Marii câștigători ai crizei energetice

Profitul record atins de OMV Petrom în al doilea trimestru al acestui an nu este străin de o situație prezentă în industria petrolieră mondială

Marii câștigători ai crizei energetice

Profitul record atins de OMV Petrom în al doilea trimestru al acestui an nu este străin de o situație prezentă în industria petrolieră mondială

Profitul record atins de OMV Petrom în al doilea trimestru al acestui an nu este străin de o situație prezentă în industria petrolieră mondială. Prețurile ridicate ale petrolului au afectat consumatorii din întreaga lume însă au umflat câștigurile marilor companii. Printre cele mai mari profituri realizate pentru lunile aprilie-iunie se numără: British Petroleum – 8,45 miliarde de dolari, Chevron – 11,62 miliarde de dolari, Exxon – 17,85 miliarde de dolari, Shell – 11,5 miliarde de dolari.

CEO-ul Shell, Ben van Beurden, a recunoscut, într-o declarație, impactul pe care prețurile ridicate le-au avut asupra consumatorilor din SUA și din întreaga lume chiar dacă compania sa și-a doborât propriul record de profit, tocmai stabilit în primul trimestru din 2022. „A fost un sfert turbulent pentru lume și economia globală”, a spus van Beurden. „Războiul din Ucraina a continuat, distrugând vieți și perturbând aprovizionarea cu alimente și energie și agravând viețile multora prin prețuri ridicate la energie și criza costurilor vieții”. Dar nu pentru companiile de combustibil fosil și acționarii lor.

La noi în țară, OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est, a raportat un profit net de 2,89 miliarde de lei în al doilea trimestru al anului, cel mai mare astfel de rezultat din istoria companiei, potrivit datelor transmisei Bursei de Valori București. Profitul de 2,89 miliarde de lei, un nivel maxim istoric, este cu 66% peste cel înregistrat în trimestrul precedent, și el un maxim istoric la acea dată, și de șapte ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 3 miliarde de lei față de 0,8 miliarde de lei în prima jumătate din 2021, determinat, în principal, de prețurile mai mari ale țițeiului și gazelor naturale și de cursul valutar favorabil (dolar mai puternic față de leu), parțial contrabalansate de impozitarea mai mare în explorare și producție și de volumele mai mici de vânzări

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. “ oh mia patria si bella e perduta…” Ministerele Guvernului României în ultimii ani ai “regimnul de tristă amintire”: Ministerul industriei metalurgice, Ministerul industriei chimice, Ministrul industriei petrochimice, Ministerul minelor, petrolului și geologiei, Ministerul energiei electrice, Ministerul industrializării lemnului și materialelor de construcții, Ministerul construcțiilor industriale, Ministerul industriei construcțiilor de mașini, Ministerul industriei de utilaj greu, Ministerul industriei electrotehnice, Ministerul industriei ușoare, Ministerul agriculturii, Ministerul silviculturii, Ministerul industriei alimentare, Ministerul contractării și achiziționării produselor agricole, Ministerul comerțului interior, Ministrul comerțului exterior și cooperării economice internaționale, Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe, Ministerul transporturilor și telecomunicațiilor. Stafia comunismului bântuie printre mormanele de moloz, bălarii, gropi, gunoie, șopârle, păsărele mii și lilieci. E tot ce-a mai rămas din măreția și nebunia celor care au vrut o țară “multilateral dezvoltată” independentă energetic etc…
    “ Da, mai avem cite ceva prin tara, / ceva Carpați și-o apa tutelara, / și râuri ce nu vor sa curgă-afara…” (Adrian Păunescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.