Mircea Lucescu a anunțat lista de stranieri

Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, lista preliminară cu cei 19 ”stranieri” convocaţi pentru partidele echipei naţionale a României cu Cipru şi Lituania din luna octombrie.

Printre jucătorii convocaţi care evoluează în străinătate se numără Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Horaţiu Moldovan, Denis Drăguş, George Puşcaş, Andrei Raţiu, Dennis Man şi Valentin Mihăilă. Noutatea este mijlocaşul Vlad Dragomir, de la FC Pafos.

Echipa naţională a României întâlneşte la 12 octombrie (ora 21:45, AEK Arena din Larnaca), selecţionata Ciprului şi în 15 octombrie (ora 21:45, Stadion Dariaus ir Gireno din Kaunas), reprezentativa Lituaniei în Liga Naţiunilor.

Lotul final pentru aceste două meciuri, care va fi format dintr-o parte dintre ”stranierii” de mai jos plus jucătorii din competiţia internă, va fi anunţat ulterior.

Cei 19 fotbalişti care evoluează la cluburi din străinătate convocaţi preliminar sunt:
Portari: Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită, 26/0), Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia, 11/0);

Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 23/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 23/0), Adrian Rus (Pisa/Italia, 22/1), Andrei Burcă (Baniyas/Emiratele Arabe Unite, 33/1), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia, 1/0);

Mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 19/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 24/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 61/7), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 76/15), Vlad Dragomir (Pafos/Cipru, debutant), Dennis Man (Parma/Italia, 30/8), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 26/5), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia, 41/5), Florinel Coman (Al Gharafa/Qatar, 18/1);

Atacanţi: Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia, 17/4), George Puşcaş (Bodrumspor/Turcia, 45/11), Daniel Paraschiv (Oviedo/Spania, 1/1).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. „stranieri”, „diasporeni”

    Singura țară-n lume care-și bate joc de co-naționalii duși să-și câștige pâinea dincolo de granițe !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.