Mircea Lucescu – meci cheie

Aș face orice pentru Mircea Lucescu. Nu vreau să piardă acest meci. Zeci de mii de oameni ar face la fel. Îi datorăm clipe de bucurie și sentimentul că și-n fotbal este mult loc pentru fair play, pentru loialitate, pentru bun simț, pentru idei spectaculoase și pentru bun gust, pentru sacrificiu și devotament.

A căzut pe marginea dreptunghiului de iarbă, dar s-a ridicat, încercînd să continue.

Sentimentul acesta de respect și de obligație față de el îl am acum, cînd viața lui e pusă la o dureroasă încercare. Timpul insistă să-și ia tainul, iar Mircea Lucescu se apără și se încăpățînează să se ridice. După șapte decenii trăite pe teren, în vestiar și pe drumuri, cu bucuria jocului în sînge, îmbărbătat de privirile aprinse și de aplauzele spectatorilor, el se luptă bărbătește și nu se predă.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a agravat. Anunțul medicilor

Pentru cîteva generații, Mircea Lucescu a fost o veritabilă legendă. S-a văzut și la Istanbul, cu îmbrățișările turcilor pe care i-a promovat. Sportul românesc n-a avut prea multe personalități care să impună respect și simpatie, cu un asemenea farmec personal. Poate că numai Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo și încă vreo doi-trei să fi făcut asemenea pași spre un soclu scăldat în lumina admirației publice. Mircea Lucescu a fost mai degrabă un sportiv cu un caracter demn de un model psiho-moral. N-a avut geniul fotbalistic al lui Nicolae Dobrin, dar a probat tăria unui constructor sportiv, mare deschizător de drumuri, de om dotat cu un deosebit spirit organizatoric. Ce-a făcut în spectaculosul său proiect de la Corvinul Hunedoara, într-un oraș de la marginea fotbalului românesc, rămîne model de proiect, de curaj, dar și de aventură sportivă.

Chiar și de mare frumusețe morală. După o jumătate de secol, la Hunedoara și prin împrejurimi, el este la fel de iubit și de așteptat să revină. A pus tot ce a dobîndit în cariera sa de jucător la dispoziția unui grup de tineri pe care l-a înnobilat cu dorința performanței. A fost părintele unei generații și a probat același lucru și la Donețk, și la Brescia, și la Istanbul. Ce n-a atins ca jucător a obținut ca antrenor și ca profesor de fotbal pentru cei tineri. Revenirea sa la echipa națională părea un fel de  revanșă. Starea lui de sănătate ne arată mai degrabă că a fost vorba despre un sacrificiu. A răspuns „prezent” cînd se mai căuta un antrenor pentru un post care nu promitea mare lucru și a  păstrat cu discreție încercarea de a-și împlini un vis pentru care n-a avut noroc.

Ultimele informații despre starea lui Mircea Lucescu

Destinul lui sportiv nu putea să se încheie decît simbolic. Ne-a luat pe neașteptate, după o înfrîngere dureroasă, într-o secvență petrecută tot pe marginea terenului, fără prea mulți spectatori pe margine. La un antrenament, Mircea Lucescu s-a clătinat cînd pregătea o partidă amicală, un meci mai mult de amorul artei, de pansat rănile, un nou meci al echipei naționale. Adică, o altă încercare după atîtea altele, tot  o dovadă de devotament față de fotbal și dăruire pentru echipa națională.

Seriozitatea și devotamentul față de fotbal i-au marcat viața. Mircea Lucescu este o pildă pentru toți cei care visează succesul în condiții de respect public.