Ah, Monte Carlito! Visul tuturor politicienilor! Visul tuturor gospodinelor! Visul tuturor cocalarilor! Așadar mă opresc la o cafenea în Monte Carlito. Soarele împunge scăfârlia politicienilor din Franța, Guadelupe, America, Rusia, Venus, Saturn, Marte, Cairo, China, Tokyo, Sumatra, Australia, Neptun, Tau Ceti. E o fojgăială cosmică greu de imaginat. E un festival al partidelor politice din Galaxie.
N-am știu de el, am aflat acum un ceas. Eu îl caut pe Bibescu să-i zic vreo două. Bibescu a fost Prim Ministru la noi, în Bucureșticus, vreo trei ani și în tot acest timp nici n-a vrut să audă de mine. Și nu i-am cerut prea mult. Acum se pârlește la soare în Monte Carlito, nici nu-i pasă. Consiliul Galactic de Nord i-a promis un post bunicel pe Venus. O să-l scap dacă o șterge pe Venus. Bibescu a copilărit cu bunică-mea. Cândva. Și vreau să-l întreb dacă știe care a fost iubitul ei, cândva. Nu că mi-ar păsa foarte mult. Dacă nu vrea să-mi spun, asta e, nu pot să trag de el toată viața. Acum de ce mă căznesc eu să aflu chestia asta? Acum când festivalul partidelor politice e în toi?!
Se pare că unul dintre iubiții pe care i-a avut bunică-mea se ocupa de metafizică spațială. Sigur că nu știu care mazetă culturală din Bucureșticus a zis despre mine că sunt un derbedeu literar și că umblu după potcoave de cai morți. Dar ce-mi pasă mie? Dacă aflu numele iubitului metafizic aș putea să-i caut cărțile digitale să aflu ce mă interesează. Umblă un zvon prin craterele lunare cum că universul e doar o hologramă. S-a mai zis chestia asta dar mă gândesc eu că iubitul bunică-mi ar avea tangență secretă cu ideea asta nebună. În sfârșit, îmi sorb cafeaua.
Trec niște androide drăguțe, braț la braț cu politicienii din Anglia, draga de ea. Din Anglia a mai rămas doar jumătate. Restul e sub ape. Așa merg trebuirile în galaxia noastră. Apele vin și se duc, partidele politice, la fel. Mă salut cu Președintele Gabonului și cu Președintele Braziliei. Dar ce credeați? Am relații barosane, nu bat câmpii. Președintele Rusiei mă întreabă dacă l-am găsit pe Bibescu. Ar avea și el ceva de împărțit cu Bibescu, o chestie legată de Marea Neagră. Marea Neagră e un lac mititel acum, așa a vrut câmpul magnetic terestru.
În sfârșit, focuri de artificii pe seară. Dar Bibescu e de negăsit. Un polițai venusian, cu o trompă cam scofâlcită, îmi dă niște informații răsuflate pentru un sfanț, acolo. Asta e, polițiștii sunt la fel peste tot în galaxie. Mă mai plimb o vreme prin Monte Carlito, umblu așa, brambura. Bibescu nu e de găsit, se ascunde de mine. Ce te poți aștepta de la un Prim Ministru? Primarul din Monte Carlito trimite după mine, zice că mă invită la un dineu acolo, ceva mai ochios. Păi o să mă duc, de ce să nu mă duc? Dacă dau peste Bibescu? Acum, mă gândesc, dacă cumva l-au arestat pe Bibescu? Păi n-a furat el banii lui Iohannis sau banii lui Băse?
Sau poate banii lui Voiculescu? Păi Bibescu trecea toată ziua în celălalt univers cu un geamantan baban după el, pe un vapor secret, misterios, teleghidat. Mi-au spus mie gardienii galactici! Ce să mai vorbim! Ăștia, stângiștii le fac ei și le desfac, Bibescu e stângist sadea! Dar vai, stânga?! Stânga nu există pentru că bipolaritatea nu există. N-ar exista nici Dreapta dar dacă fiinţa se poate explicita prin propriul ei travaliu, prin propria ei valorizare liberă şi asumată, atunci Dreapta trebuie să existe nu pentru că ar fi o vrere a cuiva, nu pentru că o Voinţă ar vrea să voiască existenţa dreptei ci pentru că Dreapta este esenţa procesualităţii, fie a fiinţei, fie a Naturii.
Căci nu e egalizare, nu o echilibrare, nu o egalitate produce vălurirea tuturor în Universul Vălurit ci tocmai libertatea şi asumarea. În definitiv, rostogolindu-se dintr-un iluzoriu echilibru, dintr-o fantomatica stare de egalitate cu alte pietre, o piatră anume, observată ca fiind o anume piatră, se rostogoleşte procesual, lipsind peisajul de iluzoriul echilibru, într-o libertate stranie a văluririi fără de oprire. Socialismul ar fi dar nefiind Stânga, la Fundament, Socialismul este numai o ipostază a Utopiei, o Mască a unui Nefiind. Instrumentarea Socialismului e un fel de înregimentare în Plictis, în Habotnicie, în Declamaţie sau în Orbire vremelnică.
Pus în mare pericol, Statul devine ireal în Socialism iar Socialismul, în perversitatea lui, potriveşte un trend de viitorime, straniu, de neconceput, numindu-l ţanţoş, Comunism.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.