. A și adus vorba despre mine pe un ton șugubăț, ca despre un tartor din Consiliul Național al Audiovizualului (instituție poreclită „Înaltul Consiliu de Supraveghere”) care l-ar putea amenda pentru te miri ce abatere de la legislația audio-vizuală. În același atrium dominat acum de serenitatea jovială a dlui Manolescu, persoană dragă mie și fost neprețuit mentor, încă se mai ștergeau urmele de sînge lăsate în urma căsăpirii subsemnatului de către ospitalierele sale gazde.
Trecînd codri de aramă, de departe vezi aproape (citat din prieteni). Dl Manolescu mă identifică pe bîjbîite: „…a fost studentul meu” (corect !), „…a făcut licența cu mine” (fals ! A fost Eugen Simion), „…și l-am debutat” (greșit ! A fost Ștefan Aug. Doinaș). Rareș Bogdan despre insul ce sunt : „Un alt derapaj major…” Îl completează dl. Manolescu : „…da, totuși, a fost șef la Europa Liberă…” Bogdan : „Acum luptă împotriva libertății de expresie…” Dl Manolescu dă din cap aprobator. Mă interesează mai puțin sau deloc opiniile despre scrisul meu ale dlor G. Liiceanu, M. Mihăieș, H.-R. Patapievici, V. Tismăneanu etc., ejusdem farinae. Părerea dlui Profesor despre ce mai învîrt eu pe pămînt nu doar că mă preocupă, dar chiar mă privește. S-a întîmplat să trudesc aproape cinci ani la o carte (Împăratul cu șapcă – Regimul Băsescu și elitele sale, Ed. RAO, 2017, 1088 pag.) unde, dacă ar fi căutat, dl Manolescu ar fi găsit, poate, argumente care, dubitativ cum îl lăsasem mai an, ar fi adăugat un supliment de îndoială șabloanelor fîlfîite de o mare parte din intelighenția umanistă de astăzi și însușite, s-ar supoza, și dă către dl Profesor. Nu am, de asemenea, nici cel mai mărunt indiciu că dl Profesor rulează, comparativ, informații din diverse surse menite să-l conducă spre un adevăr cît mai spălat de mîzga falsurilor și ferit de ispitele minciunii. Dacă însă dl Manolescu se aseamănă și se adună cu mințile cărturărești care au orbit cu luminăția lor cel puțin ultimul deceniu și jumătate atunci aproape sigur se poate conta că fuge ca dracu’ de tămîie de orice sursă alternativă de informație ce i-ar mina dumele fanteziste.
Încă mai sper că omul de dialog din dl Profesor nu s-a lepădat pe vecie de principiul audiatur et altera pars descălecat și pe la noi, pe cale livrescă, de la Seneca încoace (Medeea, act. II, sc. 2). După cum îl știam, dlui Manolescu nu i-ar fi sărit muștarul dacă l-aș fi îndemnat la un scurt exercițiu de reflecție, așa încît îi voi așeza în față, în rezumat, cîteva fapte fără știința cărora oricine o ia liniștit pe arătură.
*
Deschid o discuție cu cîteva mențiuni imperative pentru că s-a întrecut măsura. Est modus in rebus, vorba bătrînului Horațiu. Dl Manolescu s-a întrecut cu gluma. A mers, în expectativa mea, intolerabil de departe. Poate că și cele cîteva proiecte comune, minunate prin curaj și sfidare a dogmelor comuniste, poate că și experiențe personale pe care nu le-aș șterge cu buretele fără un recul nostalgic, mă îndrituiesc să-i semnalez dlui Profesor cîteva delicte pe care mi le atribuie într-un mod inechitabil și, cum să zic ?, lipsit de amenitate. Să te învoiești, cum face dl Manolescu, cu unul dintre țucălarii de frunte ai presei românești că, deși „am fost, totuși, șef” la Europa Liberă”, reprezint „un alt derapaj major” și că „lupt „împotriva libertății de expresie” e deja cam mult. Mult prea mult. De aproape vezi departe.
Iată, dle Profesor, ce socotesc eu că deosebește realitatea de balivernele prizate sub forma aceluiași talmeș-balmeș de axiome juste în amestec cu, categoric impunătoare cantitativ, grandioase tromboane. CNA a analizat plîngerile făcute la adresa tuturor radiodifuzorilor din România pe tema protestelor din 10.08.2018. N-a scăpat nimeni de această sită. Unii au fost penalizați, alții – nu. În ședința publică din 15.01.2019 a venit rîndul canalelor de știri Antena 3, Realitatea TV și România TV. Au fost luate în discuție și sesizările privind mai multe emisiuni de știri și dezbateri difuzate de Realitatea TV în perioada 06-17.08.2018. Consiliul a ascultat și „apărarea” lui Rareș Bogdan, într-un dialog civilizat, chiar afabil, cel puțin în dialogul dintre monstrul sacru cu batistuță și subsemnatul. În urma deliberărilor din Consiliu s-au degajat două propuneri de sancționare a Realității TV; cele mai multe voturi (șase) le-a strîns, în cele din urmă, propunerea mea privind „sancționarea radiodifuzorului S.C. Realitatea Media S.A., cu obligația de a difuza, în ziua de 17.01.2019, timp de 10 minute, între orele 19.00 – 19.10, numai textul deciziei de sancționare emise de CNA” (am citat din Decizia 25/15.01.2019).
Susținută de votul a șase membri ai Consiliului, hotărîrea s-a bazat pe încălcarea prevederilor art. 3 alin. 2 din Legea 504/2002 (Legea audiovizualului), precum și a articolelor 34 alin. (1), 40 alin. (4, 5) și 64 alin. (1) lit. a) din Decizia 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual (Codul audiovizualului). Decizia a fost postată pe site-ul CNA, expediată simultan și recepționată de S.C. Realitatea Media S.A. Rareș Bogdan și ortacii săi n-au ieșit așadar din șuturi, cu mințile netede și năclăite de ignoranță, ci au avut vreme să ia notă de conținutul Deciziei CNA cu cîteva ore înainte de a înfiera Consiliul și, cu stăruință, pe subsemnatul : am fi fost exponenții unor forțe oculte care ar fi primit poruncă să sufle în torța libertății de exprimare purtată în triumf de „oamenii Realității”. A ajuns, din păcate, o deprindere – pînă la un punct – hilară ca Rareș Bogdan să-și rupă toate straturile de cămăși de pe el văicărindu-se că a fost sancționat pentru culpe imaginare ce nu figurează în documentele oficiale emise de către CNA. Se pot pune față în față Decizia 25/2011 a CNA și autolapidările minuțioase ale lui Bogdan.
Vigilenta trompetă a lui Vladimir Tismăneanu, colegul de idei al dlui Manolescu, mi-a mîngîiat din nou timpanele cu un imbold demn de o somitate academică, politolog de mare respirație, profesor la Universitatea din Maryland (S.U.A.) : „Marș de-aici, javră rîioasă !” I-au cîntat numaidecît în strună echipele de profesioniști în bălăcăriri strunite de Rareș Bogdan. Dl Manolescu îi cunoaște, desigur, pe acești atleți ai sudălmii, care îi lasă în urmă, prin violența și scabrozitatea limbajului, pe pamfletagii ocazionali din interbelic. E posibil ca spiritul întotdeauna scormonitor al dlui Profesor chiar să se fi lăsat pătruns de bunăvoie, în scopuri terapeutic nedecelabile, de experiența miasmelor inhalate în mahalaua de la margine de presă a Realității TV. De la difuzarea unui text timp de zece minute s-a ajuns cît ai clipi la „suspendarea emisiei” și, desigur, la iminenta închidere a postului, cu „băgarea pumnului” în gura ultimilor cruciați ai luptei împotriva killer-ilor democrației băștinașe.
*
Citată inexact, tendențios și cu grave omisiuni, pretinsa Decizie a CNA a fost preschimbată într-o armă letală care ar fi strangulat pe bandă rulantă cele din urmă voci ale mediei libere din România. Am ascultat o bună parte din zbieretele și torsiunile mentale pricinuite de Decizia CNA. N-am putut, umanamente, să trec nemuritor, darmite rece, peste Rareș Bogdan travestit în Zarathustra și clamînd în pustie ultima mardeală încasată de la belzebuții din CNA, dar nici peste quiproquo-rile lui Denise Rifai între micuța Cio-cio-san și Ersébeth Báthory. Urmărind transporturile cu martiri expuse publicului, seară de seară, de Realitatea TV, s-a văzut de la o poștă că oferta de jertfiți pe altarul neamului româneasc a depășit cele mai entuziaste așteptări. N-avea Realitatea TV atîta spațiu de emisie la cîți mutilați stăteau la coadă să prindă un picioruș de live. Toată ograda Realității TV, de la cățel la purcel, de la gușă la căpușă, se tăvălea în chinuri groaznice, demne de carnaje, după gustul meu, mai puțin burlești. Umori pizmașe țîșneau prin toate găurile dintr-un subconștient colectiv în erupție, ca vulcanii noroioși de la Pîclele Mici și/sau Mari. Acest infern pe viu cu intrare liberă ajunsese atît de neurodepresor încît absolut nimeni din studiourile Realității TV nu mai vedea cu ochii minții incriminările din Decizia CNA.
Cei șase membri ai Consiliului au considerat, între altele, că e încălcat art. 3 alin. (2) din Lege prin care „toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.” Exemple. Realitatea TV : „Cucoș, vinovat de împușcarea manifestanților !” ; Realitatea TV : „Gazul CS – interzis pe front, bun în România !” Membrii CNA au conchis că „nu s-a adus muniție de război și nici că acele gaze ar fi expirate”. Realitatea TV : „…ați încercat printr-o propagandă tembelă finanțată de Antena 3, ați încercat, finanțată direct de Primăria București, de dna Firea, prin Alessandra Stoicescu, prin firmele ei, credeți că nu știm?” Nicio probă, se prezumă că „noi” știm, dar „vouă” nu vă spunem. Sîc. Realitatea TV : „Totul e premeditat, asta vreau să spun. Totul a fost calculat și premeditat.” De către cine?
Alt articol încălcat – 40 alin. (4) din Cod : „Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cît de justificate sunt acestea”. Realitatea TV : „…în spatele acestei grupări numită ciuma roșie de către noi sunt interesele Federației Ruse. Acești indivizi sunt trădători de neam și țară (…) Dragnea, al treilea om în stat trădează în favoarea unui dușman al României.” Realitatea TV : „Acela era (Mihai) Fifor, uite, dle, un gibon, cred că are două clase primare și știe să mănînce banane fără coajă. Dl acesta a făcut un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni în România, a dat apă la moară sută la sută propagandei rusești împotriva scutului de la Deveselu.” Realitatea TV : „…în această seară imaginea Jandarmeriei a fost afectată iremediabil, vor trece ani și zeci de ani pentru ca ea să-și refacă imaginea. Acțiune împotriva propriului popor, ceea ce nu a făcut nici măcar Erdogan în Piața Taksim, a făcut Liviu Dragnea, cu sprijinul Jandarmeriei Române care devine gașca de interlopi, oficial, în mod oficial, aștept să fiu dat în judecată de Jandarmerie, deci, oficial, Jandarmeria Română a devenit o gașcă de interlopi, la butoniera unui om în salopetă și șosete flaușate.”
*
S-a ținut seamă, de asemenea, de prevederile art. 40 alin. (5) din Cod referitoare la faptul că „moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. Realitatea TV : „…’tu-ți morții mă-tii”; Realitatea TV: „…timp de 30 de ani poporul român a primit muie de la PSD. De ce-i deranjează atît de mult că noi le reîntoarcem, cu dobîndă, ceea ce am primit timp de 30 de ani într-o zi? Să știți că muie PSD nu are nicio conotație erotică, noi nu ne putem apropia nici măcar de buzele lor, că sunt niște buze scîrboase”; Realitatea TV : „…sunați la Carmen Dan sau și-a băgat telefonul în priză, în loc de vibra… sau ce Dumnezeu și-o băga…”; Realitatea TV: „Cîți bani ai luat, bă, Chireacule, bă! Morsa competentă. Cîți bani ți-au dat, mă, să mănînci atît de mult rahat, în direct, în seara asta (…) Nerușinat ordinar! (…) Șpăgarul presei românești, astăzi, călca în picioare demonstranții din piață.”
Consiliul a apreciat că a fost folosit un limbaj jignitor la adresa unor persoane publice, nominalizate pe post (printre care Alina Mungiu-Pippidi, Maria Grapini, Petre Daea, Liviu Pop), de natură a le prejudicia în mod nejustificat imaginea, încălcîndu-se astfel art. 34 alin. (1) din Cod: „Orice persoană are dreptul la propria imagine.” Realitatea TV: „Ne întoarcem după pauză, doamna Pippidi, sunteți nesimțită!” Realitatea TV: „Da, eu am să-l votez prostul lunii pe Daea…” Realitatea TV: „Ar trebui să întrebați un medic veterinar ce este în mintea dnei Grapini, eu nu mă pricep la animale… o doamnă a cărei singură performanță este aceea de a face din niște chiloți urîți, d-ăia… știți chiloții sovietici pînă la genunchi, niște milioane de euro în anii ’90 la Timișoara, dle, n-a mai produs altceva dna Grapini, ea era această Dăncilă, încă înainte de a se naște Veorica, știți? Noi am avut, așa, întotdeauna, o mamă a proștilor care rămînea gestantă mereu. Pînă să apară dna Dăncilă, această creatură era dna Grapini.” Realitatea TV: „…Și pentru că este o seară a imbecililor fundamentali, Liviu Pop, ală cu capul mare și fără nicio circumvoluțiune… Hidrocefalul ăsta nu-și poate permite…” Realitatea TV : „Cum e ca un guvern să-și gazeze proprii cetățeni și pe copii? Dragnea, ești un nenorocit infernal, un porc ordinar, nici la nunta fiului tău nu vei avea, vom veni peste tine la Palatul Snagov, pentru nenorocirile pe care le faci! Nenorocitule! Liviu Dragnea, ești om de mizerie!” Realitatea TV : ”Dnă Carmen Dan, ați reușit performanța să lichidați definitiv una dintre armele care făceau cinste poporului român, mulți dintre jandarmi (…) își văd toată cariera și munca lor puse în umbră de o dobitocenie de ordin pe care dvs., fiind fundamental incultă, din toate punctele de vedere (strașnic spus!, n.m.), l-ați dat, la presiunea unui derbedeu penal. Liviu Dragnea care, orice ați face dvs., va înfunda pușcăria, nu numai el, și dvs. și Cucoș și toți interlopii de ultimă speță. Dnă, fiți convinsă că veți face pușcărie! Să vă fie rușine, ați condus rușine (sic!) un minister al forțelor de ordine și ați creat numai și numai dezordine (…) Păi ce mai vreți, dnă, să faceți? Vreți să intrați peste noi în case cum au făcut trupele hortyste din ’41 și să ne împușcați în propriile apartamente? Uitați-vă pe calendar, dnă, și uitați-vă în oglindă! Nu sunteți Ana Pauker, deși vă comportați ca atare!”
Consiliul a mai considerat că radiodifuzorul Realitatea TV a încălcat și prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) din Cod unde se cere „asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii”. Realitatea TV : „Într-o singură seară, Jandarmeria Română a intrat în slujba unui infractor, iar șefii Jandarmeriei Române au pus o armă de elită a Ministerului de Interne în slujba unui grup infracțional organizat împotriva propriului popor.”
Citez, în fine, din procesul verbal ce a însoțit Decizia 25/15.01.2019: „Față de toate aceste aspecte, în ședința publică din 15.01.2019, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul (Realitatea TV, n.m.) a continuat să încalce grav prevederile referitoare la informarea corectă și demnitate umană, deși în anul 2018 i-au fost aplicate 10 amenzi, în valoare totală de 145.000 lei, pentru încălcări similare. Sub acest aspect, legiuitorul prevede că, în cazul săvîrșirii repetate a unei fapte și numai după ce în prealabil difuzorul a mai fost amendat cel puțin de două ori, Consiliul poate decide aplicarea unei sancțiuni mai severe, respectiv cea prevăzută la art. 95 alin. (1) lit. a).” Așa au judecat lucrurile cinci membri ai CNA plus un „fost șef, totuși, la Europa Liberă” (cum zicea dl Manolescu) ajuns între timp „un alt derapaj major” (cum îi imputa aceluiași „-ex” Rareș Bogdan, sub privirile asertive ale dlui Profesor). Pe Bogdan îl las în boii lui, cu vacile aferente. Pe dvs. însă, dle Manolescu, m-aș încumeta să vă întreb: de la ce, păcatele mele, am derapat și încă „major”, deși „am fost, totuși, șef la Europa Liberă ?”
Radu Călin Cristea
Intr-o tara cu destui oameni „cu scoala”si cu bun simt,cum e posibil sa fie lasati 2 persoane cu o”aglomeratie de
caracteristici,istorie negativa ?Ce exemplu,putin spus nepotrivit, pentru un popor !