Complexul Energetic Hunedoara (CEH), un colos care cuprinde termocentralele Deva şi Paroşeni, precum patru mine viabile din Valea Jiului, are o situaţie financiară dezastruoasă şi riscă falimentul, susţine ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Ieşirea în decor a complexului ar însemna privarea României de 5% din producţia de energie electrică a ţării. “Situaţia financiară a companiei este dezastruoasă şi temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment. O astfel de situaţie este complet inadmisibilă pentru că ne-am vedea puşi în faţa unei probleme sociale enorme în Valea Jiului şi a unei probleme de siguranţă a sistemului energetic naţional”, a declarat ministrul Grigorescu înainte de întâlnirea pe care a avut-o azi, 28 decembrie, cu managementul companiei, cu sindicatele din minerit şi cu autorităţile locale.
În timpul discuţiilor, Grigorescu a cerut conducerii CEH “să îşi asume situaţia în care se găseşte compania, să înţeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase şi să împiedice alunecarea înspre o situaţie fără remediu”. Starea dezastruoasă este rodul unor comportamente economice defectuoase care au pus în pericol însăşi existenţa companiei. Cine nu înţelege că e nevoie să îndreptăm rapid greşelile din trecutul îndepărtat sau mai apropiat nu va face echipă cu noi. E momentul în care depolitizarea şi reprofesionalizarea companiei nu mai pot fi amânate sub nicio formă. Cateva elemente pe care se vor concentra actiunile in perioada urmatoare: probleme de mediu, asigurarea stocurilor minime de carbune şi consolidarea financiară a societăţii”, a declarat Grigorescu după întâlnirea cu şefii de la CEH.
Complexul Energetic Hunedoara este un colos cu picioare de lut, o companie înfiinţată prin comasarea a patru mine de huilă considerate viabile, Lonea, Lupeni, Vulcan şi Livezeni, şi două centrale electrice care ard huilă, Paroşeni şi Mintia Deva. Scopul înfiinţării societăţii a fost acela de a se renunţa la gaura neagră numită Compania Naţională a Huilei, cel mai mare restanţier la statul român, însă în doar doi ani de funcţionare, CEH a ajuns să devină ea însăşi o mare datornică la bugetele statului. CEH inregistra la finele lunii martie 2015 datorii de 942,2 milioane lei, din care datorii restante în suma de 432,8 milioane lei. La sfârşitul anului 2014, CEH raporta pierderi de 356 milioane lei.
CEH produce curentul cu cheltuieli uriaşe, cele mai mari din ţară, iar cărbunele din Valea Jiului nu poate fi transportat mai mult de 100 de km din raţiuni economice. Singurele centrale unde poate fi ars sunt tocmai cele două deţinute de CEH: Mintia şi Paroşeni.
Statul român a iniţiat acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 167 de milioane de lei, sprijin care are girul Comisiei Europeane dar cu condiţia ca societatea să returneze un alt ajutor de stat, primit ilegal de companie, prin contracte directe cu Hidroelectrica. Totodată, Bruxelles-ul a impus drept condiţie pentru acordarea ajutorului separarea părţii termo de minele de huilă şi realizarea unui plan de restructurare, care trebuia prezentat în şase luni. Finanţele nu au eliberat ajutorul până când nu se returnează recuperarea celui legat de contractele cu Hidroelectrica. În acest caz, CEH s-a împrumutat de la Trezoreria statului. Într-un final, compania a primit o singură tranşă, de 98 milioane de lei. Târziu, pentru că nu a reuşit să cumpere la timp cota obligatorie de certficate de carbon, pentru că este poluator, şi din această cauză s-a ales cu o amendă de 538 de milioane de lei, de la Ministerul Mediului. Asta înseamnă o sumă de trei ori mai mare decât ajutorul solicitat.
Mai mult decât atât, până la finele acestui an, România este obligată să prezinte Comisiei Europene un plan de restructurare a CEH, document încă nefinalizat. Planul de restructurare, pe care trebuie să-l elaboreze ISPE, companie care face parte din grupul Romelectro, este o necesar ca urmare a accesării ajutorului de 167 milioane de lei. Dacă în termen de şase luni de la momentul acordării împrumutului de stat, societatea nu prezintă un plan de restructurare sau dovada restituirii ajutorului de stat individual pentru salvare, aceasta este obligată să prezinte un plan de lichidare voluntară.
Ministerul Energiei estimează pentru 2015 pierderi de 404 milioane de lei la Complexul Energetic Hunedoara, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2015.