Mitul meditatorului Klaus Iohannis s-a prăbuşit

Nu înţeleg în ruptul capului de ce „Jos Guvernul!” este ceva bun pentru imaginea României, iar „Jos Iohannis!” este o tragedie sau o lovitură de stat! În fond, atît Guvernul, cît şi preşedintele sînt rezultatul unor alegeri libere, iar pentru amîndouă instituţiile există cadrul constituţional pentru a fi daţi jos oricînd, fără ca ţara să fie într-un real pericol. S-a întîmplat şi la case mai mari, iar lucrurile au continuat să funcţioneze, unii spunînd chiar că mult mai bine.

Noi ne-am obişnuit în toţi aceşti ani de la Revoluţie să ne luăm după jurnaliştii de cumetrie ai unor partide sau după hrăpăreaţa „elită” intelectuală, care ne-au tot spus să ne vedem de treabă şi să nu agităm apele pentru că pericolele stau la graniţă şi abia aşteaptă să ne mănînce. În acest timp, burta lor creştea, în timp ce a noastră s-a lipit de spate!

Aşa l-am înghiţit 12 ani pe Ion Iliescu, deşi ştiam cu toţii că el a chemat minerii, dar ni s-a spus că dacă nu-l mai alegem o dată vine Vadim Tudor şi declanşează războiul! Apoi l-am suportat încă 10 ani pe Traian Băsescu, deşi a fost un referendum de demitere încă din primul mandat, în 2007, dar a venit Gabriel Liiceanu şi ne-a spus, cu plăsuţa în mînă, că nu e bine, apoi, în 2012, la al doilea referendum, vreo 7,4 milioane dintre noi au votat să plece din fruntea ţării, dar a venit Monica Macovei şi a speriat lumea că am dat o lovitură de stat, iar Kovesi a trimis procurorii cu biblia să-i pună pe oameni să jure pe capota maşinilor!

În toate aceste evenimente, deşi sîntem 20 de milioane de români, am stat ca nişte guguştiuci, uitîndu-ne în gura unor maimuţoi plătiţi să ne prostească în faţă!

De ce, oare, ne-am purtat aşa? Sîntem noi, atîtea milioane de oameni, incapabili să judecăm cu mintea noastră? Sîntem noi atît de retardaţi mintal încît să avem nevoie de înţelepţii de catifea ca să înţelegem ce este bine şi ce este rău pentru ţara asta? Ori ne-am obişnuit să gîndească alţii pentru noi şi ne-am pus de bună voie creierul la păstrare?

Acum a venit Klaus Iohannis, călare pe voturile noastre, deşi ştiam că, profesor fiind, s-a coborît la nivelul la care a acceptat să se implice în traficul cu copii doar pentru a încasa nişte „atenţii”. Ştiam şi că a cumpărat o grămadă de case din banii luaţi pe aşa-zise meditaţii, dar noi l-am votat pentru că ni s-a spus că Ponta este omul rău.

Acum, acelaşi Iohannis ne dă lecţii de morală de dimineaţa pînă seara, de marţi pînă vineri (în rest este la Sibiu), vrea să dea jos un Guvern legitim pentru a avea un Guvern numai al lui, iar noi ne uităm speriaţi la un miting organizat de oamenii lui George Soros şi mai avem puţin să ne băgăm capul în nisip de ruşine!

Şi dacă ar fi doar aceste situaţii în care am acceptat tot ce ni s-a servit de alţii, treacă-meargă, dar sînt lucruri şi mai grave, care ne-au afectat direct, în faţa cărora n-am reacţionat. A fost mai întîi Caritasul, unde poliţiştii, procurorii şi politicienii s-au înfruptat din banii sutelor de mii de naivi care se vedeau bogaţi peste noapte. Apoi a venit FNI-ul lui Vîntu şi alţi 300.000 de oameni s-au văzut săraci, deşi s-a spus mereu că toate filialele erau conduse de foştii şefi ai Securităţii judeţene! Peste toate, însă, a fost momentul tăierilor de salarii şi impozitării pensiilor, cînd am tăcut toţi pentru că ne-a spus Traian Băsescu şi ai lui că aşa e bine pentru ţară!

Şi mai este ceva. De peste 12 ani sîntem obligaţi de tăcerea noastră să suportăm cel mai malefic cuplu din istoria României: Florian Coldea de la SRI şi Laura Codruţa Kovesi de la DNA! Ni i-a băgat pe gît Traian Băsescu pe amîndoi, iar noi stăm şi privim la spectacolul abuzurilor, rugîndu-ne la Dumnezeu să nu ne lovească leuca şi pe noi, ba, fericiţi că am scăpat, strigăm în gura mare: „DNA să vină să vă ia!” Aş înţelege dacă am striga: „DNA să vină să ne dea!”, dar aşa, de unde această bucurie de a vedea spectacolul cătuşelor, deşi vedem bine că presa este plină de demascarea abuzurilor făcute de procurorii lui Kovesi şi ofiţerii lui Coldea?

Asta nu înţeleg eu, de unde vine această nepăsare continuă, dorinţa de a înghiţi pe nemestecate tot ce spun oamenii sistemului, ageamiii aceia care ling clanţele pe la ambasade, cum le spunea tăticul lor, Traian Băsescu.

Unde s-au împotmolit orgoliul şi demnitatea noastră? În ce băltoacă ne-am afundat de nu mai putem să ieşim la suprafaţă, lăsîndu-ne striviţi de nişte omuleţi care nu sînt cu nimic mai buni decît noi?

Acum, cînd am auzit cu toţii sentinţa Curţii de Apel Piteşti, în urma căreia Klaus Iohannis, preşedintele nostru ales, ar trebui să recunoască public că a încercat să ia prin acte false nişte case la care nu avea dreptul, m-aş fi aşteptat să văd lumea în stradă pentru a-i cere demisia. M-aş fi aşteptat ca politicienii să nu mai dea mîna cu el pînă nu ne spune cum a fost posibil acel proces de 17 ani, în care familia Iohannis a prigonit 13 familii, luîndu-le casele în care stau de zeci de ani.

Şi noi ce vedem? Că ai lui Soros mai organizează un protest împotriva Guvernului, cu steagul UE format din propriile lor trupuri, că Dragnea, Tăriceanu şi Grindeanu se hlizesc bucuroşi pentru că Iohannis i-a invitat să iasă de la Cotroceni pe uşa din faţă, nu pe aia de serviciu pe care intrau şi ieşeau pînă acum, uitînd ce le-a făcut de Ziua Naţională şi în atîtea alte ocazii!

Pe cuvîntul meu de onoare dacă pot să înţeleg lucrurile acestea! Văd mereu că agenţii de influenţă din ţară şi de aiurea, împinşi de la spate de Monica Macovei, de servicii sau de te miri cine, generează evenimente din Ordonanţa 13, deşi unul dintre cei mai deştepţi oameni pe care îi are ţara asta, judecătoarea Dana Gîrbovan, ne-a explicat că nu era nici un pericol, că, din contră, abia prin ea se punea în acord Decizia CCR cu Codul penal! Dar, noi, în această accepţiune generică, punem botul la aberaţiile lui Moise Guran, ale lui Mihai Poliţeanu sau ale mămicii lor spirituale, plagiatoarea Laura Codruţa Kovesi! Pe bune? În aşa hal am ajuns, să nu mai discernem absolut deloc valorile?

Ca să nu vorbim în general, ca şi cum ne-am fi specializat în eseuri de politică generalistă, iată ce citim pe site-ul oficial al Preşedinţiei României: „O societate în care lupta anticorupţie este eficientă este una în care cei care au fost găsiţi vinovaţi nu se mai bucură în continuare de banii sau bunurile dobândite prin încălcarea legii. Sînt cuvintele lui Klaus Iohannis, rostite chiar la bilanţul DNA.

Şi, iată ce citim în Sentinţa Curţii de Apel Braşov, unde s-a decis că acelaşi Klaus Iohannis a pierdut cele 13 apartamente dintr-una din casele celebre: „Vînzarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză este nulă absolut în virtutea cunoscutului adagiu clasic fraus omnia corrumpit” – frauda corupe totul Această Sentinţă venea în urma celei de la Tribunalul Braşov, în care scrie: „Cauza ilicită izvorîtă din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de moştenitor se extinde şi asupra contractului de vînzare-cumpărare subsecvent, terţii, în speţă doar pîrîtul Johannis Klaus Werner, nefiind apăraţi de prezumţia de bună credinţă, faţă de amploarea operaţiunii ilicite.

Iar noi mai putem crede acum, în faţa unor documente ale Justiţiei, că Iohannis are cele şase sau şapte case din banii de meditaţii? Ne mai lăsăm prostiţi în faţă de vorbele rostite de cineva care ne-a minţit de la început, care s-a îndoit de Sentinţa definitivă şi executorie, încercînd s-o anuleze, deşi ştia bine de existenţa actelor false depuse de familia sa la dosar?

Pentru mine, „Mitul meditatorului Klaus Iohannis”, oricum, a apus! Cine vrea să-l mai creadă n-are decît.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.