Recunosc, am aflat cine e Gheorghe Donici căutînd pe internet informaţii despre atacul de cavalerie de la Robăneşti. ” Şarja de la Robăneşti „, cum i se mai spune acelui atac sinucigaş al cavaleriştilor români.
Atunci, în Primul Război Mondial, militarii din subordinea căpitanului Filitti au murit aproape toţi, atacînd călare, în galop, inamicul german, sub tirul mitralierelor, în frunte cu comandantul lor, care se oferise voluntar pentru acea misiune.
Dar nu această moarte colectivă e lucrul cel mai şocant din atacul de la Robănești. Fiindcă printre cei morţi se afla şi un militar atipic : sergentul în rezervă Gheorghe Donici, veteran al Războiului de Independenţă din 1877-1878. Care, la 67 de ani, se înrolase ca voluntar şi în războiul început de armata română în 1916. Şi tot ca voluntar ceruse să participe, călare, la atacul care i-a adus moartea, în luna noiembrie a anului 1916.
Dar nici măcar aceste detalii, absolut surprinzătoare, nu sînt partea cea mai şocantă a acestui episod de război. Dacă aţi crezut cumva că Gheorghe Donici era un moşneag de la ţară, un fel de moş Ion Roată oleacă mai nebun, care s-a dus să moară în război, în loc să stea liniştit acasă, cu baba lui, aflaţi că v-aţi înşelat, Cum m-am înşelat şi eu : Gheorghe Donici nu era ţăran, ci boier. Şi nu unul oarecare, fiindcă fusese deputat, senator şi şef al judeţului Bacău.
Pauză de respiraţie. Şi de înghiţit nodul din gît.
Ştiu, nu e nici un film despre acest moşneag nebun, ori despre atacul în care a murit, ca un fraier din filme. Ba chiar mai fraier, fiindcă despre el nu s-a făcut nici-un film. Sînt cîteva străzi care poartă numele acestui ciudat din Bacău, dar, serios, cine naiba mai ştie cine a fost ăsta, cum îi zice … Gheorghe Donici … ? Sau poate o să-mi ziceţi cumva că un profesor de istorie v-a spus cine a fost şi cum a murit sergentul în rezervă Donici I. Gheorghe ? Cu studii la Liceul ” Louis le Grand ” din Paris, by the way.
Dacă nu ştim cine e Gheorghe Donici şi n-am aflat asta nici de la şcoală, nici din filme, ăsta e doar vîrful bubei. Fiindcă rădăcina bubei e mult mai adîncă : degenerarea noastră ca presupus popor. Un presupus popor care nu doar că nu mai produce oameni ca Gheorghe Donici, dar nici măcar unii care să-i ajungă la genunchi. Sau, cînd astfel de oameni apar, ba încă ne sînt şi contemporani ( Paul Goma e exemplul cel mai clar ), noi habar n-avem că există, ori îi tratăm cu sictir suveran.
De asta îmi vine să vomit cînd aud leorbăiala gonflabilă de 1 decembrie, inclusiv cea a militarilor plini de stele şi pensii babane. Generali cu salarii grase, care nu merită nici să-i şteargă cizmele sergentului în rezervă Donici I. Gheorghe.
Cum nu merităm nici noi, cei mulţi, care trăim, mai bine sau mai rău, de pe urma unora ca moşneagul rezervist din Bacău. Fiindcă pămîntul prin care scurmă poporul nostru de rîme a fost hrănit cu cadavrele acelor morţi anonimi. Care n-au avut nimic mai bun de făcut decît să crape de glonţ sau de tifos, în loc să-şi vadă de viaţa lor.
Da, ştiu, sună patetic. Dar e adevărat. Și are legătură cu explicaţia patologiei endemice în care trăim : ne jeluim că ne-au năpădit omizile, păduchii şi tot soiul de lighioane, fără să acceptăm că noi, toţi, facem parte din diagnostic.
Nu, nu e vorba de poveşti de război. Fiindcă oamenii din vremurile de război sînt tot aceia din vremurile de pace dinaintea războiului. Doar că în vremurile de război se vede mai bine ce fel de oameni sînt cei din vremurile de pace.
Nouă, din păcate, nu ne mai trebuie nici un război ca să aflăm.
Lucian Postu
Impresionant articol! Ma faceti sa-mi fie rusine de cum tratam pe acesti eroi. Am pierdut in Marele Razboi pe bunicul din partea tatalui si doi frati ai bunicii din partea mamei. Un ticalos i-a considerat fraieri ca s-au sacrificat. L-am blestemat. Acum, insa, ma intreb daca a meritat sacrificiul lor. Nemtii si austro-ungarii care i-au casapit sunt azi stapani peste Romania. Si-au pus slugile la fraiele tarii, iar prostimea aplauda. Sub pretextul europenizarii, romanii se tarasc in fata unor lifte care nici n-ar trebui lasate sa se apropie de vre-o dregatorie, nicicum de conducerea tarii. Si pe Georghe Donici si pe mortii mei sa-i odihneasca Domnul in Imparatia Sa!
Din nefericire otrava picura in tara. Am trait sentimentul iubiri de neam de la strabunicii, bunici, unchi ofiteri din 1877, 1913, WW I si WW II. Imnul eroilor este in inima mea. Intr-o zi s-a dezvoltat o opozitie speriata de un om aparent modest, dar performant la vot. Atunci a inceput prigoana stalinista dupa origini, unii ziaristi/internauti au inventa ”poporul teleormanean”sudisti, moldoveni. Rasismul macina tara, traiesc intre 45-46 lat. N. Am inteles ca jertfa inaintasilor a fost in van. Maine voi lasa o lacrima pe mormantul tarii. M-am nascut si am mancat paine din pamantul sacru udat de sangele eroilor de mii si mii de ani.Tumulii pe care Stefan aprindea focuri sunt mormintele unor conducatori si de 4.000 de ani, precum cei din Prahova sau de pe traseu autostrazii sau Cucuteni. Un soare maret rasare la Iasi, dar nimeni nu vorbeste. Acum 40 de ani la Putna am auzit:”daca noi nu putem vorbi vorbesc pietrele de la Cetatea alba”. Daca noi azi nu mai putem vorbi de Tara Romaneasca si Moldova vor vorbi pietrele, Eminesc, Sorescu, Blaga si Hora unirii a lui Alecsandri. Daca voi nu puteti eu mi-am invatat si ii voi invata marele secret ca: se trag din geto-daci si ca au existat eroi pe care azi unii ii iau inderadere. Asa cum m-a invatat bunica vomn tacea si vom purta in suflet secretul de a fi roman.
Domnule Lucian este remarcabil că ne vorbiți despre o personalitate uitată a istoriei noastre, despre eroul Gheorghe Donici. Nu înțeleg de ce îl faceți anonim, din descriere reiese că era o personalitate a vremii.? Iar încrâncenarea inutilă față de prezent, felul cum atacați pe militari, mizamtropia față de noi toți strică totul. Pentru a doua parte a textului vă lipsește un r din semnătură.
Nu este singurul caz de om cu stare care a mers la razboi. Cred ca am auzit de el dar parca era chiar mai in virsta, peste 70 de ani. Evident ca azi pare desuet. Doar sintem in epoca drepturilor omului.
minunat text, gest superb, felicitari autorului!
„Alexandru Filitti, îşi aminteşte după război cum s-a desfăşurat eroica şarjă: „Totul a pornit de la ordinul comandantului Regimentului 9 Roşiori, lt.-col. Ion Călinescu, ca un escadron să şarjeze bateria de artilerie germană dispusă la liziera pădurii Perşani, în vecinătatea localităţii Robăneşti, care împiedica retragerea trupelor române ameninţate cu încercuirea. Luându-mi revolverul în mână, gest pe care l-a urmat şi sergentul Donici ce se afla lângă mine, îmi împrăştiai cele două plutoane pe un singur rând, la intervale mărite şi comandai:«Pentru atac, lancea-n cumpănire, Marş-Marş!». Soldaţii se reped asupra inamicului în strigăte de «Ura!Când apar pe creastă cu escadronul văd cam la 150 de metri înaintea mea inamicul înspăimântat retrăgându-şi bateria în grabă de pe poziţie în vale spre şoseaua Craiovei, în dosul infanteriei. Ne găseam încadraţi de trei mitraliere ce din flancul drept trăgeau de pe o şiră de paie şi de o companie de infanterie…Întorcându-mi privirea în cursul atacului, văd cum soldaţii mei cad ca spicele şi ordon mărirea galopului. În momentul acela am zărit încă şi pentru ultima oară pe Donici lângă mine”.” Preţul plătit fusese enorm:din cele 110 săbii, 94 au căzut.Astfel, rămâne în discuţie dacă însuşi ordinul de şarjă asupra bateriei fusese justificat prin situaţia tactic-operativă,riscurile în raport cu miza acţiunii fuseseră evaluate în mod responsabil şi profesionist, sau a fost vorba despre încă una dintre multele jertfe inutile, frecvente pe toate fronturile şi în toate războaiele şi cauzate de unii comandanţi incapabili, infatuaţi, cinici şi viteji cu preţul vieţii altora”.GLORIE faptelor de arme ale Tuturor Eroilor, GLORIE CONSTIINTEI NATIONALE!