Cea mai scăzută temperatură a sezonului, la nivel naţional, s-a înregistrat vineri dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 10 grade Celsius, potrivit Agerpres.
Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Lajos Kriszina, a declarat că această valoare s-a consemnat la ora 7.30, după ce toată noaptea a fost foarte frig, cu temperaturi de minus 7 şi minus 8 grade Celsius,
Şi în celelalte localităţi harghitene mercurul termometrelor a coborât sub minus zero grade.
La Joseni s-au înregistrat minus 8,5 grade Celsius, la Topliţa au fost minus 8 grade, cu brumă şi ceaţă, la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat minus 4 grade, iar la Bucin termometrele au arătat minus 3 grade Celsius.
Aceste valori sunt obişnuite în Harghita, judeţ care şi-a căpătat renumele de Polul Frigului sau Mica Siberie, din cauza iernilor lungi şi geroase