MDRT nu a contractat, nici din fonduri UE şi nici din fonduri guvernamentale, construcţia vreunui parc de distracţii în Ogrezeni sau în altă localitate din judeţul Giurgiu, a precizat ministerul, ca reacţie la datele din dosarul deputatului PDL Dan Păsat cu privire la accesarea de finanţare UE.
„Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a contractat, nici din fonduri europene şi nici din fonduri guvernamentale, construcţia vreunui parc de distracţii în localitatea Ogrezeni sau în vreo altă localitate din judeţul Giurgiu. Un astfel de proiect nu a ajuns niciodată la minister. (…) De aceea apreciem că orice referiri la un eventual amestec al MDRT şi al ministrului Elena Udrea în acest caz sunt lipsite de temei”, se arată într-un comunicat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) referitor la informaţiile din dosarul deputatului Dan Păsat, vehiculate în mass-media, cu privire la proiecte finanţabile prin fonduri europene.
Instituţia precizează că axa care ar fi permis finanţarea acestui tip de proiect este inchisă, fondurile europene alocate regiunii Bucureşti-Ilfov pentru DMI 5.2 (Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice) din cadrul Axei 5 a Programului Operaţional Regional fiind epuizate.
„Orice iniţiativă care este construită pentru a obţine finanţări europene trebuie să parcurgă o procedură legală, ori în acest caz nu există nici măcar o cerere depusă la autorităţi pentru obţinerea vreunei finanţări”, se mai arată în comunicat.
„De aceea, apreciem că orice referiri la un eventual amestec al MDRT şi al ministrului Elena Udrea în acest caz sunt lipsite de temei”, mai susţine sursa citată.