O lume întreagă află acum că, pe 27 septembrie, românii din comuna Deveselu au votat primar un mort despre ştiau că e mort de zece zile.
Dacă ăsta nu e umor, nimic nu e! Dar cine să ne înţeleagă? O fi o comună foarte mare şi n-au avut timp să afle că primarul a murit, îşi zic, acum, cei care nu cunosc nemuritorul nostru umor. Care, pe deasupra, a fost şi o culme de pragmatism pesedist.
Mort fiind fostul primar, membru PSD, pesediştii au rămas fără candidat. Stai aşa! – au zis veselii deveseleni. Noi cerem să fie reluate alegerile ca să poată candida vărul mortului, tot pesedist, căci noi vrem neapărat primar de la PSD.
E clar că NATO a cunoscut loialitatea deveselenilor pentru aleşii lor şi, atunci când au fixat locul scutului lor militar din România, nu au avut altă opțiune. Dacă vrem vecini loiali, nu avem decât să intrăm în grațiile acestor oameni minunați, care, în politica lor locală, sunt ultimii samurai din istorie, cum era Tom Cruise al nostru într-un film. Nu putem şti dacă preşedintele ţării, după Băsescu, ne va fi la fel de loial, dar ne vom putea baza pe consătenii noştri din Deveselu.
Las’ că află şi Putin, acum, ce samurai de ispravă sunt vecinii bazei de la Deveselu… Nu te pui cu aşa loialitate fără să te gândeşti că mai bine nu te pui! Başca faptul că, la ce tehnologie are NATO, nu mai poţi fi sigur dacă mortul de la Deveselu nu a fost trimis cu o misiune specială pe lângă şeful trupelor cereşti… Cine ar fi putut să le dea gândul că alegerile pot fi reluate gratis dacă mortul iese primar şi tocmai aşa va putea fi pus vălul mortului în locul de veci al PSD de la Primăria Deveselu?
Nu-i prima oară când justiţia divină umblă prin satele şi oraşele noastre. Justiţia cea pământeană a DNA a băgat un primar la puşcărie, la Baia Mare, chiar înainte de nişte alegeri. A venit justiţia cealaltă şi i-a umplut traista cu voturi celui arestat. Pământie s-a făcut faţa DNA-ului. Se zice că vreo doi procurori s-au dus să pupe moaşte. Alţii zic că umblau să vadă dacă moaştele nu sunt ale vreunui corupt. Cert este că primarii nu mai sunt arestaţi înainte de alegeri, dar, iată, riscă să moară. Când şi acest risc va fi asigurat ca o treabă de siguranţă naţională (nu, nu, tăierea pădurilor nu este aşa ceva!), cu siguranţă pompele funebre vor deveni o prestigioasă instituţie de consultanţă electorală. Atunci poate că va fi interzisă fabricarea sicrielor din lemn tăiat ilegal.
Mortul de la Deveselu ar putea fi doar primul capitol dintr-o frumoasă poveste a maturizării noastre politice. Dar nimic nu e sigur: iată că un alt primar, la Sadova, a câştigat un nou mandat şi a făcut infarct în noaptea sărbătoririi victoriei. La puşcărie, ca în vremea imaturei noastre democraţii, ar fi găsit mai greu şampanie şi ar fi rămas în viaţă.
vine vremea cand te vei maturiza si vei intelege valoarea spirituala a gestului unui sat intreg care si-a respectat primarul si dincolo de mormant, 1000 de oameni i-au adus un ultim omagiu, OMULUI de langa ei, tu nu intelegi nici traditia, nici crestinismul si viata de apoi sau ”sa fii trecut in cartea vietii” cum este la altii, din acest motiv pt tine totul se rezuma la bani. Ai grija ca dincolo pleci cu mainile goale, dar si plin de amaraciunea banului dupa care alergi. Omul acesta a plimit o ultima multumire, iubirea si respectul a peste 1000 de oameni, ii s-a umplut sufletul cu Lumina, tie ti-a ramas doar intunericul pastreaza-l ca toti dispretuitorii de oameni si neam, cu el sa va hraniti si voi si urmasii vostri care nu respectati decat banul…