
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a transmis, luni, că îşi continuă recuperarea la Institutul Clinic Fundeni, unde a fost internat în urmă cu câteva zile în stare gravă. Ce i s-a întâmplat, povesteşte chiar el.
”Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune şi că mi-aţi transmis energia voastră pozitivă. Din păcate, în urmă cu o lună, într-un spital privat din Bucureşti, la o banală înlocuire a unui stent la rinichi, am ajuns în situaţia în care şansele mele de supravieţuire erau aproape de zero. Familia a cerut transferul de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni, iar acum sunt bine datorită domnului profesor Irinel Popescu şi echipei sale. Cu ajutorul lor, sunt în viaţă acum şi mă recuperez. O să vă ţin la curent şi sper să vă aduc numai veşti bune. Al vostru, Mihai Leu”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
Leu (55 ani) a câştigat titlul mondial WBO la categoria semimijlocie, dar după încheierea carierei în box a continuat ca pilot de raliuri, câştigând titlul naţional în 2003.
bine ca n-ai ramas fara vreun organ, in spitalul „donatorilor” de organe..
Să fi fost spital de stat să fi văzut DNA, medici arestați, săptămâni de circ mizerabil mediatic cu cătușe, asistente și director medical ore multe la audieri, ministrul Rafila dând declarații de lepădare. Ați auzit de vreo investigație la vreun spital privat din România pentru malpraxis?
ma bucur ca ati uitat ca va indemna sa va vaccinati – in rest… plingeti de mila lui.
sanatate multa