Marea Filantropie – politică mascată pe banii cetățenilor

”Miliardar, investitor, filantrop”, așa sunt descriși George Soros și mulți alții în presa de mainstream. Ce înseamnă ”filantrop” și ”filantropie” ne spun William A. Schambra și Michael E. Hartman, foști membri Harry Bradley Foundation, într-un articol publicat de The American Conservative.

”Majoritatea americanilor știu că filantropia este acea activitate benevolă a vecinilor și a enoriașilor din organizații mici, locale, prin care încearcă să satisfacă niște necesități umane imediate – acel voluntarism celebrat de Alexis de Tocqueville în ”Despre Democratie in America”.

Da, încă mai există filantropie de acest fel. Însă vârfurile filantropiei de azi din America sunt ocupate de instituții mari, bogate și care nu au nimic în comun cu aceasta activitate, ci o disprețuiesc.

De fapt, un dispreț asemănător a dus la apariția primilor mari granturi, la începutul secolului 20. Aceste fundații au considerat că politica socială din America trebuie să treacă de la tratarea simptomelor problemei – căci doar atât considerau că făceau amatorii în ale filantropiei inspirați de moralitatea retrogradă și de superstițiile religioase. În schimb, America ar fi trebuit să rezolve problemele o dată pentru totdeauna, ducându-se la rădăcina răului. Asta nu putea fi făcut decât prin elite pregătite profesional în acele științe sociale care să le permită decelarea cauzelor și care operează prin birocrații centralizate și organizate rațional.

Astăzi, ideea că filantropia trebuie să ”rezolve problemele o dată pentru totdeauna” este la fel de puternică. Însă, poate din cauza frustrărilor create de un secol de programe sociale ratate, această idee presupune acum aplicarea cunoștințelor experților.

Astfel, idealul filantropic a ajuns să se manifeste prin promovarea unor ”schimbări structurale profunde” în societate, împotriva a aceea ce este perceput ca nedreptăți instituționale fundamentale ale ordinii politice și economice actuale. Așa cum spunea Darren Walker, președintele Fundației Ford – unul dintre pilonii sistemului filantropiei liberale din SUA – este momentul să trecem ”de la mărinimie la justiție”.

Asta înseamnă retragerea puterii deținute de la clasa profesională a elitelor manageriale din prima etapă a revoluției filantropice. Pentru că aceste elite sunt deseori bărbați albi, ele sunt văzute automat o parte din injustiția socială structurală din SUA și, prin urmare, trebuie să plece. Acum ei sunt numiți ”salvatorii albi”, care trebuie înlocuiți de ”decolonizatori”.

Gândirea actuală arată că fondurile fundațiilor trebuie puse direct în mâna celor care au fost în mod sistematic victimizați până acum. Autorul progresist Edgar Villanueva, a publicat recent o declarație în care spune că ”filantropia trebuie să contribuie cu sume nelimitate pentru a alimenta pe termen lung mișcări conduse de negri și care militează pentru justiție rasială”.

Însă sporirea finanțării nu e suficientă, în opinia lui Villanueva. Trebuie să-i schimbăm și pe finanțatori. ”Pentru a decoloniza bogăția, cel puțin jumătate dintre cei care iau decizia încotro se duc banii – cel puțin 50% din echipă, 50% din consilieri, 50% din membrii consiliilor de administrație – trebuie să aibă cu adevărat cunoștință despre comunitățile și problemele tratate”, scrie Villanueva in Decolonizing Wealth. ”Asta înseamnă că salvatorii albi vor trebui să renunțe la fotoliile lor. Vor trebui să se retragă”.

Cum cartea lui Villanueva a apărut în octombrie 2018 și a fost citată și prezentată pe la mai toate sesiunile de formare, mesajul este bine cunoscut în lumea fundațiilor.

Influența lui Villanueva a fost reflectată când John Gorham Palfrey VII a fost ales președinte al Fundației MacArthur din Chicago. Palfrey este stră-stră-strănepotul lui Theodore Roosevelt și este absolvent al Exeter Academy, Harvard și Cambridge. Este un CV puternic, judecând după normele elitismului managerial de odinioară.

Însă criticii au considerat că alegerea unui ”bărbat alb cu pedigree este un pas înapoi în lupta pentru egalitate rasială”. Palfrey a anunțat recent că Fundația MacArthur va suplimenta cu 125 de milioane de dolari cele 1,7 miliarde de dolari pe care Fundația Ford și alții le-au donat pentru următorii trei ani pentru ”lupta împotriva pandemiei și a epidemiei de injustiție socială”. El a insistat că e momentul să ”încheiem cu privilegiul nostru de albi și cu complicitatea în menținerea sistemelor de oprimare și de inegalitate rasială în SUA”.

Palfrey a adăugat: ”Ne întrebăm: Ce mai putem face. Cum putem acționa altfel pentru o refacere cât mai echitabilă, având în centrul atenției egalitatea rasială și etnică?”.

Dacă Villanueva ar fi putut să-i răspundă la intrebare, am putea presupune că, în primul rând, i-ar fi mulțumit pentru cele 125 de milioane. I-ar fi mulțumit că a fost de acord să fie dată jos statuia stră-stră-străbunicului său din fata Muzeului American de Istorie Naturală, pentru că a fost un rasist. Și apoi, ce mai poate face Palfrey este foarte simplu: să se retragă și să-i lase pe progresiști să-i ia locul.

E greu să ne închipuim cum fundațiile progresiste vor putea să reziste în fața acestor revendicări, odată ce ele însele au promovat critica injustiției structurale în ultimele două decenii.

Miza e mare. Potrivit raportului GivingUSA2020, fundațiile au oferit granturi de 75 de miliarde de dolari în 2019, cu 500 de milioane de dolari mai mult decât în 2018 și aproape dublu față de 2004.

Indiferent că Marea Filantropie este controlată de profesioniști sau de activiști radicali, ea este departe de ceea ce înțeleg majoritatea americanilor prin filantropie. Un sondaj din iunie arată că doar 1% dintre americani ar dona bani unor organizații politice.

Însă marile fundații devin tot mai angajate politic. Se pare că singurul lucru care le ține să nu treacă la activismul politic este sfatul avocaților. Orice întâlnire a profesioniștilor din filantropie are pe agenda necesitatea justiției sociale prin orice mijloace – iar aceste mijloace implică multa politică.

Puțini americani știu despre radicalismul Marii Filantropii, însă americanii contribuie la el fără să știe, prin exceptările de la taxe de care se bucură fundațiile. În mod ironic, prima grijă a filantropiei progresiste este să extragă cât mai multe resurse de la cetățenii americani, pentru a finanța programele guvernului ce reflectă noul concept de justiție socială.

Dacă instituțiile filantropice americane ar îmbrățișa perspective sociale și politice cât mai diverse, acest lucru ar fi tolerabil. Însă puține fundații sustin puncte de vedere conservatoare. În ”Noul Leviatan”, David Horowitz a estimat că la zece fundații liberale avem și o fundație conservatoare. Iar asta era în 2012, înainte să se reverse miliardele din Silicon Valley în zona stânga a spectrului fundațiilor.

Primul răspuns al instituțiilor filantropice conservatoare la acest dezechilibru uriaș a fost inadecvat. În loc să critice argumentul justiției sociale al stângii, conservatorii au susținut că este dreptul fundațiilor să facă ce vor. În urmă cu mai mulți ani, o asemenea reacție ar fi menținut spațiul de acțiune al fundațiilor conservatoare. Însă având în vedere stângismul filantropiei de azi, această abordare face din conservatori niște apărători ai dreptului fundațiilor progresiste de a schimba America după chipul și asemănarea lor.

Situația de azi este foarte diferită de cea descrisă de francezul Tocqueville, care ar fi șocat de modul în care au fost deturnate asociațiile voluntare de către apărătorii elitelor, fie ele de stânga sau de dreapta.

A sosit vremea pentru o nouă abordare din partea conservatorilor. Poate că trebuie să reducem din puterea Marii Filantropii în America, sa o eliberăm de iluzia că poate face orice dorește pentru a schimba viața noastră politică.

Ar trebui supravegheat roul filantropiei în politică, printr-o monitorizare care are o istorie lungă și nobilă în America. Congresul ar trebui să-și întărească pârghiile legale pentru limitarea accesului filantropiei în politică.

Trebuie să examinăm cu atenție ce se întâmplă astăzi în domeniul filantropiei. Filantropia este reprezentată de o clasă progresistă dominantă formată din elite profesionale care gestionează sume uriașe din banii contribuabililor și le distribuie pornind de la ideea că ordinea politică din America este injustă. Asta vine în contradicție cu ceea ce americanii înțeleg prin acte de caritate: satisfacerea nevoilor imediate ale vecinilor, ale concetățenilor.  Filantropia de azi nu mai este supusă controlului tocmai datorită imaginii bune de care se bucura filantropia de ieri.

Oamenii sunt liberi să militeze pentru orice fel de justiție vor, inclusiv pentru justiția lui Darren Walker și a altor stângiști. Însă asemenea acțiuni ar trebui să aibă loc pe scena politica, acolo unde se poartă dintotdeauna disputele legate de justiție.

Dacă activiștii vor mai mult decât ”generozitate față de justiție”, atunci ar trebui să-și schimbe domeniul de activitate. Încurajarea mărinimiei este nucleul filantropiei americane, pentru că generozitatea este la fel de importantă și mult mai puțin dezbinătoare decât urmărirea unei viziuni sociale și ideologice rigide.”