Premierul Florin Cîțu a declarat că îi „înțelege” de minerii care protestează, dar le dezaprobă „soluția”, în fapt protestele. Asta în timp ce premierul căuta încă „soluții”.
Ulterior, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat rezultatul negocierilor de luni cu liderii minerilor din Valea Jiului și le-a cerut protestatarilor să renunțe la protest.
„Vom aloca bani în trei tranșe drepturile salariale restante după cum urmează. Plata salariilor pe trei luni, plata salariile compensatorii pentru angajații care intră în pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului în și spre locul de muncă precum și tichetele de masă. În același timp, în prima tranșă vom acorda și bani pentru plata subvenției de căldură. Practic, împreună cu reprezentanții minerilor am stabilit ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 27 minerii să poată încasa drepturile salariale restante și o parte dintre beneficiile restante cum sunt tichetele de masă și banii de transport. Un alt mare avantaj este că toată compania energetică Hunedoara capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizase și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung”, a spus ministrul Muncii.
Raluca Turcan le-a cerut celor 70 de mineri blocați în mină să iasă la suprafață.
„Îmi exprim speranța ca prin soluțiile identificate astăzi, minerii să înceteze greva, să iasă la suparafața, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”, a mai spus ministrul Raluca Turcan.
Reprezentanții minerilor au declarat că sunt mulțumii de cele obținute în urma discuțiilor și au anunțat că protestul trebuie să se încheie. „Trebuie să ne oprim, avem asigurările că cele negociate vor fi respectate”, au spus ei la finalul discuțiilor de la București.
De asemenea, ei au anunțat că marți vor avea loc noi discuții cu ministrul Energiei și cu președintele Consiliului Județean Hunedoara pentru a se stabili viitorul minelor și al termocentralei Mintia.
Cei 70 de mineri blocați de 7 zile în subteran, în Mina Lupeni, din județul Hunedoara, au ieșit la suprafață, luni seara, după ce au primit asigurări că drepturile salariale le vor fi achitate.
Porțile Minei Lupeni s-au deschis cu puțin timp înainte de ora 20.00, când au început să iasă minerii care se blocaseră în subteran pentru că aveau salarii și drepturi restante de mai multe luni.
Ortacii au fost întâmpinați de sute de colegi, de familii și de mai mulți locuitori din județul Hunedoara.
„Mulțumim lui Dumnezeu. M-am pus în genunchi la ieșirea din mină. Numai Dumnezeu mai putea face… Îmi era frică să nu pățească cineva ceva. Chiar dacă mai sunt mici nelămuriri, nu am vrut să pun în pericol viața minerilor din subteran. Am decis, împreună cu ei să mergem înainte, să ieșim afară”, a spus unul dintre mineri la ieșirea din Mina Lupeni.
„Vulcanul e cu voi”, „Unitate”, „Cinste lor, cinste lor minerilor”, au scandat oamenii care i-au așteptat pe mineri să iasă din subteran.
Minerii de la exploatările de cărbune Livezeni, Vulcan şi Lupeni au protestat timp câteva zile pentru că nu au primit salariile. Lefurile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit plătite în 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie.
Daca „au gasit solutia” in urma grevei, atunci de ce nu „au gasit solutia” timp de un an de zile de cand minierii nu si-au primit drepturile? N-au vrut sa le gaseasca! Niste bestii!