Mircea Geoană. „Această iluzie s-a sfârşit”

El mai afirmă că România are o vocaţie de a juca un rol multiregional în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

De (V.N.)
Mircea Geoană. „Această iluzie s-a sfârşit”

El mai afirmă că România are o vocaţie de a juca un rol multiregional în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Mircea Geoană. secretarul general adjunct al NATO a vorbitd, într-un interviu acordat Agerpres, despre paşii pe care România ar trebui să îi urmeze, pentru a evolua în interiorul Alianţei. El menţionează investiţiile în Apărare şi alocarea a minim 2% din PIB în acest sens.

„Multe ţări din regiunea noastră – Polonia, Cehia, Bulgaria – au companii private în domeniul militar care, în clipa de faţă, se dezvoltă exponenţial. Cred că avem încă de construit şi de recuperat timp preţios pe care nu l-am folosit bine, dar nu este o chestie strict românească. Sunt multe ţări vest-europene care au crezut că pot colecta dividendele de pace şi că doar America trebuie să investească în securitate şi că în Europa poţi să neglijezi securitatea naţională. Această iluzie s-a sfârşit şi toţi aliaţii au în plan să aibă cel puţin 2% din PIB pentru Apărare, dacă nu acum, măcar într-un orizont cât mai apropiat”, spune Mircea Geoană.

El afirmă că România are o vocaţie de a juca un rol multiregional în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.