Aproximativ 250 de mineri din schimbul întâi de la punctele de lucru Crucea şi Botuşanu ale Exploatării Miniere de Uraniu Crucea au intrat luni în grevă spontană, refuzând să coboare în subteran şi cerând ca majorarea cu 15% a veniturilor, obţinută recent, să fie inclusă în salariul de bază.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că în urma protestelor declanşate în luna august minerilor le-au fost majorate salariile cu 15 la sută, însă această creştere nu a fost inclusă în salariul de bază.
Sinescu a spus că angajaţii Exploatării Miniere de Uraniu Crucea au primit tot ceea ce li s-a promis în urma protestelor din august, iar creşterea cu 15% a fost achitată, dar nu a fost inclusă în salariul de bază întrucât pentru aceasta ar trebui modificat contractul colectiv de muncă.
Prefectul a susţinut că modificarea contractului colectiv de muncă se va face în 2013, în noul buget al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU).
La începutul lunii august, aproximativ 300 de mineri de la Crucea s-au blocat în subteran, în semn de protest faţă de condiţiile de muncă şi de salariile mici.
Minerii s-au plâns atunci că salariile lor nu au mai crescut din 2009, ei câştigând, după aproximativ 15 ani de muncă, în jur de 1.500 de lei pe lună, sumă în care intră şi sporurile, în condiţiile în care mina Crucea este singura mină de uraniu din România, precum şi furnizorul de materie primă pentru centrala nucleară de la Cernavodă.