Marius Șumudică devine Tayyip Memik Șumudică

Este un personaj cu totul aparte Marius Șumudică. În Marius, se îmbină la perfecție atât antrenorul dar și actorul, scenele sale la marginea terenului aproape meci de meci devenind ceva specific ADN-ului său de temperament vulcanic, incapabil oricât s-ar strădui să-și tempereze vorbele și gesturile. Șumudică a devenit o mană cerească și pentru presa din Turcia, țara unde Marius a antrenat cel mai mult în afara României și unde se află și acum, pe banca lui Gaziantepspor. Iar show-urile marca Șumudică au fost destul de multe, ca românul să fie mai mereu în centrul atenției, în bine sau în rău. Acum tehnicianul lui Florin Niță, Alex Maxim, Denis Drăguș și mai nou Deian Sorescu este din nou mediatizat după ce a declarat că dorește să îl întâlnească pe președintele Recep Erdogan, pe care îl admiră foarte mult și, mai ales, pentru a dovedi dragostea pentru Turcia și faptul că se simte foarte bine în această țară a decis să ia cetățenia turcă.

Marius Șumudică a dezvăluit că și-a ales cele două prenume în semn de admirație față de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu care s-a întâlnit recent, dar și față de bașkanul lui Gaziantep, Memik Yilmaz. Astfel, pe antrenorul român îl va chema Marius Ninel Tayyip Memik Șumudică .

Am zis că nu renunț niciodată la cetățenia română, nici nu se pune problema, dar ar fi o onoare să devin cetățean turc dacă nu-mi afectează cu nimic cetățenia română. Atunci am bătut palma, am dat mâna, iar acum urmează procedurile. Eu mi-am ales numele, am vrut să mă cheme Șumudică Tayyip Memik, din respect pentru cele două persoane. Mereu l-am apreciat pe președinte pentru tot ce a făcut pentru fotbalul din Turcia.

Îl lăsăm și pe Ninel. Portughezii ăia cum au 5-6 nume? Ieri am trimis documentele necesare, iar în cel mai scurt timp mi-au spus că o să primesc pașaport. Eu atât am fost informat”.

Visul lui Șumi de a se întâlni cu președintele Erdogan s-a împlinit înainte de meciul din Cupa Turciei pierdut acasă de Gaziantep în fața lui Fenerbahce. Șeful statului a trecut să vadă după un an de la teribilele seisme care au produs dezastru în această regiune cum se prezintă lucrurile.

”A venit domnul Erdogan să viziteze orașele afectate de cutremur, pentru că a trecut un an de la cutremurul devastator din Turcia.

Printre altele, clubul nostru a fost reprezentat de bașkan, de mine și de căpitan. Am mers la aeroport, a dat mâna cu fiecare și am avut un dialog. Sunt onorat, să stai față în față cu un asemenea om.

Mi-a și zis ‘parcă la televizor arăți mai gras’. ‘Probabil mă duc imediat după ce mănânc vreo baclava sau ceva’, am zis, și a început să râdă. Am avut o discuție, m-a întrebat dacă vreau să fiu cetățean turc”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

7 Comentarii

  1. Cat de usor e sa treci dintr-o tabara intr-alta. Asa poate intelege lumea mai bine sacrificiul Brancovenilor.

  2. I-a aruncat Sultanul o remarca gratuita pentru a-i da de inteles ca-l stie. Oricum nu se mai spala pe mana dreapta un an. Cat despre cetatenie, una in plus nu strica niciodata. Mai ales ca Turcia este deja cea mai mare putere militara din Orientul Mijlociu si vrea mai mult.

  3. Totul la vedere, este o demonstrație că îți poți schimba identitatea că nume sau poți adăuga alte nume, este legal! Acesta metoda e folosita de infractori in strainezia cand vor a scape de agatari penal.

  4. Ce ghiaur de doi bani !!Auzi tu la el,ce prenume si-a tras??!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.