Mitul industriei comuniste. Ce arătau rapoartele Securității în ultimele luni ale regimului Ceaușescu

Marile uzine ale României comuniste se confruntau, în toamna lui 1989, cu lipsuri de materii prime, producție mult sub plan și probleme cu plata salariilor. Un document al Securității, publicat de CNSAS, arată că unele întreprinderi raportau oficial rezultate care nu existau în realitate. La Întreprinderea de Autocamioane Brașov, de exemplu, exporturile raportate ca realizate în proporție de 60% ajunseseră, în fapt, la doar 0,04%.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat documentul într-o postare despre ceea ce instituția numește „mitul industriei comuniste”. Nota, clasificată la acea vreme drept „secretă”, este datată 30 septembrie 1989. Documentul descrie situația de la mai multe mari întreprinderi din Brașov și din împrejurimi, cu doar câteva luni înainte de căderea regimului Ceaușescu.

Potrivit CNSAS, industria din perioada comunistă era axată puternic pe industria grea și petrochimie. Fabricile depindeau însă de materii prime și componente furnizate de alte întreprinderi. Atunci când una nu își respecta livrările, întregul lanț de producție putea fi blocat.

La Autocamioane Brașov, 60% pe hârtie și 0,04% în realitate

Una dintre cele mai grave situații descrise de Securitate era la Întreprinderea de Autocamioane Brașov. Planul producției de marfă pentru primele opt luni ale anului fusese raportat ca realizat în proporție de 93%. În realitate, fabrica nu recuperase încă 648 de autovehicule declarate anterior ca fiind realizate. Dintre acestea, 114 erau destinate exportului. În aceeași situație se aflau și 50 de seturi CKD pentru export în China.

Problemele deveniseră și mai evidente în septembrie. Fabrica avea un plan de 2.065 de autocamioane, autoșasiuri și autotractoare. Până pe 27 septembrie, doar 124 ajunseseră însă în parcul de livrări.

Alte 745 de vehicule se aflau în diferite etape de producție. Conducerea estima că până la sfârșitul lunii urmau să fie realizate aproximativ 1.100.

Diferențele dintre raportări și situația reală erau și mai mari la export.

„În ce privește planul la export, în valoare de 13.013 mii ruble, compus numai din piese schimb și componente (întreprinderea neavând comenzi de autocamioane) din care s-a raportat o realizare în primele două decade în proporție de 60 %, în realitate până în prezent nu s-a realizat decât 0,04 %”, se arată în documentele Securității.

Principala cauză era lipsa materiilor prime și a componentelor. Uzina nu primea suficiente oțeluri, anvelope, vopsele, furtunuri sau amortizoare de la celelalte întreprinderi.Printre furnizorii enumerați în raport apar Laminorul Brăila, Combinatul Siderurgic Reșița, Danubiana București, Policolor, Azur Timișoara și Întreprinderea Mecanică Reșița. Conducerea fabricii ceruse ajutor atât centralei industriale, cât și ministerului de resort, fără rezultat, potrivit documentului.

Problemele de producție afectau direct și salariile. Întreprinderea primise deja 17 milioane de lei pentru a putea acoperi fondul de salarii din lunile precedente.

Securitatea avertiza că situația alimenta nemulțumirea muncitorilor.

„Din datele și informațiile pe care le deținem rezultă că starea de spirit în rândul personalului muncitor de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov continuă să fie necorespunzătoare determinată, în principal, de nerealizarea lună de lună a sarcinilor de plan și a fondului de retribuție, ca urmare a persistenței deficiențelor în aprovizionarea tehnico-materială.”

Electroprecizia avea doar 37% din plan. Lipseau cuprul, aluminiul și argintul

Probleme similare existau la Întreprinderea Electroprecizia Săcele. Dintr-un plan de 160 de milioane de lei pentru septembrie, până pe 28 septembrie fusese realizat doar 37%. Unele secții se aflau și mai mult în urmă. Secția de alternatoare și delcouri ajunsese la 24,25% din plan, iar cea de demaroare la 35%. Secția de motoare electrice și polizoare realizase 38%, iar cea de aparataj electric ajunsese la 40%.

Și aici, una dintre principalele probleme era aprovizionarea. Fabrica avea nevoie de 125 de tone de cupru, dar primise doar 50. Din necesarul de 50 de tone de aluminiu îi fuseseră repartizate zece. La argint, diferența era și mai mare, întreprinderea ceruse 42 de kilograme și primise cinci. Lipseau, de asemenea, circuite flexibile, componente electronice și contacte din wolfram.

Criza afecta direct exporturile. Din cele 6.500 de motoare electrice care trebuiau trimise în Republica Democrată Germană, fabrica estima că va putea produce numai aproximativ 2.300.

Alte comenzi, inclusiv pentru Thailanda și Olanda, riscau să nu fie onorate din lipsa conductorilor de bobinaj, contactelor de argint, condensatorilor și întrerupătoarelor.

Tractorul Brașov, prins în același lanț de lipsuri

Și Întreprinderea Tractorul Brașov era departe de obiectivele stabilite de stat. Pentru septembrie 1989 avea un plan în valoare de 765 de milioane de lei. Estimarea era însă că vor fi realizate numai 550 de milioane. Documentul avertiza că rezultatul urma să ducă la reducerea fondului de salarii și la creșterea nemulțumirii printre muncitori. Fabrica depindea de numeroși furnizori care nu își respectaseră livrările.

Întreprinderea de Autocamioane Brașov nu trimisese 33 de motoare destinate unor tractoare pentru export în URSS și nici 23 de autoșasiuri pentru combine. Lipseau și 29 de tone de vopsea, 12,4 tone de grund, 1.325 de pompe de injecție și peste 7.000 de injectoare. Din 2.870 de cilindri hidraulici necesari, fabrica primise numai 979.

Întreprinderea Metalurgică Buzău livrase 53 de scarificatoare din cele 226 prevăzute, iar fabrica de radiatoare din Brașov trimisese doar 1.377 de radiatoare dintr-un necesar de 6.500.

CNSAS arată că aceste date contrazic imaginea unei industrii comuniste eficiente și independente, păstrată în discursul nostalgic despre perioada Ceaușescu.

Instituția amintește că, în anii ’80, investițiile în modernizarea fabricilor au fost reduse puternic, după decizia regimului de a limita împrumuturile externe și de a plăti datoria externă. O mare parte a industriei a continuat astfel să funcționeze cu tehnologii vechi și cu un consum ridicat de energie.

În același timp, energia electrică și termică era raționalizată atât pentru populație, cât și pentru întreprinderi. CNSAS menționează existența unor rapoarte ale Securității despre șarje compromise în turnătorii după întreruperea alimentării cu energie.

Documentul din septembrie 1989 arată astfel o economie în care lipsurile unei singure întreprinderi se transmiteau rapid către alte fabrici. Producția rămânea în urmă, exporturile nu puteau fi onorate, iar unele rezultate continuau să fie trecute în acte ca realizate.

CITEȘTE ȘI

Rafturile goale ale „Epocii de Aur”: Aici nu avem carne. Alături nu au pâine