Medvedev: Rusia va fi reformată indiferent cine o va conduce

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a dat asigurări, vineri, că reformele privind modernizarea ţării şi reducerea corupţiei vor fi realizate indiferent cine va conduce Rusia, în timp ce alegerile prezidenţiale sunt prevăzute pentru 2012, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.

Reformele propuse „trebuie realizate în următorii ani independent de cine deţine indiferent ce post în ţară”, a declarat Medvedev în discursul său de deschidere a Forumului Economic din Sankt Petersburg. Cu mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale, actualul locatar al Kremlinului şi puternicul său premier, Vladimir Putin, nu şi-au anunţat intenţiile, iar acesta din urmă nu a exclus să revină la Kremlin.

Medvedev a insistat asupra voinţei sale de a reduce implicarea statului în economie.

„Vreau să anunţ foarte clar: nu punem în aplicare un capitalism de stat”, a declarat el, adăugând că o creştere economică stabilă dar lentă nu va mulţumi Rusia.

„O altă stagnare se poate ascunde în spatele stabilităţii”, a explicat el.

Preşedinele rus a apreciat că statul ar trebui să renunţe la controlul a numeroase întreprinderi şi a considerat planurile de privatizare prevăzute de Guvern ca fiind încă „prea modeste”.

În octombrie 2010, Guvernul a aprobat un colosal program de privatizare în valoare de 42 de miliarde de euro pe cinci ani, inclusiv banca publică VTB, banca semipublică Sberbank, compania petrolieră Rosneft şi numeroase alte companii cheie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.