Vicepreşedintele Parlamentului European Victor Negrescu s-a declarat marţi încrezător că România poate adera cu frontierele terestre la spaţiul Schengen de la începutul anului viitor, deşi admite că la Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de joi nu se va întâmpla nimic concret.
Eurodeputatul PSD a solicitat în Parlamentul European luni, în cadrul unei dezbateri privind reintroducerea controalelor la frontierele Schengen de către anumite state membre, ca României să i se ofere o perspectivă concretă privind aderarea cu frontierele terestre până la sfârşitul anului în cadrul Consiliului JAI de săptămâna aceasta.
„În cadrul Consiliului vor fi prezentate rezultatele aderării României pe cale aeriană şi maritimă la zona de liberă circulaţie. Rezultate bune. De asemenea, rezultatele pozitive ale implementării proiectelor-pilot finanţate de Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor României. Astăzi, ţara noastră este un exemplu de bună practică ca urmare a implementării acestor proiecte pilot. De aceea, există argumente pentru a avea acest vot pozitiv pentru ţara noastră. S-ar putea realiza un astfel de vot de încredere la nivel tehnic, cum s-a întâmplat şi anul trecut”, a spus Negrescu în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
Eurodeputatul PSD a precizat că, pentru a susţine acest demers, el personal şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor române sunt în contact cu Comisia Europeană şi statele membre, între care şi Austria.
„Aşadar, pe 10 octombrie nu o să se întâmple nimic concret, nu va fi un vot, dar se poate oferi această perspectivă şi putem să ştim exact poziţia fiecărui stat membru. Eu sunt încrezător că se poate obţine acest obiectiv până la finalul anului. Evident, nu ţine doar de România, pentru că este un efort comun în a convinge şi partenerii din Austria, de ne asigura că alte state nu-şi schimbă poziţia. A se vedea anumite reacţii din Olanda sau chiar din Franţa cu privire la subiectul extinderii zonei de liberă circulaţie”, a tras el un semnal de alarmă.
Luni „am intervenit în plen pentru a întări ceea ce a spus şi comisarul european Ylva Johansson, cu care m-am întâlnit recent, faptul că aceste controale temporare introduse la frontieră de anumite state membre nu pot bloca aderarea României la spaţiul Schengen şi nu poate reprezenta acest lucru un argument în a bloca extinderea zonei de liberă circulaţie”, a precizat Negrescu.
Victor Negrescu susţine că urmează să aibă o discuţie inclusiv cu comisarul-desemnat din Austria pentru afaceri interne, Magnus Brunner.
„Eu cred că este momentul pentru noi să spunem foarte clar ce vrem de la comisarul austriac desemnat pentru zona aceasta de afaceri interne şi să arătăm că suntem o ţară influentă. De aceea mă bucur că avem ocazia să discutăm direct şi în măsura în care, evident, voi vedea un sprijin pentru aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră, atunci românii de aici, din Parlamentul European, vom oferi şi noi un sprijin”, a spus el.
o sa uit ranjetul austriac al lui nehamar!
Eu si alte milioane de romani!
Doar perspective și acțiuni în viitorul foarte îndepărtat. Austriecii sunt prieteni la cataramă cu rușii, deci sigur vor spune un „nein” foarte hotărât. Vor fi și în asentimentul ungurilor, care doar declarativ ne vor în Schengen. Pentru că, altfel, își râd în barbă de fiecare dată când românii se strâng la cozi de kilometri buni la granițele Ungariei.
Oare reușește acțiunea Predoiu? Din câte m-a convins prin plângeri făcute către el personal pe mesageria Facebook, a rezolvat într-un timp mai scurt decât mă așteptam. Pot sa afirm că, Predoiu ar putea face acțiunea de succes, asta e in destinul țării ca performanța după 1989 dar unica. Mai există șanse de schimbat în bine până în 2028 și toate, șocant, apar in bine peste noapte de te miri că se poate! Vezi spusele care timp de 34 ani nu s-a făcut nimic decât furt financiar și în 2024 totul functioneaza pe banda rulanta! După 2028 se cam duc de râpă toate, nimic bun pentru tara, banii/fondurile multe care curg ajung la alții și nu la cetățeni sau pentru patria mamă. Sunt etape de 20-30 ani de chin și câțiva ani foarte putini pentru performante pozitive in tara. În 2039-2040 Romania e la pământ din toate punctele de vedere, fara mișto, este realitate, apoi incep iar performantele țării vreo 20 ani și iar scade, totul se repetă ca un blestem politico-infractional, sau karma. E oribil sa ai performante o mica perioada apoi brusc totul de dărâmă că asta e hotărârea politico-infractionala.
NU, bineinteles ca nu ! Ura Austriei si Ungariei impotriva Romaniei si romanilor este uriasa ! Turbeaza de furie ca iobagii lor(au fost proprietari de iobagi, romani bineinteles)sunt in stare sa se dezvolte si inca intr-un trend ascendent care le pericliteaza pozitia in Europa Centrala ! Nasol este ca in zona Clujului mentalitatea de iobag este inca adanc inradacinata. Fiind in vizita in Cluj am asistat la o discutie: bunica si nepoata la cumparaturi, bunica-i spune nepoatei referindu-se la un produs, o punga „uite aici scrie pe ungureste” la care fetita replica ” eu nu stiu ungureste si nici nu vreau sa stiu, sunt romanca” . Bunica raspunde „draguta e bine sa stii ca nu se stie ce-o sa fie” ! Asta-i, deh… clujeanul. Dar sa speram ca „bunica” va disparea incet , incet. Prea incet !
O sa ne lase Austria sa intram in Schengen la fel cum si SUA ne-a ridicat vizele.
@Mili, ungurii au toate motivele sa ne vrea in Schengen. Nimeni nu rade de cozile din vama, si cetatenii unguri si ungurii din romania stau la acelasi cozi in vama.
Apoi daca intra romania si Bulgaria in Schengen scade presiunea migrationista pe granitele Ungariei. Odata intrat migrantul in Grecia (ca si pana acuma) va avea cale libera pana la Atlantic, fara controale la granita. Acuma raman agatati pe granitele ungare cu Serbia si romania iar Ungaria e criticata ca nu-i lasa sa intre ptr ca apoi sa nu-i lase mai departe in Austria…
Asta e motivul real ptr care Austria nu ne vrea. Pastrarea controlului granitelor intre Ungaria si romania este in avantajul occidentului.
O noua milogeala dar nimeni in Romania nu pare sa realizeze asta. Ne-a intrat milogeala in sange si o practicam continuu si natural, ne dam cu parerea, speram, comentam daca ne lasa austriecii. Baaaa e MILOGEALA ceea ce facem!
Ha, ha! Să-i convinjem pi habsburji să ce? Să intrăm într-o uniune ce ezigstă dicăt pi hârtie? România, to’deuna o fo’ adepta form’i fără fond. Luaț’ ca egzemplu ultimile “întâmplări”. Avem o Constituție da’ fără ordine constituțională. Avem CCR da’ aiasta să ocupă di cu totu’ alte problemi dicăt celi constituționale…
O sa fuga toti asiaticii care acum muncesc pe 500 de euro in Romania.
trebui sa avem demnitate si coloana si sa ii bagam in mama lor si sa le spunem, gata.
Si apoi sa ne luam OMV ul donat de nastase si camarila.
Dar cu cine maica, cu ciulacii, cu ciucii, cu colosii, cu catii, etc, etc?
Cand vad ce candidati avem la Cotroceni, realizez ca am pierdut inca 34 de ani din viata…
Tara frumoasa, pacat…
AVEM DOVADA CA AUSTRIA E POSIBIL SA ACCEPTE DUPA CE IONUŢ BATE CU PUMNUL IN MASA,ISI PIAPTANA BARBA,ASEAZA UN ŞERVETEL PE MASA PESTE CARE PUNAND COVRIGUL FERMECAT VA SPUNE:
” DA CÂRPACI INSA CARPACIUL CE PRIVESTI
NA BINE-E PRIM MINISTRUL TARII ROMANESTI”
AVEEE COVRIGUL: O!