Ministrul Muncii a declarat că principala prioritate a autorităților este protejarea persoanelor vulnerabile aflate în centrul anchetei desfășurate de DIICOT, anunțând că a fost demarat de urgență procesul de transfer al beneficiarilor către centre autorizate. Potrivit acestuia, toate persoanele identificate beneficiază de supraveghere medicală și asistență permanentă, iar autoritățile au realizat un triaj pentru a stabili soluțiile potrivite pentru fiecare caz.
Oficialul a precizat că nu va comenta ancheta penală aflată în desfășurare, subliniind că vinovăția va fi stabilită exclusiv de instanță. Totodată, acesta a atras atenția că îngrijirea unui număr mare de persoane vulnerabile nu poate fi desfășurată legal de o persoană fizică, indiferent de intențiile acesteia, ci doar în cadrul unor servicii sociale acreditate și licențiate.
Ministrul a amintit că încă din 2016, în perioada în care ocupa aceeași funcție, a solicitat ca persoana vizată de anchetă să fie sprijinită pentru a intra în legalitate prin obținerea licenței necesare, și nu sancționată. Potrivit acestuia, propunerea a fost refuzată, activitatea continuând să fie desfășurată ca persoană fizică.
În lipsa unui cadru legal clar, situația a rămas ani la rând într-o zonă gri, în care persoane vulnerabile erau găzduite fără ca autoritățile să poată interveni eficient prin mecanismele prevăzute pentru serviciile sociale licențiate. Ministrul a recunoscut că instituțiile statului ar fi putut face mai mult pentru a rezolva problema, afirmând că, în timp, situația a fost tolerată și amânată.
UPDATE BREAKING Azilele groazei de la Bihor. DIICOT investighează moartea a sute de oameni
Acesta a mai precizat că, în 2025, Ministerul Sănătății a sesizat DIICOT după apariția unui caz care viza șapte persoane vulnerabile din județul Mehedinți, iar ulterior Corpul de Control al Ministerului Muncii a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
În final, ministrul a subliniat că, pe lângă finalizarea anchetei penale, este necesară modificarea legislației pentru eliminarea lacunelor care au permis funcționarea unor astfel de activități în afara sistemului de autorizare. Potrivit acestuia, obiectivul imediat rămâne relocarea persoanelor vulnerabile în condiții sigure și consolidarea mecanismelor de control pentru serviciile sociale destinate acestora.
Privat = jaf și jale.