România a învățat lecțiile necesare și instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, marți, la întâlnirea cu opt membri ai Congresului SUA primiți la Cotroceni.
Cotroceniul a transmis un comunicat de presă despre întrevedere.
”Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit marți, 15 aprilie 2025, la Palatul Cotroceni, o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii, aflată în vizită oficială în România.
În cadrul întrevederii, au fost abordate principalele domenii ale Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, cu accent pe componenta de securitate, cooperarea economică și perspectivele de dezvoltare ale relației bilaterale.
Președintele Ilie Bolojan a reafirmat angajamentul ferm al României față de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, subliniind că acesta reprezintă un element-cheie al politicii externe și al arhitecturii de securitate națională.
Președintele a evidențiat importanța consolidării prezenței americane în România, în special în contextul actualelor provocări de securitate din regiunea Mării Negre. A subliniat că România contribuie activ la securitatea Flancului Estic al NATO, iar cooperarea strânsă cu SUA este esențială pentru o descurajare eficientă.
Un alt subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit evoluția procesului de includere a României în Programul Visa Waiver. Ilie Bolojan a transmis că acest obiectiv reprezintă o prioritate a agendei bilaterale și o așteptare a cetățenilor români. România își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu autoritățile americane pentru finalizarea acestui proces într-un termen rezonabil și cu un rezultat pozitiv.
De asemenea, a fost subliniat interesul comun pentru dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, prin atragerea de investiții americane și extinderea cooperării comerciale. În contextul actual al economiei românești, există un potențial semnificativ de aprofundare a relațiilor economice bilaterale.
În ceea ce privește procesul electoral din 2024, Președintele interimar a precizat că România a învățat lecțiile necesare și că instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice.
Totodată, au fost abordate teme de interes regional. Președintele interimar Ilie Bolojan a vorbit despre importanța consolidării securității pe Flancul Estic al NATO, ca element esențial pentru menținerea stabilității în regiune. În acest context, s-a discutat despre sprijinul oferit Ucrainei în fața agresiunii ruse și susținerea fermă a parcursului european al Republicii Moldova. România rămâne un partener responsabil în cadrul comunității euroatlantice, angajat în apărarea valorilor democratice și în promovarea stabilității și securității în regiune.
Din delegație au făcut parte opt membri ai Congresului SUA, reprezentând ambele partide politice: Vern Buchanan (Republican – Florida), Dina Titus (Democrat – Nevada), Lloyd Doggett (Democrat – Texas), Ted Lieu (Democrat – California), Neal Dunn (Republican – Florida), Ilhan Omar (Democrat – Minnesota), Anna Paulina Luna (Republican – Florida) și Andy Ogles (Republican – Tennessee)”, se arată într-un comunicat transmis de Palatul Cotroceni.
La discuţii au participat şi consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Bogdan Mazuru şi Luminiţa Odobescu.
fisssssssss…..
americanii au pierdut controlul G7 si mai santajeaza cu taxe si mai tin cativa soldati,ptr ca nu mai fac fata
recesiunii pe care inca incearca sa o mai ascunda pentru interes economic: iesirea la suprafata apei sa mai traga cate o gura de oxigen …
Lectia pe care a invatat-o Romania e sa nu lase rezultatul alegerilor la mana/votul cetateanului nerecunoscator. Cum a spus un comentator strain pe un post TV strain (tara NATO si UE) in Romania democratia a trebuit ferita de alegatori.
Cum zicea Stalin, „Nu conteaza cine voteaza , conteaza cine numară voturile”.
Alegerile sunt organizate si voturile sunt numarate de fix aceiasi care au aruncat la gunoi precedenta.
Viitorul Partidului arata bine.
Nu si democratia mioritica. Vorba acea romaneasca, mortul (democratia) de la groapa nu se mai intoarce”
Bolojan un trepanat iesit din scula lui Iohanis
@Murphy spune:
15 apr. 2025 la 16:47
„Despre ce ar trebui sa scriu ca să apară postarea ?”
Si eu am pus aproximativ aceasi intrebare.
Se pare ca nu ai voie sa critici Partidul, Puterea .
Sper ca cenzorul sa ne spuna ce avem voie sa scriem si ce nu.
Am ȋncercat să postez ( acelaşi text , dar cu mici ajustări ) ….. rezultat ….. postarea nu a „apărut”.
Adevărul e că am „criticat”…..
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Despre ce ar trebui sa scriu ca să apară postarea ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Ăștia nu sunt de -a lui Trump! Se vede ca-s pe invers! Sunt globaliști Lgbtiq de a lui Baiden! Mars potaie!!!!
Daca le-ar fi invatat ar fi reluat turul 2 cu trei candidati prin introducerea Dianei Sosoaca ca si compensatie ptr faptul ca a fost ilegal data la o parte.
Trebuie sa fi spălat bine de tot pe creieraș ca să iei drept bun acest zis mesaj!
TRAIASCA ROMÂNIA SUVERANĂ!
JOS DICTATURA SI CENZURA PNL-PSD-UDMR!
romania n-a fost niciodata suverana si nu a fost niciodata romania . romania nu inseamna ceea ce crezi tu ca inseamna. romania era denumirea reala a imperiului denumit de istoricii din vest dupa caderea lui – bizantin dupa denumirea latina a capitalei constantinopole adica byzantium. numele tarii pe care tu o crezi ca fiind a ta este copiat ca si alte mituri fondatoare – Miorita, pestera Sf Andrei, Izvorul Tamaduirii – in mare majoritate de la greci peste care s-a dat o spoiala de latinitate mason1c franceza ca sa aiba legitimitate in „eliberarea” „fratilor” erdelyieni (sic!) de sub jugul imperial austro-ungar! LOL!
Cum e corect: „Masajul oficial al Cotroceniului despre întrevederea cu americanii: ”România va învăța lecțiile”
PS Ai dreacu cin’ va minte!
Ilhan Omar in delegatie! Sa mori de ras, nu alta.
Inși cu califuicare demagogică, într-un subiect grav. nu au ce căuta Bolovan, Odobescu, Diaconescu într-o treabă gravă. România are alte captete. responsabile și pregătite. Timpul va dovedi impostura ălora.
De 35 de ani tot învățați, dar de fiecare dată concluzia e aceeaşi:
P$D = PeNaLe = PD = FSN = UDMR = UNPR = PMP = USRI = AUR = ALDE = PP-USLA = SOS = POT = ŞOR = BOR = CCR = PENSII SPECIALE = MAFIE = SECU!
Nu e prost stufosul chelios să spună adevărul! Prezintă ca fiind un succes aceasta vizita, dar vom afla in scurt timp adevărul de la partea cealaltă. Cică au învățat! Tot învață și tot aceleași mizerii politice rămân.