La scurt timp după meci, Comisia Centrală a Arbitrilor a emis un comunicat ferm prin care recunoaşte că decizia lui Radu Petrescu de a anulat golul oaspeţilor a fost eronată, relatează Prima Sport.
„În urma examinării imaginilor video şi a discuţiilor purtate cu oficialii jocului, s-a stabilit că decizia luată în minutul 86 al meciului a fost eronată. Nu a existat poziţie de ofsaid şi nici fault în atac, astfel că golul ar fi trebuit să fie validat.
Din păcate, conform protocolului VAR, intervenţia arbitrajului video nu a mai fost posibilă, întrucât fluierul arbitrului a fost auzit înainte ca mingea să intre în poartă, fapt ce a eliminat posibilitatea revizuirii şi corectării deciziei.
Comisia Centrală a Arbitrilor recunoaşte impactul semnificativ pe care astfel de erori îl pot avea asupra desfăşurării şi rezultatului unei partide. În consecinţă, arbitrul va suporta măsurile care se impun în urma acestei greşeli majore.
Totodată, CCA îşi reafirmă sprijinul faţă de arbitri şi înţelege complexitatea deciziilor luate în timp real, însă subliniază angajamentul ferm pentru menţinerea celor mai înalte standarde de arbitraj. Comisia rămâne dedicată principiilor de corectitudine, transparenţă şi îmbunătăţire continuă”, este comunicatul CCA.
Dani Coman: Suspendare pe viaţă pentru arbitru!
Președintele celor de la FC Argeș, Dani Coman, a avut o avalanșă de declarații dure la adresa arbitrului Radu Petrescu. În exclusivitate pentru Prima Sport, Coman a spus că centralul ar trebui suspendat pe viață.
„Nu există explicaţie! Nu există! Ce explicaţie? Nu l-a atins pe jucător advers, nu a fost ofsaid, nu a fost fault, nu a fost nimic. Efectiv a vrut să anuleze golul! M-am dus să-l întreb şi nu a vrut să vorbim nimic! Nu le-a spus nimic nici jucătorilor, e prea mare pentru fotbalul românesc. Gata! S-a terminat! Să se termine şi cu Radu Petrescu!
I-am protejat destul, am zis că sunt oameni şi greşesc şi ei. N-am nimic împotrivă că a greşit la faulturi, a greşit de multe ori astăzi, n-am nicio problemă. Dar să anuleze un gol valabil? E viciere de rezultat! Să încerce să ne scoată din play-off?!
L-am întrebat ce a fost la faza respectivă şi nu a zis nimic. Absolut nimic! Nu are de unde să ştie vreo explicaţie dacă nu a fost nimic. Aştept să văd câte etape îi dă suspendare căci trebuie suspendat pe viaţă!
Nu a fost om, şi-a bătut joc de un oraş întreg, de munca unor oameni! Gata!
Să se lase de arbitraj, să arunce fluierul că îl ţine degeaba în mână.
Nici nu mă interesează dacă mă suspendă, e viciere de rezultat iar Radu Petrescu trebuie să iasă din arbitraj. Punct!„, a spus oficialul argeşenilor, în exclusivitate pentru Prima Sport.
La Digi Sport, Dani Coman a dus declarațiile chiar mai departe, relatează Golazo.
„Păi, știți ce merită ăștia? Că n-am făcut-o niciodată și tot timpul le-am luat apărarea, i-am protejat. Păi, merită bătuți și călcați în picioare, că își bat joc de munca noastră.”
Primarul Piteștiului: Nu suntem doriți acolo
Pe lângă Dani Coman, preşedintele echipei, în cadrul emisiunii Fotbal Show de la Prima Sport a intervenit şi Cristian Gentea, primarul Piteştiului.
„Dacă dumneavoastră aţi înţeles..eu n-am văzut nimic. În repriza a doua am făcut figuraţie, dar am avut golul acesta, iar cu o victorie eram în play-off. Se pare că nu suntem doriţi acolo. Pentru mine e o mare dezamăgire. În afară de Primărie şi alţi oameni de afaceri mai mici, nimeni nu ne ajută.
Voiam să ni se dea ce era al nostru. E o bătaie de joc, mi-e clar că nu suntem doriţi acolo. Nu am văzut atâtea utilaje ca astăzi la arena “Nicolae Dobrin”, dar degeaba. M-am chinuit 5 ani dar parcă nu mai am niciun fel de..sunt dezamăgit.
Să spună domnul Panduru, în minutul 6 a fost fault de galben la Sadriu? De ce, că ştia că are 8 galbene şi stă cu Farul? A venit arbitrul cu lecţiile învăţate.
Vă daţi seama ce dezamăgire e acum în oraş, la echipă…FC Argeş nu are voie să fie acolo (în play-off). Probabil terminăm pe 8, că mai jos nu ne putem duce.”, a spus Gentea, în exclusivitate pentru Prima Sport.
Romanii fac greseli voite. De fura si ucid unii pe altii cu o placere de nedescris.